Ascultă Radio România Constanța Live

Aplicație care monitorizează circuitul medicamentelor de la producător până în farmacie

Aplicație care monitorizează circuitul medicamentelor de la producător până în farmacie

Publicat de , 25 aprilie 2017, 19:09

Astăzi a fost lansată o aplicaţie software care va conecta în timp real farmaciile, distribuitorii de medicamente şi asociaţiile de pacienţi.

Aceasta permite monitorizarea circuitului medicamentului, de la producător la distribuitor şi până la farmacie, astfel încât pacientul să poată intra mai repede în posesia medicamentului de care are nevoie.

Distribuitorii au agreat ca timpul de răspuns să fie sub două ore. Iniţiatorii acestei acţiuni spun că peste 140 de farmacii din toată ţara, patru lanţuri mari de distribuitori şi un producător de medicamente oncologice au intrat deja în program.

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Ştiri sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:47

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor

Statele Uniunii Europene au convenit vineri să menţină pragul actual de 3 ore pentru întârzierea zborurilor pentru compensare în următorul set...

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
Ştiri sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:26

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band

Asociaţia Clubul cu Dichis organizează Festivalul Internaţional Dichis’n’Blues, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, la Somova, lângă...

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Ştiri sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:25

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei

Zilele Europene ale Arheologiei sunt sărbătorite la Constanța, Cernavodă și Hârșova, evenimentele având ca scop promovarea patrimoniului...

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate
Ştiri sâmbătă, 13 iunie 2026, 08:25

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate

Ministerul Afacerilor Externe marchează 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990 printr-o expoziţie de documente diplomatice recent declasificate....

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate
Ştiri sâmbătă, 13 iunie 2026, 07:32

Vreme capricioasă, în Dobrogea și pe litoral

Următoarele zile aduc, în Dobrogea, perioade de instabilitate, ce vor alterna cu vreme frumoasă. Sâmbătă, vor mai fi averse și intensificări...

Vreme capricioasă, în Dobrogea și pe litoral
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 21:58

În Dobrogea, scad ușor temperaturile, iar vremea va fi instabilă

Vremea va fi instabilă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de sâmbătă, când vor fi cel mult 25 de grade Celsius în aer. Cerul va...

În Dobrogea, scad ușor temperaturile, iar vremea va fi instabilă
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 21:06

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 19:11

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues

Câteva sute de persoane sunt așteptate, începând de vineri după-amiază, la Somova, județul Tulcea, la o nouă ediție a festivalului...

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues