Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO: Fântânile arteziene din Constanța intră în proces de cosmetizare pentru sezonul estival

FOTO: Fântânile arteziene din Constanța intră în proces de cosmetizare pentru sezonul estival

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 6 aprilie 2017, 10:37 / actualizat: 6 aprilie 2017, 14:32

Fântânile arteziene din Constanţa vor avea din nou, sisteme de iluminat nocturn.

Este vorba de cele zece fântâni, preluate de RAJA de la Primărie şi care au intrat în reparaţii zilele acestea.

Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al RAJA Constanţa: „Cea de la Far, zona Gării, Policlinica 2, Casa de Cultură, zonele Dacia și Miga, Teatrul Oleg Danovski, Tomis 2, precum și cele două fântâni din stațiunea Mamaia din zona hotelurilor Meridian și Sulina. Pentru cinci dintre ele se reface integral și partea de iluminat. Ele au fost prevăzute, acum nu se face decât o actualizare, o reabilitare și o punere în funcțiune. Cele cinci fântâni arteziene sunt cele din zonele Far, Casa de Cultură, Policlinica 2, Dacia și Tomis 2“.
fantana de la gara
Deocamdată nu se ştie cât vor costa lucrările sau care este termenul exact de finalizare.

Se speră doar ca reabilitarea să fie gata până la începutul sezonului estival.

Celelalte șase fântâni arteziene din oraş, deţinute de primărie, vor fi refăcute cu fonduri europene.

Un material realizat de Bogdan COMȘA

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 17:46

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța

Claudia Portase este noul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Numirea a fost făcută prin ordin al...

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța
CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:50

CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino

Cazinoul din Constanța va fi gazda evenimentului de lansare a volumului  „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”,...

CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino
FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:39

FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC

Horia Constantinescu, președintele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a anunțat că este vorba despre Hotel...

FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC
Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:18

Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare

În anul 2025, un număr de 830 de persoane, adulți și minori, încadrate în grad și tip de handicap „grav cu asistent personal” din...

Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:04

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov

Astăzi, 9 februarie 2026, Bogdan Ioachim Bulete, guvernatorul ARBDD, împreună cu echipa de inspectori din cadrul Serviciului Inspecție,...

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:34

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe

Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin...

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:33

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față

Început în toamna anului trecut, proiectul pilot prin care călătorii trebuie să urce în autobuzele CT BUS doar pe la ușa din față ar putea...

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:19

DIALOGURI LA ZI | Marian Țuțuianu, directorul executiv al DJST Constanța, invitatul emisiunii

Barometrul Sportului în România, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, arată că 32% dintre români nu fac niciun tip de...

DIALOGURI LA ZI | Marian Țuțuianu, directorul executiv al DJST Constanța, invitatul emisiunii