Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Anunț important pentru cetățenii care NU sunt înregistraţi în Registrele de Stare Civilă!

CONSTANȚA: Anunț important pentru cetățenii care NU sunt înregistraţi în Registrele de Stare Civilă!

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 30 martie 2017, 10:21

Direcția Publică Județeană de Evidență a Persoanelor Constanța informează cetățenii cu privire la faptul că modificările legislative privind înregistrarea nașterii prin procedură administrativă, ce au intrat în vigoare în octombrie 2016, au avut un impact favorabil, astfel că până în prezent 230 de persoane din județul Constanța au fost înregistrate în registrele de nașteri, spre deosebire de aceeași perioadă a anului trecut, când doar un număr de 25 de persoane au fost înregistrate prin procedură judecătorească.

Noile reglementări legislative în materie de stare civilă reduc costurile și timpul în care o persoană este pusă în legalitate cu certificat de naștere și carte de identitate, având astfel asigurat accesul la serviciile medicale, învățământ și la măsurile de protecție socială.

– Oricine a luat la cunoștință de nașterea unei persoane poate solicita primarului înregistrarea nașterii acesteia în registrele de stare civilă.
– Înregistrarea tardivă a nașterii minorilor sau a persoanelor majore se solicită, în scris, primarului localității unde locuiesc ori au domiciliu părinții, sau primarului localității unde s-a produs nașterea.
– Mama care nu deține carte de identitate și nici certificat de naștere poate declara nașterea copilului său după parcurgerea unei proceduri specifice la nivelul unității sanitare unde s-a produs nașterea.

Actele necesare înregistrării nașterii sunt:
• Certificatul medical constatator al nașterii – emis de unitatea sanitară unde s-a produs nașterea sau de către medicul de familie;
• Actele de identitate ale părinţilor;
• Certificatul de căsătorie al părinților, după caz.

Direcția Publică Județeană de Evidență a Persoanelor Constanța urmărește și îndrumă activitatea de stare civilă desfășurată la nivelul primăriilor localităților din județul Constanța și acordă sprijin și recomandări persoanelor care nu au nașterea înregistrată, în vederea punerii în legalitate prin obținerea certificatului de naștere și a cărții de identitate.

Informații suplimentare se găsesc pe site-ul www.dpjep-constanța.ro sau prin email la office@dpjep-constanța.ro

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului