Ascultă Radio România Constanța Live

„Marș pentru viață” la Sibiu și Galați

„Marș pentru viață” la Sibiu și Galați

Publicat de , 25 martie 2017, 16:13

Câteva sute de persoane au participat astăzi, la Sibiu, la ”Marşul pentru viaţă”. Participanții au plecat de la cea mai mare biserică din cartierul Hipodrom și au străbătut orașul până în Piața Mare din centrul istoric, unde s-au rostit rugăciuni și discursuri pentru susținerea familiei tradiționale și condamnarea avorturilor.

Iar aproximativ 400 de persoane, adulţi şi copii, civili şi preoţi, au participat, în această după amiază, la Galaţi, la „Marşul pentru viaţă” organizat pentru susţinerea familiei creştine şi drepturilor legale ale mamei şi copilului,

Coloana de manifestanţi s-a deplasat din Parcul „C. Coposu”, pe principalele străzi ale oraşului – str. Brăilei-Prelungirea Traian, până la Biserica Precista, de pe Faleza Dunării. Oamenii s-au deplasat pe trotuar, fără să încurce circulaţia rutieră, fiind însoţiţi pe tot traseul de poliţişti locali şi agenţi ai Poliţiei Rutiere. Oamenii au purtat un banner pe care se putea citi: ,,Ajută mama şi copilul, ei depind de tine”, dar şi pancarde cu mesaje precum: „80% dintre cupluri se despart după avort”, „Bărbaţii adevăraţi protejează femeia şi copilul”, ,,Ajută mama şi copilul, ei depind de tine”, ,,Adevăraţii doctori nu ucid copii”.

Sursa – Radio România Actualități

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 17:03

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024

Un raport al Curții de Conturi a descoperit multiple nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024. În document se...

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 16:10

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi

Primăria municipiului Tulcea a inaugurat, miercuri, trei centre sociale, două dintre ele destinate persoanelor cu dizabilităţi şi unul celor în...

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 09:29

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța

Angajații de la Oil Terminal intră astăzi în grevă de avertisment, timp de două ore, iar din 28 septembrie vor declanșa greva generală pe...

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026
Social marți, 15 septembrie 2026, 20:31

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026

Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA organizează, în perioada 15 – 18 septembrie 2026, la Jupiter, județul Constanța, Manifestările...

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026
Social duminică, 13 septembrie 2026, 11:05

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei

Bucureştiul a stabilit sâmbătă un Record Mondial cu „Masa care uneşte”, cea mai lungă masă din lume, de 5 kilometri, din Piaţa...

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei
Social sâmbătă, 12 septembrie 2026, 17:24

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari

17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionarii și beneficiarii din județul Constanța, pentru seria cu prezentare în stațiune în...

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari
Social joi, 10 septembrie 2026, 07:50

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment

Sindicaliștii de la Oil Terminal pregătesc acțiuni greviste în perioada următoare. Mai întâi, o grevă de avertisment, în cursul zilei de...

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment
Social miercuri, 9 septembrie 2026, 18:39

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite