Ascultă Radio România Constanța Live

Picnic poetic Haikunoi 2017

Picnic poetic Haikunoi 2017

Publicat de , 20 martie 2017, 17:30

Elevii Liceului Teoretic „George Călinescu” Constanța au participat, luni, la o activitate deosebit de interesantă, dedicată săptămânii francofoniei. Este vorba de a treia ediție a Picnicului poetic Haikunoi, organizat de Institutul Francez din România, cu sprijinul Alianței Franceze Constanța.

Evenimentul s-a desfășurat pe întregul teritoriu al României, iar catedra de limba franceză a instituției constănțene a onorat cu entuziasm invitația de a participa.

Elevii s-au inițiat astfel în tainele creerii unui haiku, poezie japoneză cu formă fixă, alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 „versuri” formate din 5, 7, 5 silabe, care redă, într-o formă concentrată, un sentiment, o stare de spirit prin intermediul unei imagini, în general în legătură cu anotimpul. Apoi au creat propriile haiku-uri în limba franceză, pe care le-au publicat pe contul dedicat acestei manifestări culturale.

„Lecție de cultură, interferențe româno-franco-japoneze, plăcerea de crea – toate au constituit obiectivele atinse ale acestei activități care le-a oferit tuturor elevilor francofoni prilejul de a sărbători diversitatea lingvistică și, în special, dragostea pentru limba franceză. O activitate ce corespunde perfect profilului elevilor noștri, iubitori ai limbilor și culturilor străine”, a declarat prof. Janetta Bărăitaru, responsabil departament limba franceză la Liceului Teoretic „George Călinescu” Constanța.

CONSTANȚA: Peste o treime dintre elevi au promovat Bacalaureatul 2025, sesiunea de toamnă
Educație marți, 26 august 2025, 12:44

CONSTANȚA: Peste o treime dintre elevi au promovat Bacalaureatul 2025, sesiunea de toamnă

Pentru Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iulie-august 2025, în județul Constanța s-au înscris 1023 candidați, dintre care s-au...

CONSTANȚA: Peste o treime dintre elevi au promovat Bacalaureatul 2025, sesiunea de toamnă
AUDIO | Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța riscă să rămână fără profesori colaboratori de specialitate
Educație joi, 21 august 2025, 14:22

AUDIO | Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța riscă să rămână fără profesori colaboratori de specialitate

Situație fără precedent la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța. Măsurile de austeritate impuse de Guvern i-ar putea...

AUDIO | Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța riscă să rămână fără profesori colaboratori de specialitate
AUDIO | Val de nemulțumiri în rândul dascălilor constănțeni, din cauza creșterii normei didactice de predare cu două ore
Educație joi, 21 august 2025, 12:51

AUDIO | Val de nemulțumiri în rândul dascălilor constănțeni, din cauza creșterii normei didactice de predare cu două ore

Val de nemulțumiri în rândul dascălilor, ca urmare a creșterii normei didactice de predare cu două ore, schimbare ce va intra în vigoare în...

AUDIO | Val de nemulțumiri în rândul dascălilor constănțeni, din cauza creșterii normei didactice de predare cu două ore
Sesiunea a doua a Bacalaureatului: 21 de candidați eliminați pentru fraudă la proba la alegere a profilului și specializării
Educație miercuri, 13 august 2025, 18:18

Sesiunea a doua a Bacalaureatului: 21 de candidați eliminați pentru fraudă la proba la alegere a profilului și specializării

Rata de prezență la proba la alegere a profilului și specializării din cadrul sesiunii a doua a examenului național de Bacalaureat,...

Sesiunea a doua a Bacalaureatului: 21 de candidați eliminați pentru fraudă la proba la alegere a profilului și specializării
Educație marți, 12 august 2025, 08:28

Bacalaureat – sesiunea a doua/ Marți – proba obligatorie a profilului

Sesiunea a doua a Bacalaureatului continuă marți cu proba obligatorie a profilului, adică la Matematică sau Istorie. Miercuri, este programată...

Bacalaureat – sesiunea a doua/ Marți – proba obligatorie a profilului
Educație luni, 11 august 2025, 16:34

Sesiunea a doua a Bacalaureatului: 23 de candidați eliminați pentru fraudă la proba de Limba română

Cea de-a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat a început luni cu proba la Limba şi literatura română, la care au fost prezenţi...

Sesiunea a doua a Bacalaureatului: 23 de candidați eliminați pentru fraudă la proba de Limba română
Educație luni, 11 august 2025, 08:16

Încep probele scrise pentru a doua sesiune a examenului de bacalaureat

Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureatul începe luni, 11 august, fiind așteptați peste 30.000 de absolvenți. Liceenii vor susține...

Încep probele scrise pentru a doua sesiune a examenului de bacalaureat
Educație luni, 4 august 2025, 08:19

Încep probele de evaluare a competenţelor din cadrul examenului de Bacalaureat

Astăzi încep probele de evaluare a competenţelor din cadrul sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de...

Încep probele de evaluare a competenţelor din cadrul examenului de Bacalaureat