Ascultă Radio România Constanța Live

MANGALIA: Cartiere întregi, SUFOCATE de gunoaie din cauza asociațiilor rău-platnice

MANGALIA: Cartiere întregi, SUFOCATE de gunoaie din cauza asociațiilor rău-platnice

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 martie 2017, 10:10

Municipiul Mangalia se sufocă sub gunoaie. Firma care asigură salubrizarea nu a mai ridicat gunoaiele de la sfârșitul săptămânii trecute din cauza datoriilor istorice a aproximativ 70 de asociaţii de proprietari, de peste şapte ani, de aproape 5 miliarde de lei vechi. Potrivit directorului Polaris, Florin Jianu, firma pe care o conduce nu a majorat tarifele la serviciul de salubrizare şi nici nu a luat măsuri de constângere a asociaţiilor datornice.

„Sunt asociații ai căror reprezentanți încă nu au dat niciun semn, nu au încercat măcar să ia legătura cu noi, astfel încât să încerce rezolvarea printr-un angajament de plată sau printr-o discuție detaliată cu privire la această problemă. Avem însă și cazuri în care, după ce au fost notificați și li s-a spus că se va ajunge la sistarea prestării serviciului de salubrizare, am avut administratori care ne-au adus și 70.000 de lei în patru zile“, a afirmat directorul punctului de lucru Polaris de la Mangalia, Florin Jianu, pentru Radio Constanța.

Jianu susține că în această dimineață reprezentanții mai multor asociații de proprietari au venit să-și achite datoriile sau să încheie angajamente de plată. În măsura în care acestea sunt încheiate, lucrătorii firmei strâng rezidurile menajere de la acele asociații. La Mangalia nu există taxă de salubritate impusă de primărie, contractele se încheie direct între asociațiile de proprietari și Polaris. În acest caz taxa este de 3,56 de lei/persoană/lună. Primăria Mangalia nu poate interveni în această problemă decât din postura de mediator, ne-a declarat viceprimarul Dragoș Angelescu: „Impactul este unul negativ asupra municipiului Mangalia și asupra cetățenilor bun-platnici, care și-au achitat doatoriile către asociațiile de locatari“.
20170313_080531
Administratorul unei asociaţii de proprietari din Mangalia spune că datoria pe care o are de achitat nu este foarte mare.

„Nu sunt datorii mari. Sunt câte două-trei facturi rămase în urmă. Datoriile asociației mele cel puțin nu sunt exagerate. 2.600 de lei vi se pare o sumă exagerată? Am rămas în urmă cu facturile pentru că sunt și restanțieri, care nu plătesc la timp datoriile față de asociație“, a spus adminstratorul unui bloc din zona Gării din Mangalia, pentru Radio Constanța.

O întâlnire Polaris-Federația asociațiilor de proprietari Mangalia-Primărie va avea loc mâine.

Un material realizat de Dana LEBED și Cristina GHELASIE

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:19

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol

Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de...

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:02

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni

Polițiștii constănțeni s-au aflat la datorie pe șoselele din județ și în acest weekend. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul...

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 14:04

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători

La Constanța a început montarea luminițelor de sărbători. Până acum au fost montate instalații pe bulevardul Aurel Vlaicu, între cartierele...

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 13:28

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare

Polițiștii Secției 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați sâmbătă de trei persoane cu privire la profanarea unor...

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea

Cea mai mică temperatură din țară duminică dimineață s-a înregistrat la stația meteorologică Miercurea-Ciuc, de -10,5 grade Celsius, sub...

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:21

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a atins astăzi, duminică, 8 noiembrie 2026, la ora 10.07, puterea nominală, după...

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:48

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie...

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:21

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică

Federația Română de Handbal organizează duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 20.00, la Sala Polivalenta Tulcea „Danubius Arena”, partida...

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică