Căci și jurnalismul este o artă: premiera ”Jurnal de România. Constanța”

Publicat de , 5 martie 2017, 09:51 / actualizat: 5 martie 2017, 12:58

A fost nevoie (doar) de: un laptop performant, câteva cabluri (optice) un ecran uriaș, o cunoaștere profundă a fenomenului multimedia, o analiză exactă a spațiului, timpului dar și a posibilităților sociale, a fost nevoie de șase actrițe minunate și de un talent regizoral de excepție -Carmen Lidia Vidu… Și totul a fost posibil!

Scena atât de îngustă a dramaticului constănțean s-a transformat, a devenit orașul însuși care a năvălit peste spectatori, cu un alt strigăt de ajutor: ”S.O.S mă sting, sufocat de nepăsare”. De această dată, strigătul nu a mai venit din presă, ci chiar de pe scena care, în urmă cu peste 10 ani, își ”gonea” actorii, desființând unul dintre cele mai puternice teatre de revistă din țară: Fantasio. S-a spus atunci că, revistei tomitane ”i s-a închis gura”, să nu cumva să-i critice tocmai pe acei care, prin formule bugetare, sunt obligați să o finanțeze. Dar iată, astăzi, satira constănțeană ar trebui să se simtă răzbunată. Într-o montare de un realism zguduitor, în care suportul presei de investigație a fost esențial, într-o montare de o sinceritate actoricească profundă, șase femei curajoase de pe scenă și alte trei care s-au ocupat de regie, editare video, scenografie, ne dovedesc că teatrul mai poate fi unul dintre stâlpii comunității.

Orașul Constanța este eroul principal al celui de al doilea episod al unui serial pe care începe să îl construiască regizoarea Carmen Lidia Vidu, expunând, într-un proiect teatral, așa cum ea însăși declara: ”un punct de vedere asupra României 2017, o țară în care sunt multe tensiuni, în care teatrul cunoaște mai mult ca oricând lupte interne și în care viața de zi cu zi e măcinată de probleme sociale, politice și culturale”.

Eu aș dori să văd acest serial construit cu zeci de episoade; cu cel puțin tot atâtea, câte teatre are această țară. Poate că așa, ”administratorii” culturii naționale vor fi convinși de un adevăr pe care l-am (re)descoperit noi toți: câtă nevoie este astăzi de acte culturale, câtă nevoie este de teatru!

Primul episod al ”Jurnalului de România” a avut drept protagonişti şase actori din Sfîntu Gheorghe, din Secuime. Alte preocupări, altă probleme… Iată, în episodul al doilea, Carmen Lidia Vidu cercetează, așa cum ea însăși declara, o Constanță ”mai puțin turistică și mai puțin televizată, cu o viață normală, dar a unor oameni mai puțin simpli, adică a unor oameni de cultură”. Și ceea ce descoperă o umple de tristețe, căci, așa cum spunea una dintre cele șase protagoniste ale piesei, după exuberanța estivală, Constanța devine un oraș trist, un oraș sărac, cenușiu și murdar.

Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Florina Stănculeț, Laura Iordan Adrian, Alina Manțu sunt cele şase voci ale spectacolului, de fapt, personificări concrete ale cetății, care trăiește prin locuitorii săi. Sunt șase voci feminine și cred că nu întâmplător a fost concepută această exclusivitate, pentru că se spune povestea unei localități a cărei imagine s-a construit în ultimii ani prin carnavaluri de prost gust și turism de fițe, unde femeile au fost tratate uneori ca o marfă.

Femeile din acest spectacol reușeșc performanța să vorbească, într-o manieră elegantă, despre vulgaritatea care a infectat aerul sărat al Mării Negre, despre autoritățile care, ani la rând, prin indiferență, corupție și legi strâmbe au sluțit fața orașului. Vorbesc depre familii, despre cei dragi dar și despre neînțelegrea sau nepăsarea unora. Cele șase actrițe își spun povestea, se joacă pe ele însele, într-un exercițiu necesar de terapie artistică. Sunt fascinante în sinceritatea lor, într-o vreme când cabinetele psihologilor încep să se umple și în România.

Cine crede că astăzi teatrul mai poate sta doar în zona sa de confort, de tip ”old school”-școală clasică, se înșală. Generația seniorilor trebuie să înțeleagă faptul că adulții de astăzi își pun alt fel de întrebări, au cu totul alte preocupări, au alte temeri. Poate că ei nu știu pe de rost lista cronicarilor români, nu l-au citit pe Balzac, nu s-au uitat la filmul ”Sunetul muzicii”, nu se duc la o piesă de Cehov, nu stau trei ore la un concert simfonic, dar asta nu îi face mai puțin implicați în actul cultural!

Carmen Lidia Vidu se adresează tuturor generațiilor dispuse să înțeleagă ce se petrece astăzi cu noi, cât suntem de diferiți. Nu vrea să spună povești duioase, doar pentru ca, la ieșirea din sală, realitatea străzii să ne izbească mai puternic.

Într-o vreme în care media tinde să devină un alt ”inamic” al societății, acuzată fiind de manipulare, de lipsă de deontologie, Carmen Vidu proiectează artistic prezentul, cu ajutorul presei, pentru a întrezări, mai bine, viitorul.

La Teatrul de Stat din Constanța o nouă premieră poate schimba mentalități.
S-au organizat trei spectacole consecutive: vineri, 3 martie, când au fost invitați și prietenii, sâmbătă, 4 martie, jurnaliștii, iar de astăzi, duminică, de la ora 19.00, piesa este la dispoziția totală a publicului. Nu o ratați!

Steliana Bajdechi