Ascultă Radio România Constanța Live

Aproape o mie de călători frauduloși, depistați pe calea ferată în doar două zile

Aproape o mie de călători frauduloși, depistați pe calea ferată în doar două zile

Publicat de , 18 februarie 2017, 20:04

962 de persoane care călătoreau fără bilet au fost depistate, în doar două zile, în trenuri şi în staţiile de cale ferată, transmite Poliția Română.

În zilele de 15 şi 16 februarie, Direcția de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu CFR Călători, a organizat o acţiune în staţiile de cale ferată şi în trenuri, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională.

Astfel, peste 770 de poliţişti de la transporturi au patrulat în 467 de stații CF și peste 700 trenuri de călători. 962 de călători fost găsiți în neregulă și au plătit bilet cu suprataxă, valoarea totală a taxelor și suprataxelor fiind de 10.000 de lei.

Poliţiştii au depistat şi 10 vânzători ambulanți neautorizați, 5 persoane date în urmărire şi 3 bănuite de săvârşirea de infracţiuni.

Totodată, au fost constatate şi 29 de infracțiuni şi aplicate 377 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 80.800 de lei, dintre care 214 la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, mai arată sursa citată.

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 17:03

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024

Un raport al Curții de Conturi a descoperit multiple nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024. În document se...

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 16:10

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi

Primăria municipiului Tulcea a inaugurat, miercuri, trei centre sociale, două dintre ele destinate persoanelor cu dizabilităţi şi unul celor în...

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 09:29

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța

Angajații de la Oil Terminal intră astăzi în grevă de avertisment, timp de două ore, iar din 28 septembrie vor declanșa greva generală pe...

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026
Social marți, 15 septembrie 2026, 20:31

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026

Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA organizează, în perioada 15 – 18 septembrie 2026, la Jupiter, județul Constanța, Manifestările...

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026
Social duminică, 13 septembrie 2026, 11:05

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei

Bucureştiul a stabilit sâmbătă un Record Mondial cu „Masa care uneşte”, cea mai lungă masă din lume, de 5 kilometri, din Piaţa...

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei
Social sâmbătă, 12 septembrie 2026, 17:24

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari

17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionarii și beneficiarii din județul Constanța, pentru seria cu prezentare în stațiune în...

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari
Social joi, 10 septembrie 2026, 07:50

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment

Sindicaliștii de la Oil Terminal pregătesc acțiuni greviste în perioada următoare. Mai întâi, o grevă de avertisment, în cursul zilei de...

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment
Social miercuri, 9 septembrie 2026, 18:39

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite