Ascultă Radio România Constanța Live

S-au descoperit în Marea Neagră românească între 10 și 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale

S-au descoperit în Marea Neagră românească între 10 și 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale

Publicat de Arantxa Catană, 16 februarie 2017, 08:30

Compania Black Sea Oil and Gas (BSOG) a descoperit în Marea Neagră românească între 10 și 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar investițiile până la începerea producției, în anul 2019, ar putea ajunge la 500 de milioane de dolari, a declarat, pentru Agerpres, Mark Beacom, directorul general al companiei.

Acesta estimează că proiectul va produce aproximativ 10% din consumul României timp de cinci ani.

„Investițiile totale ale consorțiului la această concesiune se ridică în prezent la aproximativ 200 de milioane de dolari SUA. Este dificil să estimăm suma totală care urmează să fie investită până la punerea în producție, deoarece aceasta ar putea include și investițiile ulterioare ca urmare a unor descoperiri viitoare. Totalul ar putea ajunge, eventual, la 500 de milioane de dolari SUA”, a arătat Beacom.

El a mai spus că rezervele totale de gaze depind de rezultatele forajelor viitoare, care s-ar putea putea adăuga la resursele deja identificate la zăcămintele Ana și Doina, iar în total ar putea varia între 10 miliarde și 20 miliarde metri cubi.

„În prezent, Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia din sectorul românesc al Mării Negre se află în faza de pregătire în vederea aprobării. Dacă BSOG obține aprobarea la sfârșitul anului 2017, atunci, după finalizarea lucrărilor de construcții estimate să dureze doi ani, punerea în producție a zăcămintelor se va realiza în anul 2019”, a completat Beacom.

El a subliniat însă că realizarea proiectului depinde de acțiunile Guvernului și ale Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

„Cu toate acestea, în vederea obținerii aprobărilor necesare, există o serie de chestiuni în materie de legislație, care trebuie soluționate de Guvern și de ANRE. Există posibilitatea ca orice amânare în adoptarea acestor dispoziții legislative să determine întârzierea sau chiar anularea proiectului”, a mai spus oficialul BSOG.

Autoritățile intenționează de mai mulți ani să modifice legislația privind redevențele petroliere, care au rămas aceleași din 2004, de la privatizarea Petrom. Ultimele variante de discuție includeau plata unor redevențe diferite pentru perimetrele offshore (maritime). Totodată, ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, declara la începutul anului că se dorește introducerea unui impozit suplimentar de 20% pentru resursele care nu sunt procesate în țară.

Declarațiile lui Mark Beacom vin după ce, miercuri, președintele ANRE, Niculae Havrileț afirma că producția de gaze în Marea Neagră va începe la mijlocul anului viitor, moment în care România va deveni și exportator de gaze.

„De anul viitor, o nouă sursă de gaze naturale importantă, de 4 miliarde de metri cubi pe an, va intra în activitate, este vorba de structura gazelor descoperite în Marea Neagră. Operatorii și investitorii din zona respectivă ne-au prezentat că, începând cu anul viitor, la 1 iulie, va intra în producție o structură nouă. Deci practic, din momentul acela, România va deveni și exportator, pentru că această structură aduce un plus de gaze față de solicitările normale din România”, a spus Havrileț.

El a precizat, pentru Agerpres, că este vorba despre compania Black Sea Oil & Gas, care a concesionat două perimetre petrolifere pe platforma continentală românească a Mării Negre, respectiv perimetrele Midia și Pelican.

Potrivit lui Havrileț, în primul an, producția va fi de un miliard de metri cubi de gaze și va crește treptat în următorii ani până la 4 miliarde de metri cubi pe an.

„Pentru primul an, producția va fi de un miliard de metri cubi, urmând ca în următorii ani să crească etapizat până la 4 miliarde de metri cubi pe an, față de un consum (al României — n.r.) de 12 miliarde în acest an și de un import în condiții normale între 500 și 600 de milioane de metri cubi pe an. Practic, cu aportul din primul an nu va mai fi nevoie de import, ci, mai mult, va trebui să creăm condiții pentru exportul gazelor, pentru ca acest investitor să aibă posibilitatea de a-și recupera investiția”, a mai spus Havrileț.

Black Sea Oil & Gas (BSOG), deținută integral de Carlyle International Energy Partners, este o companie independentă de petrol și gaze cu sediul în România care desfășoară operațiuni de explorare, dezvoltare și exploatare a resurselor convenționale de țiței și gaze naturale, potrivit unui comunicat de presă al companiei, remis Agerpres în noiembrie 2016.

Portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia — Zona de Apă de Mică Adâncime și XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, la care BSOG deține o participație de 65% și calitatea de operator.

Potrivit comunicatului, BSOG a atribuit, la acea dată, un contract pentru servicii de inginerie de bază pentru dezvoltarea perimetrului de gaze Midia firmei Xodus Group, anticipând că ar putea lua în anul 2017 decizia finală de investiții în acest proiect.

„Black Sea Oil & Gas SRL (BSOG) are plăcerea să anunțe că, împreună cu partenerii săi de concesiune, a atribuit contractul pentru servicii de inginerie de bază (Front End Engineering and Design sau FEED) pentru instalațiile de exploatare offshore și onshore aferente proiectului de punere în producție a descoperirilor Ana și Doina localizate în perimetrul XV Midia, Zona de Apă de Mică Adâncime, din sectorul românesc al Mării Negre (‘Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia’)”, anunța compania în noiembrie.

„Odată cu acest contract, facem progrese majore în realizarea Proiectului de Dezvoltare Gaze Midia din sectorul românesc al Mării Negre, cu speranța că decizia finală de investiție va putea fi luată în anul 2017”, a declarat Mark Beacom, CEO BSOG, citat în comunicat.

De asemenea, americanii de la ExxonMobil explorează, alături de OMV Petrom, un perimetru de mare adâncime în Marea Neagră, unde se estimează rezerve de gaze între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Companiile nu au luat deocamdată decizia finală de investiții pentru exploatarea acestor zăcăminte.

Sursă: Agerpres

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:50

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2, la kilometrul 203, pe sensul de mers spre...

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:08

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august

Persoanele interesate mai pot obține, pe ultima sută de metri, bilete de tratament balnear din seria cu prezentare în stațiuni în data de 5...

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:57

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie

În primele două săptămâni de la lansarea campaniei, aproape 50 de căței cu stăpân au fost sterilizați. Campania, desfășurată de...

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:35

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU

Asociația Caravana cu Medici continuă campania HPV FREE City la K‑Pop Days, pe 1-2 august, la Costinești, cu un concept interactiv care...

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
Actualitate duminică, 2 august 2026, 15:58

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine

UPDATE: O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, duminică după-amiază, a informat MApN. Ținta a evoluat 20 de minute deasupra țării...

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:50

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă

Ministerul Apărării Naționale participă la misiunea de amenajare a unui prag submers pe Brațul Bala, pentru asigurarea debitului de apă necesar...

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:04

CONSTANȚA: Protest pe bulevardul Tomis după decizia Primăriei de a menține zona pietonală doar sâmbăta

Decizia Primăriei Constanța de a transforma bulevardul Tomis în zonă pietonală doar în ziua de sâmbătă a generat nemulțumirea mai multor...

CONSTANȚA: Protest pe bulevardul Tomis după decizia Primăriei de a menține zona pietonală doar sâmbăta
Actualitate duminică, 2 august 2026, 12:41

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate

Pompierii militari de la ISU Dobrogea au inervenit, duminică, la un accident rutier produs pe Autostrada A2, în zona localității Fetești, pe...

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate