Ascultă Radio România Constanța Live

Cătălin Predoiu: OUG 13 a fost aşa transparentă că i se vedea Teleormanul

Cătălin Predoiu: OUG 13 a fost aşa transparentă că i se vedea Teleormanul

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 februarie 2017, 12:22

Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, i-a răspuns în plenul reunit premierului Sorin Grindeanu, care a vorbit despre modificările Codurilor penale pe vremea când liberalul era ministru al Justiţiei, explicând că acestea au fost discutate public, în Parlament, transparent, nu ca OUG 13, care a fost „aşa transparentă că i se vedea Teleormanul”.

Predoiu a venit la microfon imediat după discursul premierului Sorin Grindeanu, deşi, potrivit programului, social-democraţii aveau dreptul la primul discurs. Prim-vicepreşedintele PNL a cerut însă un drept la replică pentru afirmaţiile premierului, care adusese vorba în discursul său despre Codurile iniţiate pe vremea când Predoiu era ministru al Justiţiei, ale căror prevederi au fost declarate neconstituţionale de către Curte.

„Din cele 15.000 de alineate, câteva au fost invalidate de CCR. Ce nu ştiţi de asemenea este că foarte multe dintre ele au fost elaborate aici, în Camera Deputaţilor. (…) Este păcat că daţi cu piciorul la munca noastră, a sistemului judiciar şi a Parlamentului. Codurile au fost unul dintre puţinele proiecte concretizate în România. Spre deosebite de Ordonanţa ruşinii, codurile au fost dezbătute aici în Parlament, în comisii”, a spus Predoiu.

El a ironizat declaraţiile premierului Sorin Grindeanu, privind transparenţa pe care o doreşte în Guvern.

„Ordonanţa ruşinii a fost aşa de transparentă că i s-a văzut Teleormanul, iar poporul a fost aşa de hotărât că nu se mai văd nici frunzele de la morcovi, domnilor”, a afirmat el.

Sursa – news.ro

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reținut pentru complicitate la dare de mită
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 17:58

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reținut pentru complicitate la dare de mită

Fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc a fost reținut, marți, de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de...

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reținut pentru complicitate la dare de mită
Judecătorul care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder a promovat interviul de la CSM și va deveni procuror
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 17:55

Judecătorul care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder a promovat interviul de la CSM și va deveni procuror

Judecătorul Laurențiu Ionel Beșu, care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder, a promovat marți interviul susținut la Consiliul Superior...

Judecătorul care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder a promovat interviul de la CSM și va deveni procuror
Problemele de pe litoralul românesc, dezbătute cu reprezentantul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 17:49

Problemele de pe litoralul românesc, dezbătute cu reprezentantul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Timp de două zile, la Constanța, operatori de plaje și agenți economici membri RESTO s-au întâlnit cu Secretarul de Stat din Ministerul...

Problemele de pe litoralul românesc, dezbătute cu reprezentantul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
UPDATE / Protestul CT BUS continuă și în cursul zilei de miercuri. Au fost scrise mai multe demisii
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 16:42

UPDATE / Protestul CT BUS continuă și în cursul zilei de miercuri. Au fost scrise mai multe demisii

UPDATE În urmă cu scurt timp, directorul Fănel Popa a anunțat că nu-și va da demisia din funcție. Mai multe surse din cadrul CT BUS au...

UPDATE / Protestul CT BUS continuă și în cursul zilei de miercuri. Au fost scrise mai multe demisii
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 16:24

„Spectacol de Crăciun”, pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

Miercuri, 17 decembrie, începând cu ora 18:00, scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va vibra în acord cu...

„Spectacol de Crăciun”, pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 16:03

CONSTANȚA: Polițiștii și jandarmii au intervenit în cazul protestului CT BUS

Astăzi, în jurul orei 13.45, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4, au fost sesizați prin apel 112, de către...

CONSTANȚA: Polițiștii și jandarmii au intervenit în cazul protestului CT BUS
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 15:42

130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, celebrați printr-o expoziție și lansare de carte

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) împreună cu Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța organizează vineri,...

130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, celebrați printr-o expoziție și lansare de carte
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 15:06

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale

Institutul Național al Patrimoniului a lansat, la Muzeul de Artă Populară Constanța, volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare...

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale