Ascultă Radio România Constanța Live

Premierul Sorin Grindeanu NU își dă DEMISIA – „A fost important să văd ce vor colegii din PSD”

Premierul Sorin Grindeanu NU își dă DEMISIA – „A fost important să văd ce vor colegii din PSD”

Publicat de Arantxa Catană, 2 februarie 2017, 18:36

Premierul Sorin Grindeanu a declarat joi că nu a luat în calcul demisia din funcție, așa cum au cerut protestatarii.

Acesta a ținut să precizeze că PSD a fost votat de milioane de oameni, iar întâlnirea cu colegii săi de partid din Comitetul Executiv, care l-au propus în funcția de șef al Executivului, a fost importantă.

„Pentru mine a fost extrem de important să mă întâlnesc astăzi cu colegii mei, colegii din CEx, cei care m-au propus. A fost extrem de important pentru mine să văd ceea ce vor oamenii care m-au propus în această funcție. Și am mai spus lucrul acesta, am urmărit, urmăresc toate aceste manifestații. Sunt foarte mulți oameni de bună-credință, sunt alții, îmi pare rău, cum au fost grupurile violente de aseară, cu acțiuni cu care nu pot să fiu de acord”, a declarat Sorin Grindeanu.

Însă, jurnaliștii au repetat întrebarea referitoare la demisie, invocând faptul că sute de mii de oameni au cerut să părăsească poziția de șef al Executivului, iar premierul în funcție a răspuns: „Și alte milioane bune au votat PSD”.

CONSTANȚA: Cățelușii de la Adăpostul Public își caută o familie iubitoare care să îi ia acasă
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 08:40

CONSTANȚA: Cățelușii de la Adăpostul Public își caută o familie iubitoare care să îi ia acasă

Adăpostul public de animale abandonate lansează o nouă invitație către toți iubitorii de animale care își doresc un partener credincios. Luna...

CONSTANȚA: Cățelușii de la Adăpostul Public își caută o familie iubitoare care să îi ia acasă
AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 08:12

AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”

România cheltuie mai mulți bani decât produce, iar diferența o acoperă din împrumuturi, inclusiv de pe piețele externe. Din acești bani se...

AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”
ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 07:30

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional

Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile...

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
bec, lumina, curent, energie - foto - pexels
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:29

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:19

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă

Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a...

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier