Ascultă Radio România Constanța Live

O copie a unei icoane din Sf. Munte Athos va fi adusă la CONSTANȚA

O copie a unei icoane din Sf. Munte Athos va fi adusă la CONSTANȚA

Publicat de Arantxa Catană, 31 ianuarie 2017, 10:29

Pe 10 februarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, prilej cu care biserica „Sf. Haralambie” din Constanța, situată pe bulevardul Tomis, nr. 301, zona Boema, își sărbătorește hramul. Credincioșii constănțeni se vor putea bucura duhovnicește de cinstirea unei copii a icoanei athonite „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare”, adusă pentru prima dată în România de la Catedrala „Sf. Alexandr Newsky” (municipiul Ananiev, Ucraina), după următorul program:

– miercuri, 1 februarie, la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va întâmpina icoana „Maica Domnului Grabnic Ascultătoarea” la biserica tomitană amintită, apoi va oficia Taina Sfântului Maslu, împreună cu preoți și diaconi;

– vineri, 10 februarie, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îi va avea ca oaspeți pe IPS Alexei de Ananiev și Balta (Ucraina) și IPS Naum, Mitropolit de Ruse (Bulgaria), împreună cu care va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Haralambie”;

– icoana „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare” va sta spre închinare la biserica „Sf. Haralambie” până pe 12 februarie.

Icoana este o copie a celei aflată în Sfântul Munte Athos, făcătoare de minuni. Are o vechime de 130 de ani și a fost pictată la mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos. A fost adusă în Ucraina în data de 12 septembrie 1915, de către Arhiepiscopul Arsenie, cu prilejul sfințirii Catedralei „Sf. Alexandr Nevsky”.

AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 08:12

AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”

România cheltuie mai mulți bani decât produce, iar diferența o acoperă din împrumuturi, inclusiv de pe piețele externe. Din acești bani se...

AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”
ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 07:30

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional

Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile...

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
bec, lumina, curent, energie - foto - pexels
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:29

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate
Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:19

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă

Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a...

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027