Ascultă Radio România Constanța Live

DNA: Persoane acuzate sau trimse în judecată pentru abuz în serviciu vor profita de modificările la Codul Penal

DNA: Persoane acuzate sau trimse în judecată pentru abuz în serviciu vor profita de modificările la Codul Penal

Publicat de Adrian Băncilă, 31 ianuarie 2017, 15:32

„Direcția Națională Anticorupție a întocmit o analiză a impactului pe care adoptarea – prin ordonanță de urgență, a modificărilor Codului penal și Codul de procedură penală – o va avea asupra dosarelor penale aflate în curs de instrumentare și în proces de judecare“, se arată într-un comunicat al DNA.

„Această analiză a fost făcută în condițiile în care, după transmiterea, la Ministerul Justiției, la data de 20 ianuarie 2017, a unui punct de vedere argumentat referitor la modificările propuse la Codul penal și la Codul de Procedură penală, până astăzi nu s-a conturat o perspectivă și o formă, alta decât cea inițială, în care ar urma să fie modificate cele două proiecte care, între altele, ar favoriza persoanele care de acum înainte vor săvârși fapte de abuz în serviciu – fapte asimilate infracțiunilor de corupție.

În plus, de aceste modificări vor avea de profitat și persoane deja acuzate/trimise în judecată pentru abuz în serviciu. Având în vedere că aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile, intrarea lor în vigoare, chiar și pentru scurt timp, îi va avantaja pe cei deja anchetați sau trimiși în judecată.

1. Astfel, orice faptă care ar cauza un prejudiciu de sub 200.000 lei nu va mai fi investigată și pedepsită; în cauzele trimise la instanță procesul penal încetează, iar cauzele aflate în lucru la DNA se vor clasa. Limita de 200.000 lei nu are nicio legătura cu decizia Curții Constituționale a României în ceea ce privește această infracțiune, cu toate că, în nota de fundamentare se invocă acest aspect. Această limită este stabilită în mod arbitrar, fără a fi justificată în vreun fel, existând posibilitatea să fie favorizate anumite persoane determinate.

2.Orice faptă pentru care nu există plângere prealabilă depusă de partea vătămată nu va mai putea fi investigată. Dacă autorul faptei este însuși conducătorul instituției, ar trebui să formuleze plângere împotriva propriei persoane. Mai mult, plângerea prealabilă poate fi introdusă doar în termen de trei luni de când partea vătămată a cunoscut existența faptei. Spre exemplu, controalele Curții de Conturi, ale ANAF sau ale altor organisme cu atribuții de control, care vizează activitatea unei instituții din anul anterior nu mai pot determina formularea unei plângeri prealabile.

Toate dosarele aflate deja pe rolul instanțelor, având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu, vor fi condiționate de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată. Dacă o asemenea instituție va refuza formularea plângerii, se va dispune încetarea procesului penal.

3. Pedeapsa pentru infracțiunea de abuz în serviciu scade nejustificat de mult, de la maximum 7 ani la maximum 3 ani, fără a se preciza care este justificarea. În consecință scade termenul de prescripție la 5 ani. Prin urmare, o serie de procese și anchete vor înceta din cauza împlinirii termenului de prescripție.
Reducerea pedepsei nu este justificată, ba mai mult, aduce în derizoriu orice efort de a descuraja conduita abuzivă a funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

De exemplu, în perioada 2014-2016, au fost trimise în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu 1.171 persoane fizice și 34 de persoane juridice, iar prejudiciile cauzate prin comiterea faptelor este de peste un miliard euro (1.048.341.902 euro).
În prezent se află în lucru la DNA 2.151 dosare având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu.

În faţa acestei realităţi, pedeapsa trebuie să fie adecvată în momentul legiferării, în momentul individualizării prin aplicarea ei de către instanță, cât si în momentul executării efective a pedepsei.

Or, prin noua reglementare va fi încurajată conduita abuzivă a funcționarilor, incorectitudinea, imoralitatea, lipsa de onestitate și de probitatea a acestora în soluționarea unor drepturi și interese ale persoanelor fizice sau juridice“, se mai arată în comunicatul DNA.

AUDIO | Dezvoltarea capacităților de producție din Dobrogea necesită investiții în rețeaua de transport și distribuție
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 18:40

AUDIO | Dezvoltarea capacităților de producție din Dobrogea necesită investiții în rețeaua de transport și distribuție

Dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice în zona Dobrogei, în special prin instalațiile parcurilor fotovoltaice și...

AUDIO | Dezvoltarea capacităților de producție din Dobrogea necesită investiții în rețeaua de transport și distribuție
Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 17:46

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța

Claudia Portase este noul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Numirea a fost făcută prin ordin al...

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța
CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:50

CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino

Cazinoul din Constanța va fi gazda evenimentului de lansare a volumului  „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”,...

CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino
FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:39

FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC

Horia Constantinescu, președintele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a anunțat că este vorba despre Hotel...

FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:18

Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare

În anul 2025, un număr de 830 de persoane, adulți și minori, încadrate în grad și tip de handicap „grav cu asistent personal” din...

Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:04

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov

Astăzi, 9 februarie 2026, Bogdan Ioachim Bulete, guvernatorul ARBDD, împreună cu echipa de inspectori din cadrul Serviciului Inspecție,...

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:34

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe

Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin...

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:33

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față

Început în toamna anului trecut, proiectul pilot prin care călătorii trebuie să urce în autobuzele CT BUS doar pe la ușa din față ar putea...

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față