Ascultă Radio România Constanța Live

UPDATE – CONSTANȚA: Aleşii locali s-au reunit în ședință. Cazinoul va rămâne la Ministerul Dezvoltării

UPDATE – CONSTANȚA: Aleşii locali s-au reunit în ședință. Cazinoul va rămâne la Ministerul Dezvoltării

Publicat de Arantxa Catană, 31 ianuarie 2017, 11:03

Consilierii locali ai Constanței s-au reunit marți în cadrul primei şedinţe ordinare din acest an.

Aleşii locali au amânat proiectul privind denumirea unei străzi cu numele lui Gheorghe Dumitraşcu, pentru că Prefectura nu a trimis avizul necesar.

O decizie a fost luată marți şi în privinţa Cazinoului din Constanţa. Clădirea va rămâne în continuare la Ministerul Dezvoltării, pentru a fi reabilitată.

Cazinoul a fost predat, în urmă cu doi ani, Ministerului pentru începerea renovării iar condiţia era ca dacă lucrările nu încep în 24 de luni, cazinoul să revină în patrimoniul Primăriei Constanţa.

Luna trecută, reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii au transmis o adresă prin care au anunţat că au trecut cei doi ani şi protocolul va expira luna viitoare. Acum, a fost prelungit termenul de predare cu 24 de luni.

În cadrul aceleiași ședințe, consilierii PNL au solicitat să se prezinte un raport privind starea socială din Constanța și înființarea unei comisii care să analizeze amplasamentele de biserici. Dacă Arhiepiscopia este de acord cu relocarea bisericilor de pe trotuare, vor fi de acord cu amplasamentul de la intrarea în Mamaia și o situație privind ecarisajul. Primarul Decebal Făgădău a declarat că toți cetățenii vor primi un raport și proiectele prioritare pe 2017.

UPDATE

De asemenea, la ședință, consilierii PNL au susținut că se va vloca traficul în cazul construirii unui sens giratoriu în zona podului de pe bulevadrul Mangaliei, mai precis la Dorally Mall. Aceștia cer un studiu de trafic.

În aceste sens Mircea Dobre a precizat că s-au luat toate avizele, iar primarul Decebal Făgădău a menționat că marți, 31 ianuarie, se vizează situația juridică.

Aleșii locali au votat în cadrul ședinței verificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 la SC Confort Urban.

pasaj Tomis - Aurel Vlaicu
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:57

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali

Consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect care vizează...

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali
Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:41

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice...

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:10

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, documentația pentru licitația publică privind închirierea a 13 cabinete medicale din...

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:32

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, pachetul fiscal pentru 2026. Acesta include taxele de urbanism, taxele speciale și tarifele...

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:19

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și mercenarul Horațiu Potra s-au întâlnit luni pentru prima dată în sala de...

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:03

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanta aduce la cunoștința publicului locațiile unde se poate efectua...

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:56

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei

Delimitarea benzii unice pentru autobuze, pe bulevardele din municipiul Constanța,  restrânge numărul locurilor de parcare neamenajate. În...

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:31

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi

În ultimii 10-15 ani, o clasă civilă bine coagulată își face tot mai distinct simțită prezența în societatea românească. Organizați în...

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi