Ascultă Radio România Constanța Live

Soră, soră, dar tenisul e pe bani !

Soră, soră, dar tenisul e pe bani !

Publicat de Catalin Donose, 28 ianuarie 2017, 11:04

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, a doua favorită a competiţiei şi locul 2 WTA a câştigat finala turneului Australian Open, în faţa sorei sale, Venus, cap de serie numărul 13 şi locul 17 mondial.

După acest succes, Serena revine pe primul loc în topul mondial.

Primul set a fost disputat, Venus a condus cu 3-2, dar finalul i-a aparţinut Serenei care s-a impus cu 6-4.

La fel, în setul secund, Venus a avut avantaj minim cu 3-2, după care sora sa a revenit şi a condus cu 4-3 şi a câştigat, tot cu 6-4.

A fost cea de-a noua finală a unui turneu de Grand Slam între surorile Williams şi, totodată, prima după opt ani.

În 2009, surorile îşi disputau finala de la Wimbledon, iar câştig de cauză avea Serena.

Cele două sportive s-au mai întâlnit o singură dată în finala turneului Australian Open, în 2003, iar Serena Williams a câştigat partida respectivă în trei seturi.

Serena Williams, în vârstă de 35 de ani, a câştigat de-a lungul carierei 23 de turnee de Mare Şlem, în timp ce Venus Williams, 36 de ani, are în palmares şapte trofee de Grand Slam.

Universitatea Craiova a evoluat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor
Sport joi, 23 iulie 2026, 08:22

Universitatea Craiova a evoluat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor

Universitatea Craiova a fost învinsă de Levski Sofia cu 1-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul ”Gheorghi Asparuhov” din Sofia, în...

Universitatea Craiova a evoluat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor
Noutăți la secția de șah a CSM Constanța
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 15:43

Noutăți la secția de șah a CSM Constanța

Recent, în cadrul unei întâlniri informale cu o parte a părinților copiilor legitimați, directorul Clubului Sportiv Municipal Constanța, Mihai...

Noutăți la secția de șah a CSM Constanța
Înot: Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate notabile la Cupa României
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 13:02

Înot: Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate notabile la Cupa României

Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate remarcabile la Cupa României de înot, găzduită de Bazinul Olimpic din Târgu Mureş. Recenta...

Înot: Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate notabile la Cupa României
Eveniment organizat joi de CSM Constanța
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 12:33

Eveniment organizat joi de CSM Constanța

CSM Constanța organizează o nouă acțiune pentru ca sportivii și antrenorii să vină în mijlocul suporterilor. Evenimentul este programat joi,...

Eveniment organizat joi de CSM Constanța
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 08:54

Fotbal: Farul Constanța întâlnește nou-promovata Corvinul Hunedoara

Etapa a doua din Superliga de fotbal programează sâmbătă, 25 iulie, de la ora 17,30 meciul dintre Farul Constanța și nou-promovata Corvinul...

Fotbal: Farul Constanța întâlnește nou-promovata Corvinul Hunedoara
Sport marți, 21 iulie 2026, 11:06

Farul Constanța întâlnește în deplasare pe FCSB, în ultimul meci al etapei a 3-a

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul etapei a 3-a din Superliga de fotbal, în cadrul căreia, Farul Constanța va întâlni în...

Farul Constanța întâlnește în deplasare pe FCSB, în ultimul meci al etapei a 3-a
Sport marți, 21 iulie 2026, 10:28

Handbaliștii de la CSM Constanța și-au reluat pregătirile

Echipa de hanbdal masculin a Clubului Sportiv Municipal Constanța, tehnicieni, jucători, kinetoterapeut, s-a reunit și a început, oficial,...

Handbaliștii de la CSM Constanța și-au reluat pregătirile
Sport marți, 21 iulie 2026, 08:47

Rezultate de top pentru înotătorii de la CSM Constanța

Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate remarcabile în Cupa României la înot, găzduită de Bazinul Olimpic din Târgu Mureş....

Rezultate de top pentru înotătorii de la CSM Constanța