Ascultă Radio România Constanța Live

Sevil Shhaideh îi ține locul lui Sorin Grindeanu pe timpul vizitei acestuia în SUA

Sevil Shhaideh îi ține locul lui Sorin Grindeanu pe timpul vizitei acestuia în SUA

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 17 ianuarie 2017, 17:35

Prim-ministrul Sorin Grindeanu i-a delegat, astăzi, vicepremierului Sevil Shhaideh atribuţiile de şef al Executivului, de miercuri până luni, cât timp el se va afla în Statele Unite ale Americii pentru a participa la inaugurarea preşedintelui ales, Donald Trump.

Potrivit unei decizii publicate marţi în Monitorul Oficial, „în perioada 18-22 ianuarie 2017, doamna Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României”, informează News.ro.

Ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump va avea loc duminică, pe 21 ianuarie.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a afirmat, luni seară, că invitaţia la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA a venit de la Comitetul de organizare. El nu a menţionat în ce calitate a primit invitaţia şi a ironizat precizările Administraţiei Prezidenţiale pe acest subiect, spunând că el totuşi „se încăpăţânează” să meargă.

Alături de Liviu Dragnea va merge şi premierul Sorin Grindeanu.

Preşedinţia a precizat, luni, că practica Statelor Unite la ceremonia de inaugurare a preşedinţilor prevede că alte ţări sunt reprezentate doar la nivel de ambasador, nefiind invitaţi şefi de stat sau de Guvern, motiv pentru care România va fi reprezentată de către ambasadorul român la Washington, George Maior.

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a declarat marţi, pentru News.ro, că partidul suportă cheltuielile pentru deplasarea preşedintelui formaţiunii, Liviu Dragnea, şi a premierului Sorin Grindeanu la Washington DC, la ceremonia de îmvestire a noului preşedinte al SUA, Donald Trump.

130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, celebrați printr-o expoziție și lansare de carte
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 15:42

130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, celebrați printr-o expoziție și lansare de carte

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) împreună cu Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța organizează vineri,...

130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, celebrați printr-o expoziție și lansare de carte
AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 15:06

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale

Institutul Național al Patrimoniului a lansat, la Muzeul de Artă Populară Constanța, volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare...

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale
Decizie în favoarea evazioniștilor la Instanța supremă, după ‘o eroare umană’
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 14:38

Decizie în favoarea evazioniștilor la Instanța supremă, după ‘o eroare umană’

Un complet pentru dezlegarea unei chestiuni de drept de la Instanța supremă a luat o decizie cu efecte în dosarele de evaziune fiscală aflate pe...

Decizie în favoarea evazioniștilor la Instanța supremă, după ‘o eroare umană’
UPDATE / Județul TULCEA: Dacă ați văzut-o, sunați la 112. Minora a plecat de acasă și nu a mai revenit
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 14:22

UPDATE / Județul TULCEA: Dacă ați văzut-o, sunați la 112. Minora a plecat de acasă și nu a mai revenit

UPDATE IPJ Tulcea informează că minora a fost identificată pe raza localității de domiciliu, în apropierea unității de învătământ din...

UPDATE / Județul TULCEA: Dacă ați văzut-o, sunați la 112. Minora a plecat de acasă și nu a mai revenit
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 14:02

Dialoguri la zi: O discuție despre gastronomie nutrițională cu dr. ing. Mihail Balaban

Suntem în perioada iernii în care sistemul nostru imunitar are nevoie de întăriri și soluția cea mai apropiată este farfuria, sănătatea...

Dialoguri la zi: O discuție despre gastronomie nutrițională cu dr. ing. Mihail Balaban
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 13:35

Parlament/ Raportul CSAT pe 2024 – Weber: A existat o imixtiune a actorilor statali și non-statali

Comisiile reunite de apărare ale Parlamentului au discutat, marți, Raportul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pe...

Parlament/ Raportul CSAT pe 2024 – Weber: A existat o imixtiune a actorilor statali și non-statali
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 12:33

În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist

În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist. Decembrie...

În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 12:06

Primăria Constanța: Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă

Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă și nu a fost...

Primăria Constanța: Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă