Ascultă Radio România Constanța Live

Sancțiuni aspre în cadrul acțiunii „Pomi de Crăciun”

Sancțiuni aspre în cadrul acțiunii „Pomi de Crăciun”

Publicat de Arantxa Catană, 31 decembrie 2016, 10:47

Din momentul în care Poliția a dat startul acţiunilor pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite îndreptate împotriva fondului forestier naţional, în special a celor de tăiere, transport, prelucrare şi comercializare a răşinoaselor, polițiștii au constatat aproape 1.000 de infracţiuni şi a aplicat peste 1.700 de amenzi contravenţionale la legislaţia din domeniul silvic.

Astfel, polițiștii au acţionat, premergător sărbătorilor de iarnă, pe drumurile forestiere şi pe drumurile publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ce contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun.

În perioada 21 noiembrie – 24 decembrie, în urma a peste 7.100 de acţiuni, polițiștii au constatat 932 infracţiuni și au aplicat 14.946 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.000.000 de lei, dintre care 1.765 la legislaţia din domeniul silvic.

Polițiștii au confiscat 5.098 de metri cubi de material lemnos (lemn de lucru, cherestea şi lemn de foc), în valoare de peste 1.000.000 de lei, 13.823 pomi de Crăciun, în valoare de 485.000 de lei, 8.000 kg. de cetină de brad/molid şi 8.815 coroniţe de brad şi au indisponibilizat 110 de ferăstraie mecanice, 73 de topoare şi securi şi 333 de utilaje, autoturisme sau atelaje hipo.

AUDIO | Fimul “3 zile în Septembrie” ajunge în cinematografe. Interviu cu regizorul Tudor Giurgiu
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 09:30

AUDIO | Fimul “3 zile în Septembrie” ajunge în cinematografe. Interviu cu regizorul Tudor Giurgiu

Regizorul Tudor Giurgiu revine pe marile ecrane propunând publicului o comedie derulată… „3 zile în Septembrie”. De altfel, acesta este...

AUDIO | Fimul “3 zile în Septembrie” ajunge în cinematografe. Interviu cu regizorul Tudor Giurgiu
CONSTANȚA: Cățelușii de la Adăpostul Public își caută o familie iubitoare care să îi ia acasă
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 08:40

CONSTANȚA: Cățelușii de la Adăpostul Public își caută o familie iubitoare care să îi ia acasă

Adăpostul public de animale abandonate lansează o nouă invitație către toți iubitorii de animale care își doresc un partener credincios. Luna...

CONSTANȚA: Cățelușii de la Adăpostul Public își caută o familie iubitoare care să îi ia acasă
AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 08:12

AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”

România cheltuie mai mulți bani decât produce, iar diferența o acoperă din împrumuturi, inclusiv de pe piețele externe. Din acești bani se...

AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”
ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 07:30

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional

Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile...

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:29

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:19

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă

Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a...

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar