Ascultă Radio România Constanța Live

Polițiști români detașați la BANSKO

Polițiști români detașați la BANSKO

Publicat de , 19 decembrie 2016, 20:01

A început o nouă misiune a poliţiştilor români în Bulgaria. Este al şaptelea sezon de iarnă în care poliţiştii români desfăşoară activităţi comune de ordine şi siguranţă publică, alături de poliţişti bulgari și greci, în staţiunea montană Bansko, transmite Poliția Română.

În perioada 19 decembrie 2016 – 12 martie 2017, 6 poliţişti români, în trei serii, toţi cunoscători ai limbii bulgare, vor desfăşura activităţi de siguranţă publică în cadrul unor patrule comune cu poliţiştii bulgari, în staţiunea turistică Bansko, din Bulgaria.

Astfel, în perioada 19 decembrie 2016 – 18 ianuarie 2017, prima serie de doi polițiști români va patrula împreună cu poliţiştii bulgari și greci, în cadrul unor patrule auto sau pedestre, în uniforma de serviciu proprie. Aceştia vor consilia, sprijini şi îndruma turiştii români aflaţi pe teritoriul bulgar.

Este al şaptelea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat.

Activitatea se desfăşoară în baza documentului comun româno-bulgar „Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum şi a misiunilor de patrulare comune a autorităţilor competente din România şi Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice”.

Astfel, poliţişti din cele două state acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice. De asemenea, cooperează şi acordă asistenţă în cadrul activităţilor specifice, relaţionând îndeosebi cu cetăţeni ai propriului stat. Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe durata sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.

Casa Națională de Pensii Publice precizează că tratează cu maximă seriozitate neregulile semnalate de Curtea de Conturi în urma auditului financiar pentru anul 2024
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 18:03

Casa Națională de Pensii Publice precizează că tratează cu maximă seriozitate neregulile semnalate de Curtea de Conturi în urma auditului financiar pentru anul 2024

Casa Națională de Pensii Publice precizează că tratează cu maximă seriozitate neregulile semnalate de Curtea de Conturi în urma auditului...

Casa Națională de Pensii Publice precizează că tratează cu maximă seriozitate neregulile semnalate de Curtea de Conturi în urma auditului financiar pentru anul 2024
Dialoguri la zi: Daniela Zaharia, realizatoarea documentarului „Perspective”, dedicat evoluției companiei de balet create de Oleg Danovski
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 16:36

Dialoguri la zi: Daniela Zaharia, realizatoarea documentarului „Perspective”, dedicat evoluției companiei de balet create de Oleg Danovski

La 30 de ani de la dispariția maestrului Oleg Danovski, seria documentară „Moșteniri coregrafice” continuă cu episodul „Perspective”,...

Dialoguri la zi: Daniela Zaharia, realizatoarea documentarului „Perspective”, dedicat evoluției companiei de balet create de Oleg Danovski
Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:38

Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA

Vineri, 18 septembrie 2026, începând cu ora 9.30, sala „Dobrogea“ a Consiliului Județean Tulcea a găzduit ședința Consiliului Național al...

Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA
CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:22

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026

Șoferii din România resimt o nouă rundă de scumpiri la carburanți, prețul motorinei continuând să urce vineri, 18 septembrie 2026, după...

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:07

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat vineri, la Târgu Mureș, că peste 17.000 de cetățeni cu...

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța