ROMÂNIA: Ger și viscol. În DOBROGEA, vânt puternic
Publicat de , 12 decembrie 2016, 10:38
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de intensificări ale vântului, ninsori viscolite și răcire accentuată a vremii, valabilă la nivelul întregii țări, începând de luni, de la ora 16:00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 decembrie, ora 16:00 — 13 decembrie, ora 14:00, temporar vor fi precipitații îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, iar la munte va ninge. Local, se va depune strat de zăpadă, mai consistent în zona montană.
În același timp, la munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 80 — 90 km/h și va fi viscol. În Moldova, Dobrogea și Muntenia (inclusiv în zona Municipiului București), local, vântul va depăși la rafală 50 — 60 km/h, viscolind trecător ninsoarea.
Vremea se va răci accentuat, vor predomina temperaturile negative, iar în noaptea de marți spre miercuri (13/14 decembrie) va fi ger (temperaturi minime sub—10 grade) în nordul, nord-estul, centrul țării, local în sud și pe arii mai restrânse în rest.