Ascultă Radio România Constanța Live

Fostul director al Spitalului „Malaxa“, Florin Secureanu, arestat preventiv

Fostul director al Spitalului „Malaxa“, Florin Secureanu, arestat preventiv

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 10 decembrie 2016, 14:05

Tribunalul București a decis astăzi arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului director al Spitalului „Malaxa“ Florin Secureanu, acuzat de DNA de luare de mită și delapidare, ambele în formă continuată, transmite Agerpres.

Decizia nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât Secureanu va fi dus în arestul Poliției Capitalei.

Potrivit DNA, Florin Secureanu a conceput și a pus în aplicare o schemă prin care, timp de peste șapte ani, a sustras aproape zilnic sume de bani din casieria unității medicale pe care a condus-o.

„Suspectul Secureanu Adrian Florin a deținut funcția de manager al spitalului clinic Nicolae Malaxa din București, în perioada 2007 până la data de 29 noiembrie 2016, fiind numit în funcție de către Primăria Municipiului București, autoritate publică în subordinea căreia se află spitalul. În perioada mai 2009 — noiembrie 2016, suspectul Secureanu Adrian Florin a conceput și a pus în aplicare o schemă prin care sustrăgea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului”, susțin procurorii.

Anchetatorii mai arată că s-au emis facturi pentru un număr de 1.075 de zile, ceea ce ar însemna că directorul și-a însușit în 1.075 de zile sume de bani din patrimoniul spitalului. Suma totală astfel delapidată a fost evaluată la 1.944.594 de lei, care reprezintă prejudiciu cauzat unității medicale.

„Pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale instituției publice sumele de bani astfel delapidate, suspectul Secureanu Adrian Florin a cerut personalului din cadrul serviciilor din subordinea sa (serviciul financiar — contabil, serviciul achiziții, serviciul administrativ) să întocmească în fals documente justificative (facturi și chitanțe). În acest scop, directorul spitalului s-a folosit de două societăți comerciale cu un comportament fiscal neadecvat, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT și prestatori de servicii de reparații și mentenanță calculatoare ai spitalului”, menționează DNA.

Din cercetări a rezultat că, în realitate, cele două societăți nu au avut niciodată contracte cu Spitalul „Malaxa”, nu au prestat niciun serviciu și nu au livrat niciun fel de bunuri instituției publice.

Procurorii mai susțin că în perioada 20 mai 2011 — noiembrie 2016, în mod repetat, Florin Secureanu a pretins unei societăți comerciale, care avea atribuite contracte de achiziție directă cu spitalul, să-i plătească o serie de deplasări pe care el și apropiați ai săi le făceau în străinătate și în țară. Astfel, societatea respectivă a plătit unei agenții de turism peste 800.000 de lei pentru un număr de 470 de deplasări ale suspectului și ale apropiaților săi.

„Serviciile turistice de care a beneficiat managerul spitalului și apropiații săi, plătite de societatea care avea contracte cu spitalul, au constat în achiziționarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, etc. Destinațiile au fost variate, atât în Europa, America, Asia, cât și în România”, mai spune DNA.

Un nou sistem de semaforizare, pus în funcțiune în apropierea Universității „Ovidius”
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 15:03

Un nou sistem de semaforizare, pus în funcțiune în apropierea Universității „Ovidius”

Un nou sistem de semaforizare a fost pus în funcțiune la trecerea de pietoni de pe bulevardul Aurel Vlaicu, la intersecția cu Aleea...

Un nou sistem de semaforizare, pus în funcțiune în apropierea Universității „Ovidius”
Ilie Bolojan: Ne-a împachetat realitatea; nu s-a inventat să corectezi asemenea deficite și toată lumea să fie fericită
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:47

Ilie Bolojan: Ne-a împachetat realitatea; nu s-a inventat să corectezi asemenea deficite și toată lumea să fie fericită

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți că măsurile privind administrația locală ar fi trebuit adoptate mai din timp, astfel încât să existe...

Ilie Bolojan: Ne-a împachetat realitatea; nu s-a inventat să corectezi asemenea deficite și toată lumea să fie fericită
CONSTANȚA: Licitație cu succes! A fost stabilit cine va opera viitoarea cafenea/bistro din incinta Cazinoului
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:36

CONSTANȚA: Licitație cu succes! A fost stabilit cine va opera viitoarea cafenea/bistro din incinta Cazinoului

Cea de-a doua sesiune de licitație desfășurată de societatea Patrimoniu Constanța Litoral S.R.L. pentru operarea unei viitoare cafenele/bistro...

CONSTANȚA: Licitație cu succes! A fost stabilit cine va opera viitoarea cafenea/bistro din incinta Cazinoului
PE adoptă clauzele bilaterale la acordul UE-Mercosur pentru produsele agricole, menite să-i protejeze pe fermierii europeni
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:29

PE adoptă clauzele bilaterale la acordul UE-Mercosur pentru produsele agricole, menite să-i protejeze pe fermierii europeni

Eurodeputații au sprijinit marți, la Strasbourg, măsuri suplimentare de protecție pentru a preveni prejudicierea sectorului agricol european în...

PE adoptă clauzele bilaterale la acordul UE-Mercosur pentru produsele agricole, menite să-i protejeze pe fermierii europeni
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:25

CONSTANȚA: Un nou sens unic a fost instituit pe o stradă din oraș

De astăzi, un nou sens unic a fost instituit pe o stradă din municipiul Constanța. Autoritățile locale spun că în acest fel vor putea fi...

CONSTANȚA: Un nou sens unic a fost instituit pe o stradă din oraș
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 13:56

Protocol între DNA și MIPE – procurorii au acces direct la platforma de gestionare a proiectelor din fonduri europene

Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat un protocol de colaborare în baza căruia...

Protocol între DNA și MIPE – procurorii au acces direct la platforma de gestionare a proiectelor din fonduri europene
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 13:52

VIDEO: Un bărbat recalcitrant, cunoscut cu afecțiuni psihice, imobilizat și încătușat de polițiștii constănțeni. Acesta a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare

În noaptea de 6/7 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați de către o femeie, de 36...

VIDEO: Un bărbat recalcitrant, cunoscut cu afecțiuni psihice, imobilizat și încătușat de polițiștii constănțeni. Acesta a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 13:23

Organizația Salvați Copiii: 6 din 10 minori asistă la cyberbullying, iar aproape jumătate sunt contactați de străini

Rezultatele celei mai recente cercetări sociologice realizate de Organizația Salvați Copiii la finalul anului 2025 conturează o radiografie...

Organizația Salvați Copiii: 6 din 10 minori asistă la cyberbullying, iar aproape jumătate sunt contactați de străini