Ascultă Radio România Constanța Live

Intră în vigoare un cod galben de vreme rea

Intră în vigoare un cod galben de vreme rea

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 2 decembrie 2016, 06:55

Din această dimineață de la ora 8:00 şi până mâine noapte la ora 2:00 va fi în vigoare o nouă alertă cod galben de vreme rea. Vântul va sufla cu viteze de peste 60km/oră în toată ţara, iar la munte chiar şi peste 90 km/oră. În nordul şi centrul țării va ninge, iar pe spaţii mici, cantităţile de apă acumulate vor fi importante. La altitudini mari, zăpada va fi spulberată şi viscolită, susțin meteorologii ANM. Tot pe crestele montane își vor face apariția lapoviţa şi ploaia, favorizând astfel formarea poleiului.

Pe parcursul zilei de astăzi, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în interiorul arcului carpatic, unde va cădea lapoviţă sau ninsoare. Ploi slabe îşi vor face local apariţia local şi în est, din a doua parte a zilei. Temperaturile maxime, apropiate de cele normale pentru această perioadă, vor fi cuprinse între -1 şi 10 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei şi Dobrogea. De asemenea, în a doua parte a nopții care urmează ne putem aștepta la intensificări semnificative ale vântului de 65…70 km/h pe litoral, iar local este posibil să cadă precipitații și să se formeze polei.

Pe durata weekendului, vremea se menţine liniştită sub aspectul precipitaţiilor.

Mâine în special va continua să ningă pe suprafeţe mici în nord, centru, iar vântul va fi mai activ în est, sud, precum şi pe creste unde va fi viscol. Temperaturile vor pierde câte 2-3 grade de la o zi la alta, astfel că prima zi a săptămânii viitoare,va aduce cel mult 4 grade Celsius în sudul Olteniei. Mai ales în timpul nopţilor şi al dimineţilor, gerul se va instala în depresiuni şi nu este exclus să se formeze ceaţă.

vreme instabila, nori, rate pe lac, Lacul Tabacarie - foto - ds
Meteo marți, 3 februarie 2026, 06:46

Vremea se menține rece, în Dobrogea și pe litoral, însă temperaturile cresc în zilele ce urmează

Vremea se menține rece, marți, în Dobrogea, când temperaturile maxime se vor situa între -3 și 1 grad, iar cele minime între -5 și 1 grade....

Vremea se menține rece, în Dobrogea și pe litoral, însă temperaturile cresc în zilele ce urmează
Vremea se menține rece, în Dobrogea și pe litoral
Meteo luni, 2 februarie 2026, 21:55

Vremea se menține rece, în Dobrogea și pe litoral

Vremea se menține rece, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de marți, când temperaturile maxime se vor situa între -3 și 1 grad, iar...

Vremea se menține rece, în Dobrogea și pe litoral
Ger și ninsori viscolite, în Dobrogea și pe litoral
Meteo duminică, 1 februarie 2026, 07:53

Ger și ninsori viscolite, în Dobrogea și pe litoral

Masa de aer siberian care afectează mare parte a Moldovei se va extinde şi va cuprinde întreaga jumătate estică a ţării, unde va persista şi...

Ger și ninsori viscolite, în Dobrogea și pe litoral
Vremea se răcește accentuat în Dobrogea și pe litoral
Meteo sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 07:43

Vremea se răcește accentuat în Dobrogea și pe litoral

Sâmbătă, în Dobrogea, vremea va fi deosebit de rece, izolat geroasă noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 2 grade, iar...

Vremea se răcește accentuat în Dobrogea și pe litoral
Meteo vineri, 30 ianuarie 2026, 06:45

Vremea se răcește, în Dobrogea și pe litoral. Regiunea este sub atenționare COD GALBEN de intensificări ale vântului

Vremea va rece, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de vineri, când temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 7 grade, iar cele...

Vremea se răcește, în Dobrogea și pe litoral. Regiunea este sub atenționare COD GALBEN de intensificări ale vântului
Meteo joi, 29 ianuarie 2026, 22:52

Gerul și ninsorile revin în Dobrogea

Vremea se răcește din nou la sfârșitul săptămânii, mai ales în jumătatea estică a țării.  În zilele următoare, o pătrundere de aer...

Gerul și ninsorile revin în Dobrogea
Meteo joi, 29 ianuarie 2026, 07:29

Joi, vremea va continua să fie deosebit de caldă, în Dobrogea și pe litoral, dar apar precipitații

Joi, vremea va continua să fie deosebit de caldă, cu valori termice diurne de 11…15 grade, dar cerul se va înnora după-amiaza și noaptea și...

Joi, vremea va continua să fie deosebit de caldă, în Dobrogea și pe litoral, dar apar precipitații
Meteo miercuri, 28 ianuarie 2026, 21:45

Vremea va fi caldă, joi, în Dobrogea, dar scad temperaturile în zilele ce urmează

Vremea va fi deosebit de caldă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de joi, când temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 15...

Vremea va fi caldă, joi, în Dobrogea, dar scad temperaturile în zilele ce urmează