Ascultă Radio România Constanța Live

FOTOREPORTAJ – Pelerin în DOBROGEA, de Sf. Apostol ANDREI

FOTOREPORTAJ – Pelerin în DOBROGEA, de Sf. Apostol ANDREI

Publicat de , 1 decembrie 2016, 09:03

Mii de credincioși din țară , dar și din țara vecină, Bulgaria s-au aflat, ieri, în pelerinaj la mănăstirile din sudul Dobrogei: Sf. Apostol Andrei, Sf. Apostol Filip, Sf. Serafim de Sarov, Sf.Gherman, Mănăstirea Dervent.

Au îndurat gerul și au ajuns până la peștera unde a trăit apostolul Andrei, pe 30 noiembrie, când tradiția populară spune că este Andrei – Cap de Iarnă, pentru ca sfântul să le binecuvânteze casa, familia, să îi apere de boli și foamete.

Numeroase forțe de ordine au supravegheat și dirijat pelerinii veniți în număr mare de la primele ore ale dimineții. Valea din apropierea Mânăstirii Sf. Andrei era plină de autocare, microbuze și autoturisme, mașini ale jandarmeriei și poliției, dar și de tarabele comercianților. Icoane, mir, cărți, usturoi, blănuri, căciuli, lavandă, porumb și vin fiert, kurtos–kolac, preparate din carne și lapte, miere de albine și multe altele s-au aflat pe tarabele lor, în încercarea de a vinde orice, chiar și în apropierea lăcașului de cult.

Cei mai mulți dintre credincioși și-au continuat pelerinajul la Mânăstirea Dervent, dar și la Canauraua Fetii, unde există peștera și Mânăstirea Sf.Gherman.

România este una dintre puținele țări din lume creștinate de unul dintre cei 12 Apostoli. E un dar divin și de aceea orice român ar trebui să ajungă în Betleemul românilor, la Peștera Sf. Andrei. Cu câțiva kilometri înainte se află Mânăstirea Sf.Apostol Filip, cel care se spune că l-ar fi însoțit pe Apostolul Andrei în încercarea de a-i creștina pe cei care locuiau în Scytia Minor – Dobrogea de astăzi.

Un material de Liliana Fustanela

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:19

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol

Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de...

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:02

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni

Polițiștii constănțeni s-au aflat la datorie pe șoselele din județ și în acest weekend. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul...

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 14:04

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători

La Constanța a început montarea luminițelor de sărbători. Până acum au fost montate instalații pe bulevardul Aurel Vlaicu, între cartierele...

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 13:28

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare

Polițiștii Secției 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați sâmbătă de trei persoane cu privire la profanarea unor...

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea

Cea mai mică temperatură din țară duminică dimineață s-a înregistrat la stația meteorologică Miercurea-Ciuc, de -10,5 grade Celsius, sub...

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:21

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a atins astăzi, duminică, 8 noiembrie 2026, la ora 10.07, puterea nominală, după...

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:48

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie...

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:21

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică

Federația Română de Handbal organizează duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 20.00, la Sala Polivalenta Tulcea „Danubius Arena”, partida...

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică