Ascultă Radio România Constanța Live

Vine iarna. Care vor fi cele mai afectate zone în următoarele două săptămâni

Vine iarna. Care vor fi cele mai afectate zone în următoarele două săptămâni

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 noiembrie 2016, 08:06

Vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în aproape toate regiunile, iar precipitații însemnate cantitativ, sub formă de lapoviță și ninsoare, vor fi posibile cu probabilitate mai mare din 4 decembrie, relevă prognoza de specialitate valabilă pentru perioada 28 noiembrie – 11 decembrie, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În Dobrogea, regimul termic va fi în scădere până la sfârșitul acestei luni, apoi va crește ușor, însă începând din 5 decembrie, variațiile de la o zi la alta și de la o noapte la alta nu vor fi semnificative. La începutul și sfârșitul primei săptămâni, valorile diurne vor fi apropiate de cele normale la final de noiembrie și început de decembrie și mai scăzute decât în mod normal, în această perioadă, în restul timpului. Valorile nocturne, preponderent negative, se vor situa sub cele specifice perioadei, mai puțin în prima zi, când vor fi mai ridicate. În medie, maximele se vor încadra între un grad și 7 grade, iar minimele vor scădea de la 7 grade în dimineața zilei de 28 noiembrie, până la—3 grade, în ultima zi a acestei luni, apoi vor crește până în jurul a—1 grad. În cea de-a doua săptămână, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit, îndeosebi în cursul nopților și al dimineților. Media pe regiune va fi de 5 — 6 grade, în privința maximelor, și de până la un grad Celsius, în cazul minimelor. Probabilitatea pentru precipitații, în general slabe, va fi mai ridicată în perioada 6 — 11 decembrie, în restul timpului acestea fiind posibile doar trecător.

În zona Banatului, în prima săptămână din intervalul de prognoză, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă. În medie, temperaturile maxime se vor încadra între două și 6 grade Celsius, iar minimele între—4 și două grade Celsius. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, o ușoară încălzire a vremii se va concretiza prin valori termice diurne, în general, peste cele specifice perioadei și nocturne în jurul celor normale. Ziua vor fi temperaturi medii între 5 și 7 grade, iar noaptea între—2 și—1 grad. Precipitații vor fi posibile în cea mai mare parte a timpului, cu probabilitate mai mare de semnalare în intervalele 1 — 3 decembrie și 6 — 11 decembrie, când vor fi moderate și însemnate cantitativ.

Pentru regiunea Crișanei, vremea se anunță mai rece decât în mod normal la sfârșit de noiembrie și prima decadă a lunii decembrie. În medie, pe parcursul primei săptămâni vor fi maxime între două și 4 grade Celsius, respectiv minime între—6 și un grad. Valorile termice diurne din ultima săptămână vor fi apropiate de cele climatologic specifice perioadei. Mediile celei de-a doua săptămâni vor fi de 3 — 4 grade, pentru temperaturile maxime, și de la—5 la minus două grade, pentru cele minime. Precipitații vor fi posibile în cea mai mare parte a intervalului, cu probabilitate mai mare de semnalare în intervalele 1 — 3 decembrie și 5 — 11 decembrie, când vor fi moderate și însemnate cantitativ.

Potrivit meteorologilor, în Transilvania, regimul termic din prima săptămână de prognoză va fi în jurul celui normal la valorile nocturne și sub acesta la cele diurne. În medie, maximele vor fi cuprinse între—1 și două grade Celsius, iar minimele între—8 și zero grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, majoritatea temperaturilor vor fi ușor peste cele climatologic specifice perioadei, adică maxime cuprinse între un grad și 3 grade, și minime între—7 și—4 grade, mediate pe regiune. Precipitațiile vor fi prezente în cea mai mare parte a timpului, iar probabilitatea de semnalare a acestora, moderate și însemnate cantitativ, va fi mai ridicată în intervalele 1 — 3 decembrie și 5 — 11 decembrie.

În Maramureș, vremea va fi mai rece decât în mod normal în această perioadă, pe durata întregului interval de prognoză. În medie, în prima săptămână, temperaturile maxime se vor încadra zero și două grade, iar minimele între—7 și zero grade. În săptămâna a doua vor fi maxime de la un grad la două grade Celsius și minime între—5 și—3 grade. Precipitații vor fi în cea mai mare parte a timpului mai consistente în intervalele 1 — 3 decembrie și 4 — 11 decembrie.

Prognoza de specialitate relevă că, în Moldova, în prima săptămână, valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât cele specifice perioadei, iar cele nocturne mai ridicate. În medie, temperaturile maxime se vor încadra între un grad și 4 grade, iar cele minime între—5 și un grad Celsius. În săptămâna a doua, variațiile de temperatură nu vor fi semnificative de la o zi la alta și de la o noapte la alta. Majoritatea valorilor diurne se vor situa în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii decembrie, iar cele nocturne vor fi în general mai ridicate. În medie pe regiune, maximele vor fi cuprinse între două și 4 grade, iar minimele vor fi de—3 și—4 grade. În cea mai mare parte a intervalului, se vor înregistra precipitații în general slabe, cu excepția perioadei 6 — 11 decembrie, când vor deveni mai consistente.

În zona Munteniei, în ultimele zile de noiembrie, vremea se va răci. Ulterior, temperatura aerului va crește ușor. În prima săptămână din intervalul de prognoză, în medie, maximele vor fi cuprinse între 3 și 7 grade, mare parte dintre acestea apropiate de cele specifice perioadei. Temperaturile minime, mai coborâte decât în mod obișnuit, preponderent negative, se vor încadra, în medie, între—6 și—2 grade, cu excepția primei dimineți din intervalul de prognoză când va fi mai cald — în jur de 3 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, media regională a temperaturilor maxime va fi de 5 — 6 grade, iar a celor minime de la—3 la—2 grade, în general mai mari decât cele ce ar fi normale. Vor fi condiții de precipitații în aproape fiecare zi, dar probabilitatea de semnalare a acestora va fi mai ridicată în intervalul 6 — 10 decembrie.

În Oltenia, în cea mai mare parte a timpului, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit și doar valorile nocturne din perioada 5 — 11 decembrie vor fi în jurul celor specifice perioadei. În prima săptămână se vor înregistra, în medie, maxime cuprinse între 3 și 7 grade, respectiv minime între—6 și 3 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, în medie, temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 6 grade, iar temperaturile minime între—3 și—1 grad. Precipitații vor fi posibile în cea mai mare parte a timpului, în general slabe cantitativ. Probabilitatea de semnalare a acestora va fi mai mare în intervalele 28 — 29 noiembrie, 1 — 2 decembrie și 6 — 10 decembrie.

La munte, vremea va fi mult mai rece decât în mod obișnuit, în această perioadă. Pe întreg intervalul, valorile termice vor fi negative, atât în cursul nopților, cât și în cursul zilelor, mai scăzute în prima săptămână când, în medie, maximele se vor încadra între—4 și—8 grade, iar minimele între—13 și—6 grade. În cea de-a doua săptămână vor fi valori ale temperaturilor maxime de la—3 la—2 grade, iar cele minime se vor situa în jur de—6 grade. În cea mai mare parte a timpului va ninge, iar ninsorile pot fi mai consistente, cel mai probabil, în perioadele 1 — 3 decembrie și 5 — 11 decembrie.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:50

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2, la kilometrul 203, pe sensul de mers spre...

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:08

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august

Persoanele interesate mai pot obține, pe ultima sută de metri, bilete de tratament balnear din seria cu prezentare în stațiuni în data de 5...

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:57

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie

În primele două săptămâni de la lansarea campaniei, aproape 50 de căței cu stăpân au fost sterilizați. Campania, desfășurată de...

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:35

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU

Asociația Caravana cu Medici continuă campania HPV FREE City la K‑Pop Days, pe 1-2 august, la Costinești, cu un concept interactiv care...

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
Actualitate duminică, 2 august 2026, 15:58

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine

UPDATE: O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, duminică după-amiază, a informat MApN. Ținta a evoluat 20 de minute deasupra țării...

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:50

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă

Ministerul Apărării Naționale participă la misiunea de amenajare a unui prag submers pe Brațul Bala, pentru asigurarea debitului de apă necesar...

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:04

CONSTANȚA: Protest pe bulevardul Tomis după decizia Primăriei de a menține zona pietonală doar sâmbăta

Decizia Primăriei Constanța de a transforma bulevardul Tomis în zonă pietonală doar în ziua de sâmbătă a generat nemulțumirea mai multor...

CONSTANȚA: Protest pe bulevardul Tomis după decizia Primăriei de a menține zona pietonală doar sâmbăta
Actualitate duminică, 2 august 2026, 12:41

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate

Pompierii militari de la ISU Dobrogea au inervenit, duminică, la un accident rutier produs pe Autostrada A2, în zona localității Fetești, pe...

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate