Ascultă Radio România Constanța Live

Cum va fi vremea iarna aceasta în România. Previziunile specialiștilor

Cum va fi vremea iarna aceasta în România. Previziunile specialiștilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 noiembrie 2016, 07:49

Temperaturile vor fi în sudul țării ușor peste normalul perioadei în noiembrie și decembrie, iar în ianuarie în partea de nord și centru s-ar putea situa sub normal, a declarat directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, într-o conferință pe teme de energie.

„Pentru noiembrie și decembrie, așteptăm ca temperaturile să fie ușor peste normal pe partea de sud a teritoriului și să se încadreze sau să fie apropiate de norme în celelalte regiuni. Pe de altă parte, precipitațiile par a se încadra în norme în aceste regiuni în care așteptăm temperaturi mai ridicate și să fie ușor peste normă în restul teritoriului, mai ales pe partea de vest. Pentru ianuarie, estimările arată că pe partea de nord și de centru să fie temperaturi sub normalul perioadei, iar ca precipitații ar putea apărea un excedent în toate regiunile țării”, a spus Georgescu.

Potrivit acesteia, luna noiembrie va fi „destul de ploioasă”.

„Pentru luna noiembrie și pentru decembrie, așteptăm un regim al temperaturilor care să fie ușor peste normă pentru partea de sud a țării și să se încadreze în normalul perioadei pentru celelalte regiuni. Din punct de vedere al precipitațiilor, luna noiembrie pare a fi destul de ploioasă, între ghilimele, și cantitățile să fie mai apropiate de normă pe partea de sud, exact acolo unde temperaturile pot fi mai ridicate. În perioada de iarnă plouă mai puțin decât vara. Chiar dacă noi spunem că luna va fi cu mai multe precipitații decât normal, în niciun caz nu trebuie să ne așteptăm să avem precipitații atât de multe cum avem într-o lună de primăvară sau vară. Luna decembrie seamănă destul de mult cu luna noiembrie din punct de vedere al estimării temperaturilor, cu mențiunea că temperatura medie în decembrie este mai scăzută, de la lună la lună temperatura medie scade cam cu 4 grade. Există semnal că putem avea temperaturi mai ridicate în medie lunară pe partea de est și chiar și de vest a teritoriului. Ca precipitații, semnalul este destul de asemănător”, a afirmat oficialul ANM.

De asemenea, ea a reiterat că lunile ianuarie și februarie sunt în general cele mai reci din calendar.

„Luna ianuarie trebuie să o privim cu cea mai mare reținere; are semnalul unor temperaturi mai scăzute pe partea de nord și de centru a țării. Ianuarie și februarie sunt în general lunile cele mai reci din calendar. Dacă vorbesc despre posibilitatea ca în ianuarie să avem temperaturi mai scăzute decât norma pe partea de nord și de centru este posibil ca acest mesaj să se concretizeze prin perioade de ger. Temperatura minimă la noi în țară este de—38 grade Celsius (în 1942 — n. r.), valoare înregistrată cu zeci de ani în urmă, dar, în ultimii ani, am avut episoade cu ger în care ne-am apropiat simțitor pe foarte scurtă durată de această valoare. În ianuarie, precipitații posibil peste normă pe jumătatea de vest a țării. Faptul că am spus de multe ori apropiat de normă sau puțin peste normă nu înseamnă în niciun caz că ne așteaptă o iarnă blândă, fără probleme. Iarna normală în România nu este o iarnă ușoară. O iarnă firească la noi în țară, conform climatologiei, înseamnă un episod de viscol în medie în luna decembrie și câte două episoade de viscol în ianuarie și februarie. De cele mai multe ori, perioadele de viscol sunt urmate de perioadele de ger”, a precizat Florinela Georgescu, la o conferință organizată de Focus Energetic.

Oficialul ANM a mai spus că există speranțe destul de mari să fie un strat de zăpadă în decembrie în zona de munte.

„Există deocamdată speranțe destul de mari să fie strat de zăpadă la sfârșitul lunii decembrie în zona de munte. Este imposibil de spus în acest moment dacă acest strat de zăpadă va fi produs de ninsori din perioada sărbătorilor sau din episoadele cu ninsoare care ar putea fi până atunci. Pentru zona mai joasă, este greu de spus. Dacă va fi zăpadă la București, nu vă putem spune acum”, a adăugat reprezentantul ANM.

Estimările Centrului European pentru prognoze pe durată medie (ECMWF) din Anglia, care calculuează distribuția temperaturilor medii lunare, precum și distribuția cantităților lunare de precipitații, arată că iarna ce vine va fi una normală, în care temperaturile nu vor fi mai scăzute sau mai ridicate decât în anii precedenți.

DECEMBRIE. Temperatura aerului urmează să aibă valori medii lunare apropiate de normă în cea mai mare parte a țării, mai ridicate puțin în zonele de sud și sud-est. Din punctul de vedere al precipitațiilor, acestea vor fi puțin peste normele climatologice.

IANUARIE. Temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei în zonele de sud, sud-estul și local în vestul țării, urmând să fie mai scăzute în restul zonelor. Cantitățile totale de precipitații vor fi apropiate de norme în est și sud-est și peste media climatologică în restul țării, conform libertatea.ro.

FEBRUARIE. Valorile medii lunare ale temperaturii aerului vor fi apropiate de normă în toată țăra. Cantitatea de precipitații va avea o tendință spre excedent în vestul și centrul țării, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice.

Sursa – agerpres.ro

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 11:15

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub...

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:47

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor

Statele Uniunii Europene au convenit vineri să menţină pragul actual de 3 ore pentru întârzierea zborurilor pentru compensare în următorul set...

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:26

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band

Asociaţia Clubul cu Dichis organizează Festivalul Internaţional Dichis’n’Blues, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, la Somova, lângă...

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:25

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei

Zilele Europene ale Arheologiei sunt sărbătorite la Constanța, Cernavodă și Hârșova, evenimentele având ca scop promovarea patrimoniului...

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 08:25

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate

Ministerul Afacerilor Externe marchează 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990 printr-o expoziţie de documente diplomatice recent declasificate....

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 21:06

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:11

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues

Câteva sute de persoane sunt așteptate, începând de vineri după-amiază, la Somova, județul Tulcea, la o nouă ediție a festivalului...

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați