Ascultă Radio România Constanța Live

Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru, în premieră, pe Scena radiofonică a dramaturgiei româneşti contemporane

Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru, în premieră, pe Scena radiofonică a dramaturgiei româneşti contemporane

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 noiembrie 2016, 08:57

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi, în premieră, „Poveste despre tatăl meu” de Radu F. Alexandru, joi, 17 noiembrie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural. Regia artistică: Gelu Colceag.

Spectacolul face parte dintr-un amplu proiect, iniţiat şi derulat de Teatrul Naţional Radiofonic, de promovare a dramaturgiei originale, prin realizarea unor montări radiofonice inspirate din operele dramatice ale celor mai importanţi scriitori români ai momentului.

Dramaturg, scenarist şi prozator de succes în peisajul literar contemporan, Radu F. Alexandru deţine un palmares bogat de piese, jucate pe importante scene din Bucureşti şi din ţară. Textele sale dramatice, ofertante pentru creatorii din variate spaţii teatrale, impresionează prin replica incisivă şi profund ancorată în istoria recentă şi care „încântă în mod paradoxal, tocmai datorită jubilaţiei sarcastice care însoţeşte fiecare situaţie, fiecare replică”, aşa cum remarca prestigiosul regizor Silviu Purcărete. Acesta este, poate, unul dintre motivele pentru care piesele sale au un destin atât de percutant. Publicată în urmă cu un deceniu, la editura Universalia, într-un impresionant volum de teatru, a cărui apariţie a fost salutată, cu entuziasm, de maestrul Radu Beligan, „Poveste despre tatăl meu” a primit aplauze pe scena Teatrului Odeon şi a stat la baza unui teleplay de succes, realizat de Casa de producţie a TVR.

Regizorul Gelu Colceag a lucrat la variantele de scenă, televiziune, iată, şi acum, la montarea radiofonică, invitând aceeaşi echipă, bine sudată de actori, care, cunoscând în profunzime textul dramatic, construiesc în spaţiul sonor personaje extrem de autentice. Jocul firesc şi inteligent al interpreţilor din prim plan ca şi al celor din plan secundar, recreează până în cele mai mici detalii, atmosfera anilor de frică şi teroare, a epocii totalitare, care a lăsat urme uriaşe în conştiinţa multora din noi. Gelu Niţu, în rolul arhitectului, Crina Mureşan – Anca, Mircea Constantinescu – Imy, prietenul familiei şi Ioana Anastasia Anton – Irina, fiica cuplului, cea care spune povestea, dar şi Mircea N.Creţu – George şi Dan Bădărău – căpitanul Bujor, sunt tot atatea existenţe care se construiesc dramatic prin raportarea la o dispariţie, incărcată de mister, petrecută în urmă cu 16 ani: fosta soţie a lui Andrei, posibil urmărită şi ucisă de securitate. Fantomele trecutului descoperă răni încă neînchise, dezvăluie nebănuite vulnerabilităţi, şi sfârşesc prin a tăia firele acestor marionete ce par mânuite de un iscusit dar machiavellic păpuşar. Regizorul dozează, cu impecabil simţ artistic, elementul-surpriză, spectacolul dovedindu-se a fi structurat, într-un crescendo ce amplifică tensiunea şi pune ascultătorul în faţa unui imprevizibil şi zguduitor deznodământ. Coloana sonoră a spectacolului este realizată de regizorul tehnic Mihnea Chelaru iar regia muzicală poartă semnătura compozitorului George Marcu. Din echipa de realizatori ai spectacolului mai fac parte: Irina Soare- redactor, Robert Vasiliţă- regizor de montaj.

Spectacolul radiofonic „Poveste despre tatăl meu” de Radu F. Alexandru va fi lansat, luni, 14 noiembrie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei din Bucureşti, în prezenţa actorilor din distribuţie, a echipei de realizatori, oamenilor de teatru şi a publicului iubitor al fenomenului.

CONSTANȚA: Asociația Ajungem MARI caută 40 de voluntari care să fie modele pentru copiii instituționalizați
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 19:01

CONSTANȚA: Asociația Ajungem MARI caută 40 de voluntari care să fie modele pentru copiii instituționalizați

Ajungem MARI, cel mai mare program de sprijin socio-educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați din România, lansează un nou apel...

CONSTANȚA: Asociația Ajungem MARI caută 40 de voluntari care să fie modele pentru copiii instituționalizați
Casa Națională de Pensii Publice precizează că tratează cu maximă seriozitate neregulile semnalate de Curtea de Conturi în urma auditului financiar pentru anul 2024
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 18:03

Casa Națională de Pensii Publice precizează că tratează cu maximă seriozitate neregulile semnalate de Curtea de Conturi în urma auditului financiar pentru anul 2024

Casa Națională de Pensii Publice precizează că tratează cu maximă seriozitate neregulile semnalate de Curtea de Conturi în urma auditului...

Casa Națională de Pensii Publice precizează că tratează cu maximă seriozitate neregulile semnalate de Curtea de Conturi în urma auditului financiar pentru anul 2024
Dialoguri la zi: Daniela Zaharia, realizatoarea documentarului „Perspective”, dedicat evoluției companiei de balet create de Oleg Danovski
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 16:36

Dialoguri la zi: Daniela Zaharia, realizatoarea documentarului „Perspective”, dedicat evoluției companiei de balet create de Oleg Danovski

La 30 de ani de la dispariția maestrului Oleg Danovski, seria documentară „Moșteniri coregrafice” continuă cu episodul „Perspective”,...

Dialoguri la zi: Daniela Zaharia, realizatoarea documentarului „Perspective”, dedicat evoluției companiei de balet create de Oleg Danovski
Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:38

Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA

Vineri, 18 septembrie 2026, începând cu ora 9.30, sala „Dobrogea“ a Consiliului Județean Tulcea a găzduit ședința Consiliului Național al...

Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:22

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026

Șoferii din România resimt o nouă rundă de scumpiri la carburanți, prețul motorinei continuând să urce vineri, 18 septembrie 2026, după...

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:07

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat vineri, la Târgu Mureș, că peste 17.000 de cetățeni cu...

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene