Ascultă Radio România Constanța Live

Tulcea: A plouat de-a rupt drumurile din Dăeni şi Văcăreni

Tulcea: A plouat de-a rupt drumurile din Dăeni şi Văcăreni

Publicat de irinel.calin, 10 noiembrie 2016, 20:10

Judeţul Tulcea a fost serios afectat anul acesta de ploile torenţiale din iunie, august şi octombrie şiiată că şi începutul lunii noiembrie a adus ploi care au distrus drumuri în mai multe localităţi din judeţ, cele mai afectate, potrivit primelor raportări transmise prefecturii fiind la Dăeni şi Văcăreni. Culmea este că cele două localităţi au fost parcă abonate la pagube produse de ploi şi în lunile de vară fiind constatate de către comisiile numite prin ordin de prefect pagube de zeci sau chiar sute de mii de lei.

La Dăeni, potrivit constatărilor comisiei locale, după ploile din această săptămână, afectate sunt porţiuni de drum de 150-300 de metri de pe o lungime cumulată de 3 kilometri. Din păcate, majoritatea acestor porţiuni de drum sunt aceleaşi afectate şi de ploile trecute, iar într-o zonă a localităţii s-a creat o ravenă (FOTO), printr-o prăbuşire de mal, la numai 20 de metri de o casă.

Şi comuna Văcăreni a fost afectată serios de ploile din această săptămână iar aici lungimea drumurilor afectate de ploi este mai mare, de peste 5 kilometri. La fel ca la Dăeni este vorba de majoritatea drumurilor afectate în mod obişnuit la orice ploaie mai sănătoase iar aici banii primiţi de la Guvern au fost utilizaţi pentru reparaţii, însă, iată, în zadar.

daeni

Azi, prefectul judeţului Tulcea, Cristian Alexandru Iordan s-a deplasat în localităţile afectate de precipitaţiile din această săptămână şi mâine va desemna membri comisiilor care să constate pagubele produse de ploi pentru a fundamenta o nouă solicitare de ajutor de la Guvern din Fondul de Rezervă.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni