Ascultă Radio România Constanța Live

BACĂU: Șase autocamioane au ars într-o parcare

BACĂU: Șase autocamioane au ars într-o parcare

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 noiembrie 2016, 10:14

Șase autocamioane aflate într-o parcare privată din municipiul Bacău au ars, duminică dimineața, în urma unui incendiu provocat de un scurt circuit electric la una din mașini.

,,Nu s-au înregistrat victime omenești, în preajmă neaflându-se nici o persoană, dar pagubele materiale sunt foarte mari, cinci mașini arzând în proporție de 90 la sută, iar una aproximativ 40 la sută”, a precizat căpitanul Andrei Grecu de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău.

Potrivit acestuia, incendiul s-a propagat foarte repede și pagubele au fost mari pentru că ,,distanțele dintre mașinile parcate erau foarte mici, mai puțin de un metru”. Pe lângă autocamioanele distruse, pagubele materiale includ și încărcăturile din cinci dintre cele șase autocamioane, fiind vorba de materiale construcții ori produse alimentare.

,,S-a intervenit foarte repede, parcarea aflându-se foarte aproape de locația Detașamentului de pompieri, dar focul se extinsese rapid, fapt atestat și de imaginile oferite de camera de supraveghere a zonei. Se vede clar, în doar cinci minute incendiul cuprinde mașinile. Am reușit să izolăm focul, existând pericolul ca incendiul să se propage și la celelalte mașini din parcare ori să producă o explozie (…) iar după mai bine de o oră de intervenție focul a fost stins complet”, a precizat căpitanul Andrei Grecu.

El a mai declarat că incendiul a fost declanșat de un scurt circuit produs la bordul unuia dintre autocamioane.

,,Constatarea am făcut-o atât pe baza imaginilor furnizate de camera video din zonă, care relevă clar de unde au izbucnit flăcările, dar și din cercetarea directă, în cursul căreia s-au găsit urmele unei instalații improvizate ce a dus la supraîncălzirea firelor electrice de la un casetofon”, a precizat căpitanul Andrei Grecu.

În prezent, la fața locului sunt în desfășurare și investigațiile făcute de polițiști.

Sursa – agerpres.ro

bec, lumina, curent, energie - foto - pexels
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:29

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate
Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:19

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă

Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a...

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului