Ascultă Radio România Constanța Live

Primele cercetări ale tragediei de pe A2 – s-ar fi produs DOUĂ accidente distincte

Primele cercetări ale tragediei de pe A2 – s-ar fi produs DOUĂ accidente distincte

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 noiembrie 2016, 12:04

Trei persoane au murit și peste 50 au fost rănite sâmbătă în accidentul în lanț produs pe Autostrada Soarelui, în zona Lehliu, arată cele mai noi date oferite de autorități.

Comisar-șef de poliție George Grigore, director adjunct la Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române, a declarat sâmbătă, că potrivit primelor cercetări, în zonă s-ar fi produs două accidente foarte apropiate unul de celălalt.

„Sunt 3 decedați și 29 de autovehicule implicate, dintre care două microbuze de transport persoane și unul de transport marfă”, a spus George Grigore.

Potrivit acestuia, în prezent la spitale primesc îngrijiri medicale peste 40 de persoane rănite.

„Acum la spital sunt undeva la 40 — 41 de persoane care primesc îngrijiri medicale”, a precizat George Grigore, arătând că „situația este dinamică”.

El a mai spus că, din primele cercetări, s-ar fi produs două accidente distincte pe autostrada A2, la o distanță de trei — patru metri unul de celălalt.

„Din primele cercetările de până acum, se pare că sunt două accidente distincte, dar se continuă cercetările (…) și vom stabili ulterior dacă sunt două sau unul”, a afirmat George Grigore.

Tot din primele cercetări, cauza accidentelor ar fi fost neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile meteo rutiere, respectiv la ceața foarte densă.

Comisar-șef de poliție George Grigore a mai afirmat că la locul accidentului nu mai sunt persoane rănite, ci au rămas doar trupurile celor 3 decedați, care ar urma să fie transportate la IML.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat, la rândul său, că în total au fost 57 de răniți, iar 16 au refuzat să meargă la spital.

O echipă de medici de la Floreasca a evaluat răniți la Spitalul din Lehliu Gară.

Potrivit lui Raed Arafat, 13 dintre răniți se află la Spitalul din Lehliu Gară, o parte dintre ei urmând a fi aduși la spitale din București.

Departamentul pentru Situații de Urgență a pus la dispoziție două numere de telefon pentru familiile celor implicați în accidentul de pe A2 și anume 021.264.85.15 și 021.264.85.16.

Mai mulți răniți în accidentul care a avut loc pe autostrada A2 au fost aduși la București — la Spitalul de Urgență Floreasca, Spitalul „Bagdasar Arseni” și Spitalul „Sf. Pantelimon”.

Centrul Infotrafic al Poliției Române a informat că, pe autostrada A2 București — Constanța, traficul rutier este întrerupt pe sensul de mers către Constanța, la kilometrul 67. Circulația este deviată de la km 64 al autostrăzii A2, pe DN3A Lehliu Gară — Drajna. Pe celălalt sens de mers (Constanța — București) circulația nu este afectată, a precizat sursa citată.

Sursa – agerpres.ro

CONSTANȚA: Vineri începe comercializarea cărnii de miel în piețele din municipiu
Ştiri joi, 2 aprilie 2026, 13:26

CONSTANȚA: Vineri începe comercializarea cărnii de miel în piețele din municipiu

Vineri, 3 aprilie, în piețele agroalimentare Griviței și Tomis III din municipiul Constanța începe comercializarea cărnii de miel pentru...

CONSTANȚA: Vineri începe comercializarea cărnii de miel în piețele din municipiu
Investigatorul olandez Arthur Brand, despre recuperarea Coifului de aur de la Coțofenești: „E o zi foarte fericită pentu România!”
Ştiri joi, 2 aprilie 2026, 12:34

Investigatorul olandez Arthur Brand, despre recuperarea Coifului de aur de la Coțofenești: „E o zi foarte fericită pentu România!”

Coiful de aur de la Coțofenești și brățările dacice, furate din Muzeul Drents în ianuarie anul trecut, au fost recuperate, potrivit unor surse...

Investigatorul olandez Arthur Brand, despre recuperarea Coifului de aur de la Coțofenești: „E o zi foarte fericită pentu România!”
Ziua Distinșilor Vizitatori la exercițiul SEA SHIELD 2026
Ştiri joi, 2 aprilie 2026, 12:22

Ziua Distinșilor Vizitatori la exercițiul SEA SHIELD 2026

Miercuri, 1 aprilie, în cadrul exercițiului multinațional și interinstituțional SEA SHIELD 2026, s-a desfășurat Ziua Distinșilor Vizitatori,...

Ziua Distinșilor Vizitatori la exercițiul SEA SHIELD 2026
Reprezentativa de fotbal U17 a României s-a calificat la Cupa Mondială din Qatar
Ştiri joi, 2 aprilie 2026, 11:23

Reprezentativa de fotbal U17 a României s-a calificat la Cupa Mondială din Qatar

Naționala de fotbal U17 a României s-a calificat în premieră la Cupa Mondială U17, numărându-se printre cele mai bune 11 echipe din această...

Reprezentativa de fotbal U17 a României s-a calificat la Cupa Mondială din Qatar
Ştiri joi, 2 aprilie 2026, 11:10

CONSTANȚA: Alte 5 terenuri, scoase la vânzare prin licitație de municipalitate

Primăria Constanța anunță organizarea unei licitații publice la sediul Primăriei Constanța, pentru înstrăinarea a 5 terenuri. Terenurile...

CONSTANȚA: Alte 5 terenuri, scoase la vânzare prin licitație de municipalitate
Ştiri joi, 2 aprilie 2026, 10:45

Midia Marine Terminal sprijină eforturile de ranfluare a remorcherului scufundat Astana

Începând de săptămâna trecută, Midia Marine Terminal a pus la dispoziția reprezentantului asigurătorului remorcherului Astana atât...

Midia Marine Terminal sprijină eforturile de ranfluare a remorcherului scufundat Astana
Ştiri joi, 2 aprilie 2026, 10:23

Dobrogea, sub COD GALBEN de averse, intensificări de vânt și grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de ploi în cea mai mare parte din țară şi ninsori la altitudini mari,...

Dobrogea, sub COD GALBEN de averse, intensificări de vânt și grindină
Ştiri joi, 2 aprilie 2026, 10:05

Unități de învățământ din Medgidia și Dumbrăveni, consolidate și modernizate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării

Două unități de învățământ din județul Constanța vor fi consolidate și modernizate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor...

Unități de învățământ din Medgidia și Dumbrăveni, consolidate și modernizate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării