Ascultă Radio România Constanța Live

VIDEO – Zeci de răniți în urma cutremurelor din ITALIA

VIDEO – Zeci de răniți în urma cutremurelor din ITALIA

Publicat de , 27 octombrie 2016, 08:26

Două cutremure cu magnitudinea 5,5 și, respectiv, 6,1 au afectat miercuri centrul Italiei, provocând rănirea ușoară a zeci de persoane, potrivit unui bilanț provizoriu, după doar două luni de la un cutremur în care și-au pierdut viața aproape 300 de persoane în aceeași regiune, potrivit France Presse.

În mod paradoxal, primul cutremur a salvat viața a numeroase persoane, determinând locuitorii să iasă din case înainte de cel de-al doilea seism, mult mai distrugător. Dar echipele de intervenție — intrate în acțiune la miezul nopții, sub ploaie — nu și-au putut face încă o idee exactă despre amploarea pagubelor.

„Situația este apocaliptică. Multe case s-au prăbușit”, a declarat la un post tv Marco Rinaldi, primarul localității Ussita, precizând că probabil nu au existat totuși victime în comuna sa. „Al doilea cutremur a fost lung, a fost teribil. Am trecut prin multe seisme, dar acesta a fost cel mai puternic. Din fericire, toată lumea era deja afară din case după primul”, a adăugat el.

„Făcând un bilanț, situația nu este atât de catastrofală cum ne-am fi așteptat” ținând seama de magnitudinea cutremurelor, a declarat presei șeful protecției civile, Fabrizio Curcio: „Câțiva răniți și multă panică”.

Serviciile de urgență ale mai multor spitale din regiune au primit câteva zeci de persoane cu răni ușoare, dar niciun caz grav nu a fost semnalat pentru moment.

Un bărbat în vârstă de 73 de ani din orașul Tolentino a murit în urma unui atac de cord, posibil ca urmare a șocului cauzat de eveniment, arată DPA citând agenția italiană ANSA.

Potrivit Institutului american Geological Survey, primul seism, cu magnitudinea 5,5 a fost înregistrat la ora locală 19:10 (17:10 GMT) în apropiere de Castelsantangelo sul Nera, provincia Macerata, iar al doilea, de 6,1, cu două ore mai târziu la vreo zece kilometri mai spre nord.

În Italia, Institutul național de Geofizică și Vulcanologie (INGV) a semnalat două seisme cu magnitudinea de 5,4 și, respectiv, 5,9, resimțite de la Veneția până la Napoli.

Epicentrele celor două cutremure au fost localizate la câteva zeci de kilometri nord de regiunea Amatrice, devastată în 24 august de un violent cutremur soldat cu aproape 300 de morți și nu departe de L’Aquila, unde un puternic cutremur a lăsat în urmă peste 300 de morți în 2009.

Sursa – AGERPRES

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni