Ascultă Radio România Constanța Live

Directorul economic al Administrației Naționale Apele Române, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Directorul economic al Administrației Naționale Apele Române, trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Foto: Umbra unei persoane este proiectata pe un panou cu sigla Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), in timpul evenimentului de prezentare a Raportului anual de activitate al institutiei pe anul 2014, in Bucuresti, marti, 24 februarie 2015. CODRIN PRISECARU / MEDIAFAX FOTO

Publicat de Arantxa Catană, 26 octombrie 2016, 11:18

Redăm comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Dumitru Dumitru, la data faptei director economic în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, în prezent suspendat, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt.

În perioada noiembrie 2012 – martie 2013, inculpatul Dumitru Dumitru, în calitate de director economic în cadrul Administrației Naționale ”Apele Române”, cu încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, a dispus achiziția directă, de la trei agenți economici, a unor materiale de combatere a poluării și înghețului accidental.

Achiziția publică ce trebuia realizată prin procedura licitaţiei publice deschise a fost divizată, contrar dispoziţiilor legale, în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, cu scopul de a evita  obligaţiile pe care instituţia trebuia să le respecte, în raport cu anumite praguri valorice.

Concret, inculpatul Dumitru Dumitru a stabilit efectuarea achiziţiei de materiale de la cele trei societăţi comerciale fără procedura licitaţiei deschise, solicitând reprezentanţilor administraţiilor bazinale, care nu erau autorităţi contractante, să efectueze recepţia produselor.

Materialele de combatere a poluării accidentale au fost achiziţionate şi plătite doar de către ANAR – Sediul Central, şi nu de către administraţiile bazinale din teritoriu, reprezentanţii acestora nefăcând decât recepţia mărfurilor plătite şi distribuite de către ANAR.

Pentru realizarea scopului infracţional, inculpatul Dumitru Dumitru a solicitat fiecărei structuri teritoriale efectuarea recepţiei mărfurilor pe care ANAR – Structura Centrală le achiziţiona, pentru a crea aparenţa unor achiziţii distincte, la valori mai mici, prin care să eludeze pragul valoric stabilit de lege şi care obliga autoritatea contractantă să efectueze achiziţia prin licitaţie deschisă.

Practic, de la data de 15 noiembrie 2012, inculpatul a început achiziţia de materiale, activitate ce a avut loc până în luna martie 2013, ANAR – Structura Centrală efectuând plăţi succesive către cei trei furnizori fără un angajament legal (contract), doar în baza unor facturi fiscale primite de către inculpat, iar în unele cazuri plăţile fiind efectuate chiar înainte de emiterea facturilor.

Mai mult, au existat chiar şi situaţii în care, deşi nu aveau nevoie de materialele achiziţionate şi repartizate de către ANAR, administraţiilor bazinale li s-a impus primirea produselor respective.

Prin acest demers, inculpatul a cauzat o pagubă instituției în cuantum de 1.170.657 lei, reprezentând diferenţa între preţurile de achiziţie în cuantum de 3.094.146 de lei şi preţurile estimate de Departamentul Managementul Resurselor de Apă din cadrul ANAR pentru procedura de licitaţie deschisă în cuantum de 1.923.488 de lei, preţurile de achiziţie fiind astfel mai mari cu aproape 60% decât preţurile estimate.

Administrația Națională ”Apele Române”, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.094.146 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate în mod ilegal de către inculpatul Dumitru Dumitru prin încălcarea regulilor interne și a legislației incidente achizițiilor publice.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente și viitoare în conturile bancare deținute de către inculpatul Dumitru Dumitru.

De asemenea, procurorii au mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin aceluiași inculpat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava
Actualitate duminică, 2 august 2026, 20:08

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava

O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, în această după-amiază, a evoluat 20 de minute în zona Sulina, după care a trecut în...

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava
Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord
Actualitate duminică, 2 august 2026, 18:07

Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord

Echipajele medicale ale ISU Dobrogea intervin, duminică seara, la un caz de înec în zona Belona din Eforie Nord. O persoană inconștientă a fost...

Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord
Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:50

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2, la kilometrul 203, pe sensul de mers spre...

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:08

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august

Persoanele interesate mai pot obține, pe ultima sută de metri, bilete de tratament balnear din seria cu prezentare în stațiuni în data de 5...

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:57

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie

În primele două săptămâni de la lansarea campaniei, aproape 50 de căței cu stăpân au fost sterilizați. Campania, desfășurată de...

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:35

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU

Asociația Caravana cu Medici continuă campania HPV FREE City la K‑Pop Days, pe 1-2 august, la Costinești, cu un concept interactiv care...

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
Actualitate duminică, 2 august 2026, 15:58

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine

UPDATE: O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, duminică după-amiază, a informat MApN. Ținta a evoluat 20 de minute deasupra țării...

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:50

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă

Ministerul Apărării Naționale participă la misiunea de amenajare a unui prag submers pe Brațul Bala, pentru asigurarea debitului de apă necesar...

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă