Ascultă Radio România Constanța Live

Ce loc ocupă România în topul mondial al GENEROZITĂȚII

Ce loc ocupă România în topul mondial al GENEROZITĂȚII

Publicat de Adrian Băncilă, 26 octombrie 2016, 20:46

Un stat distrus de război și un altul condus ani în șir de un regim militar opresiv sunt țările în care trăiesc cei mai binevoitori oameni din lume, potrivit topului World Giving Index, ediția 2016.

România ocupă locul 46 din 140 în clasamentul legat de ajutarea unei persoane străine și locul 93 în topul generozității, potrivit studiului efectuat, pentru al șaptelea an la rând, la nivel global, de Charities Aid Foundation (CAF).

Myanmar conduce în topul generozității, pentru al treilea an la rând, mai mult de nouă din zece persoane din această țară donând bani în ultima lună. Potrivit raportului, acest lucru se poate explica prin faptul că majoritatea locuitorilor din Myanmar sunt adepți ai budismului Theravada, iar generozitatea lor reflectă practica ”Sangha Dana”, de a-i ajuta pe cei care duc o viață monastică.

Locul al doilea în acest clasament revine Statelor Unite, pe locul al treilea se află Australia, pe patru Noua Zeelandă, iar pe locul cinci Sri Lanka. Marea Britanie se află pe poziția a opta, Germania pe 21, Franța pe 81, Italia pe 82, iar Ungaria pe 134. Pe ultimul loc se află China.

În ceea ce privește clasamentul legat de ajutarea unei persoane străine, pentru al doilea an la rând, locul întâi este ocupat de Irak, în ciuda războiului civil din această țară. Pe locul al doilea este situată Libia, și acest stat confruntându-se cu serioase frământări din cauza războiului civil. Pe locul al treilea se situează Kuweit, pe patru Somalia, iar pe locul cinci Emiratele Arabe Unite. În acest top, România este pe locul 46, cu mult deasupra Germaniei (56), Italiei (101), Franței (116), Ungariei (128) și Japoniei (138). Ultima poziție e ocupată și în acest top de China. Statele Unite ocupă locul 9.

În cadrul clasamentului în ceea ce privește donarea de bani pentru acțiuni caritabile, pe locul 1 se află Myanmar, urmată de Indonezia, Australia, Malta și Noua Zeelandă. Marea Britanie este pe locul 7, iar Statele Unite pe locul 13. România este pe locul 92. Pe ultima poziție se situează Maroc.

În topul legat de voluntariat, Turkmenistan se află pe locul 1, urmat de Myanmar, Indonezia, Sri Lanka și Statele Unite. Marea Britanie este pe locul 22, România pe 133, iar Egipt pe ultimul loc.

Potrivit CAF, pentru prima oară în istoria World Giving Index, mai mult de jumătate din populația globului a ajutat o persoană străină cu o lună înainte de efectuarea sondajului, acest lucru ”demonstrând o tendință pozitivă în ceea ce privește generozitatea”, după cum se arată pe siteul CAF. La fel de încurajator este faptul că nivelurile de participare la ajutarea unei persoane străine au crescut în toate categoriile de dezvoltare economică, inclusiv în țările aflate în tranziție.

Sursa: Agerpres

Un nou sistem de semaforizare, pus în funcțiune în apropierea Universității „Ovidius”
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 15:03

Un nou sistem de semaforizare, pus în funcțiune în apropierea Universității „Ovidius”

Un nou sistem de semaforizare a fost pus în funcțiune la trecerea de pietoni de pe bulevardul Aurel Vlaicu, la intersecția cu Aleea...

Un nou sistem de semaforizare, pus în funcțiune în apropierea Universității „Ovidius”
Ilie Bolojan: Ne-a împachetat realitatea; nu s-a inventat să corectezi asemenea deficite și toată lumea să fie fericită
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:47

Ilie Bolojan: Ne-a împachetat realitatea; nu s-a inventat să corectezi asemenea deficite și toată lumea să fie fericită

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți că măsurile privind administrația locală ar fi trebuit adoptate mai din timp, astfel încât să existe...

Ilie Bolojan: Ne-a împachetat realitatea; nu s-a inventat să corectezi asemenea deficite și toată lumea să fie fericită
CONSTANȚA: Licitație cu succes! A fost stabilit cine va opera viitoarea cafenea/bistro din incinta Cazinoului
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:36

CONSTANȚA: Licitație cu succes! A fost stabilit cine va opera viitoarea cafenea/bistro din incinta Cazinoului

Cea de-a doua sesiune de licitație desfășurată de societatea Patrimoniu Constanța Litoral S.R.L. pentru operarea unei viitoare cafenele/bistro...

CONSTANȚA: Licitație cu succes! A fost stabilit cine va opera viitoarea cafenea/bistro din incinta Cazinoului
PE adoptă clauzele bilaterale la acordul UE-Mercosur pentru produsele agricole, menite să-i protejeze pe fermierii europeni
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:29

PE adoptă clauzele bilaterale la acordul UE-Mercosur pentru produsele agricole, menite să-i protejeze pe fermierii europeni

Eurodeputații au sprijinit marți, la Strasbourg, măsuri suplimentare de protecție pentru a preveni prejudicierea sectorului agricol european în...

PE adoptă clauzele bilaterale la acordul UE-Mercosur pentru produsele agricole, menite să-i protejeze pe fermierii europeni
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:25

CONSTANȚA: Un nou sens unic a fost instituit pe o stradă din oraș

De astăzi, un nou sens unic a fost instituit pe o stradă din municipiul Constanța. Autoritățile locale spun că în acest fel vor putea fi...

CONSTANȚA: Un nou sens unic a fost instituit pe o stradă din oraș
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 13:56

Protocol între DNA și MIPE – procurorii au acces direct la platforma de gestionare a proiectelor din fonduri europene

Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat un protocol de colaborare în baza căruia...

Protocol între DNA și MIPE – procurorii au acces direct la platforma de gestionare a proiectelor din fonduri europene
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 13:52

VIDEO: Un bărbat recalcitrant, cunoscut cu afecțiuni psihice, imobilizat și încătușat de polițiștii constănțeni. Acesta a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare

În noaptea de 6/7 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați de către o femeie, de 36...

VIDEO: Un bărbat recalcitrant, cunoscut cu afecțiuni psihice, imobilizat și încătușat de polițiștii constănțeni. Acesta a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 13:23

Organizația Salvați Copiii: 6 din 10 minori asistă la cyberbullying, iar aproape jumătate sunt contactați de străini

Rezultatele celei mai recente cercetări sociologice realizate de Organizația Salvați Copiii la finalul anului 2025 conturează o radiografie...

Organizația Salvați Copiii: 6 din 10 minori asistă la cyberbullying, iar aproape jumătate sunt contactați de străini