Ascultă Radio România Constanța Live

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu – o sută de termene în dosarul retrocedărilor

Publicat de Adrian Băncilă, 11 octombrie 2016, 22:01

Magistrații Curții de Apel București vor judeca, mâine (12.10), un nou termen în dosarul retrocedărilor în care au fost inculpate 37 de persoane printre care fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, dar și fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu.

În 25 octombrie 2008, la aproape trei ani de la începerea urmăririi penale, dosarul a ajuns pe masa magistraților, mâine aflându-se la aproape al 100-lea termen de judecată. Procurorii susţin că grupul format din cele 37 de persoane ar fi pus la cale, în perioada 2002-2005, retrocedarea ilegală a aproximativ 100 de hectare de teren din Constanţa. În acest fel, ar fi fost creat un prejudiciu de 114 milioane de euro în dauna statului, din care 36,16 milioane de euro, în dauna municipiului Constanţa. Dosarul este unul dintre cele mai vechi trimise spre judecare de DNA și față de care nu s-a pronunţat nici măcar o decizie în primă instanţă.

În speță, judecarea acestuia a fost suspendată aproximativ un an pe motiv că apărătorii inculpaţilor au invocat o excepţie de neconstituţionalitate, respinsă de Curtea Constituțională a României (între timp legea s-a modificat și nu mai impune suspendarea judecării cauzei în situații similare).

Poliția Republicii Moldova: Fragmente care ar putea proveni de la o dronă, găsite în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:05

Poliția Republicii Moldova: Fragmente care ar putea proveni de la o dronă, găsite în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău

Poliția informează că, în urma verificărilor efectuate, pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, au fost depistate...

Poliția Republicii Moldova: Fragmente care ar putea proveni de la o dronă, găsite în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău
Un bărbat cu mandat european de arestare pe numele lui, reținut de polițiștii constănțeni
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 12:24

Un bărbat cu mandat european de arestare pe numele lui, reținut de polițiștii constănțeni

Polițiști din cadrul Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel...

Un bărbat cu mandat european de arestare pe numele lui, reținut de polițiștii constănțeni
AUDIO | Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut. Interviu cu Iulian Dan Ichim, căpitanul-șef al Portului Tulcea
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 12:01

AUDIO | Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut. Interviu cu Iulian Dan Ichim, căpitanul-șef al Portului Tulcea

Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Administrației Fluviale a Dunării de...

AUDIO | Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut. Interviu cu Iulian Dan Ichim, căpitanul-șef al Portului Tulcea
oi si capre pixa
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 11:37

Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, aprobat de Comisia Europeană

Planul de Acțiune al Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru deblocarea exporturilor de...

Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, aprobat de Comisia Europeană
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 10:41

Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în Ucraina

Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană...

Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în Ucraina
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 10:20

AUDIO | Aproape toate unitățile de învățământ din Constanța au cabinete medicale, dar nu suficienți doctori

Aproape toate unitățile de învățământ din municipiul Constanța au cabinete medicale. Vestea bună se oprește aici, pentru că nu sunt și...

AUDIO | Aproape toate unitățile de învățământ din Constanța au cabinete medicale, dar nu suficienți doctori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 10:00

18 septembrie – Ziua internațională a salarizării echitabile (ONU)

La 18 septembrie este marcată Ziua internațională a salarizării echitabile, demers care are rolul de a crește gradul de conștientizare publică...

18 septembrie – Ziua internațională a salarizării echitabile (ONU)
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 09:30

AUDIO | Fimul “3 zile în Septembrie” ajunge în cinematografe. Interviu cu regizorul Tudor Giurgiu

Regizorul Tudor Giurgiu revine pe marile ecrane propunând publicului o comedie derulată… „3 zile în Septembrie”. De altfel, acesta este...

AUDIO | Fimul “3 zile în Septembrie” ajunge în cinematografe. Interviu cu regizorul Tudor Giurgiu