Avertizare meteorologică. Furtuni, ploi, precipitații mixte și ninsori. Este vizată TOATĂ țara
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 octombrie 2016, 12:07
O avertizare meteo de vreme urâtă, ploi însemnate cantitativ, vijelii și precipitații mixte intră în vigoare astăzi și este valabilă în toată țara, anunță ANM.
Potrivit specialiștilor, începând din această noapte (ora 02.00) și până joi, 13 octombrie (ora 10.00), în cea mai mare parte a țării se vor semnala intensificări ale vântului, ploi însemnate și precipitații mixte în zonele montane.
În intervalul menționat aria ploilor se va extinde treptat și va cuprinde majoritatea regiunilor. Ploile vor fi mai însemnate cantitativ la început în jumătatea sudică a teritoriului, iar începând din a doua parte a zilei de marți, 11 octombrie, mai ales în est, sud-est și la munte. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și local 40…50 l/mp, cu precădere în Moldova, nordul Munteniei și al Dobrogei, precum și în zonele montane.
Pe parcursul zilei de marți, la munte precipitațiile vor fi mixte, apoi vor predomina ninsorile, în special la altitudini mai mari și mai ales în nordul Carpaților Orientali se va depune strat nou de zăpadă.
Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 55…65 km/h, îndeosebi în est și la munte, iar pe crestele montane înalte va depăși 70…80 km/h, viscolind ninsoarea.