Ascultă Radio România Constanța Live

Elevii din sudul litoralului vor fi iniţiaţi în tainele tehnologiei şi roboticii

Elevii din sudul litoralului vor fi iniţiaţi în tainele tehnologiei şi roboticii

Publicat de Arantxa Catană, 29 septembrie 2016, 08:27

Din 1 octombrie, la Liceul „Carmen Sylva” din Eforie va funcţiona un CLUB de ROBOTICĂ.

Astfel, elevii din sudul litoralului vor fi iniţiaţi în tainele tehnologiei şi roboticii, de către alţi elevi.

În fiecare sâmbătă, între orele 10.00-13.00, sunt aşteptaţi să participe la activităţile clubului, elevi de la ciclurile – primar, gimnazial și liceal.

De asemenea, sunt invitaţi şi elevi de la şcolile din Tuzla, Techirghiol, Eforie Nord, Costineşti, Lazu, Agigea, 23 August, precizează, coordonatorul clubului, Florin Şerbu, profesor de fizică.

„Vor participa alături de cadrele didactice la diferite grupuri de lucru pe proiecte. Fiecare își va împărtăși propria experiență încercând să și dezvolte proiecte împreună cu colegii. Încercăm prin asta să le arătăm celor din jur cam ce pot să facă în liceul acesta și prin această metodă să îi și atragem către școala noastră din timp”, a precizat Florin Şerbu pentru Radio Constanța.

Până acum, elevii de la Liceul „Carmen Sylva” au obţinut medalii la numeroase concursuri internaţionale de ştiinţă.

A fost introdus serviciul de transport local între Eforie și Techirghiol
Actualitate vineri, 28 august 2026, 20:39

A fost introdus serviciul de transport local între Eforie și Techirghiol

Potrivit paginii de Facebook a Primăriei Eforie, un proiect așteptat de ani de zile a devenit realitate! Eforie și Techirghiol sunt conectate prin...

A fost introdus serviciul de transport local între Eforie și Techirghiol
ȘANTIERUL NAVAL MANGALIA: A treia încercare de vânzare și NICIUN OFERTANT
Actualitate vineri, 28 august 2026, 18:02

ȘANTIERUL NAVAL MANGALIA: A treia încercare de vânzare și NICIUN OFERTANT

Astăzi a fost programat un nou termen în procedura de licitație privind vânzarea Șantierului Naval Mangalia, cel de-al treilea al procedurii,...

ȘANTIERUL NAVAL MANGALIA: A treia încercare de vânzare și NICIUN OFERTANT
CONSTANȚA: Bulevardul Tomis se închide traficului, sâmbătă, în zona centrală
Actualitate vineri, 28 august 2026, 17:30

CONSTANȚA: Bulevardul Tomis se închide traficului, sâmbătă, în zona centrală

Sâmbătă, 29 august, tronsonul bulevardului Tomis cuprins între bulevardul Mamaia și bulevardul Ferdinand devine pietonal. Primăria Constanța a...

CONSTANȚA: Bulevardul Tomis se închide traficului, sâmbătă, în zona centrală
Adrian Mihălcioiu: ”Atacul asupra navei care s-a scufundat în Marea Neagră, efectuat cu DRONE INCENDIARE”
Actualitate vineri, 28 august 2026, 17:17

Adrian Mihălcioiu: ”Atacul asupra navei care s-a scufundat în Marea Neagră, efectuat cu DRONE INCENDIARE”

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat astăzi că nava scufundată aseară în Marea Neagră, în apropierea...

Adrian Mihălcioiu: ”Atacul asupra navei care s-a scufundat în Marea Neagră, efectuat cu DRONE INCENDIARE”
Actualitate vineri, 28 august 2026, 16:24

CONSTANȚA: Azi și mâine, piațeta ”Badea Cârțan” devine un spațiu al jocului, artei și spectacolului

„Weekend de Constanța – Festival Urban în Estetică Steampunk” continuă în acest sfârșit de săptămână, cu un nou capitol dedicat...

CONSTANȚA: Azi și mâine, piațeta ”Badea Cârțan” devine un spațiu al jocului, artei și spectacolului
Actualitate vineri, 28 august 2026, 16:11

TULCEA: Peste 350.000 de oi şi capre din judeţ vor fi monitorizate, după confirmarea a 4 focare de variolă

O amplă acţiune de control epidemiologic se desfășoară în județul Tulcea, ca urmare a confirmării a patru focare de variolă ovină şi...

TULCEA: Peste 350.000 de oi şi capre din judeţ vor fi monitorizate, după confirmarea a 4 focare de variolă
Actualitate vineri, 28 august 2026, 15:03

CONSTANȚA: Amenzi de aproape 170 de mii de lei aplicate de Protecția Consumatorilor

În perioada 24.08.2026 – 28.08.2026, cei 4 comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au...

CONSTANȚA: Amenzi de aproape 170 de mii de lei aplicate de Protecția Consumatorilor
Actualitate vineri, 28 august 2026, 14:32

Încă un ACCIDENT rutier cu mai multe mașini, pe A2

Un alt accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs astăzi pe autostrada A2, la kilometrul 188, pe sensul de mers către...

Încă un ACCIDENT rutier cu mai multe mașini, pe A2