Ascultă Radio România Constanța Live

Câștigătorii Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă de la Techirghiol

Câștigătorii Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă de la Techirghiol

Publicat de Catalin Donose, 15 septembrie 2016, 13:01

Ediția inaugurală a Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă a reunit, în cele trei zile de competiții, un număr record de peste 220 de participanți la întrecerile de pe nisip și apa lacului Techirghiol.

”Unul dintre cele mai importante evenimente sportive de masă organizate vreodată la Techirghiol și-a respectat promisiunea față de comunitate și a fost un real succes. Sportivii s-au declarat încântați de condițiile de competiție și de nivelul de concurs, iar spectatorii au fost plăcut surprinși pentru că au putut găsi la Techirghiol un eveniment complet, cu zece sporturi atractive și momente post competiționale de relaxare și distracție, oferite de organizatori în cadrul unor petreceri pe plajă la lumina torțelor”, precizează organizatorii.

Prima ediție a Festivalului a fost inclusă de Federația Română Sportul pentru Toți (FRST) în calendarul competițional 2016 al celei de-a doua ediții a Săptămânii Europene a Sportului, activitate cofinanțată de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus +.

Programul competițional s-a desfășurat pe mai multe coordonate: yachting, stand up padle (SUP), windsurfing, kitesurfing, aqutahlon, caiac, trasul de parâmă, baterea bandulei la punct fix, volei pe plajă și badminton, dar și un curs demonstrativ de Aquagim, în bazinul olimpic, de pe malul lacului, competitorii fiind recompensați cu medalii, diplome, cupe și premii constând din materiale sportive, produse alimentare cu valoare energetică și produse termogene și pentru tonifierea musculaturii și întreținerea epidermei, destinate sportivilor. În total au fost acordate 220 de diplome de participare pentru sportivi, tehnicieni și voluntari și 84 de medalii laureaților și 20 de cupe la cele zece discipline competiționale, pentru care s-a concurat.

”Încercăm prin astfel de evenimente să promovăm sportul de masă și sporturile nautice, pentru că tinerii din ziua de azi trebuie să conștientizeze că o viață sportivă îți poate aduce multe beneficii. Am simțit cum comunitatea locală s-a coagulat în jurul acestui eveniment și s-a solidarizat cu efortul nostru organizatoric și pe această cale țin să mulțumesc tuturor colaboratorilor și sponsorilor fără de care nu am fi realizat acest proiect”, a declarat Andreea Mihăescu, director executiv al Clubului Nautic Român.

La finalul fiecărei zile competiționale, sportivii și voluntarii s-au bucurat de momente de relaxare și socializare în cadrul unor petreceri pe plajă, la lumina torțelor, agrementate cu muzică, la bază sportivă din Orașul Techirghiol a Clubului Nautic Român. Programul artistic din cele trei zile de festival a fost asigurat de Asociația culturală Artacces — Constanța, Clubul Doors din Constanța, Comunitatea Elenă din Constanța și Clubul Dance Art — Techirghiol.

Prima ediție a Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă a fost organizată de Clubul Nautic Român în parteneriat cu Federația Română Sportul pentru Toți prin AJST — Constanța și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport — Constanța, cu colaborarea Primăriei Orașului Techirghiol și a Ligii Navale Române și cu susținerea ISU Dobrogea și Fundația Breath România.

Iată și podiumul la clasele de concurs din cadrul celor zece competiții derulate în cadrul Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă:

YACHTING — ‘Memorialul Mircea Gressianu’:

Laser 4.7
1. Lucian Boroslache
2. Elena Iordache
3. Alexandra Nicoleta Vasile

Optimist
Fete
1. Denisa Arnăutu
2. Denisa Maria Dascălu
3. Rebeca Gabriela Ciurea

Băieți
1. Mathias Papuc
2. Sebastian Doroș
3. Eduard Andrei Ciurea

Stand up Padle (SUP):
Avansați
1. George Bartalos
2. Ismail Temungin
3. Iulian Florescu

Începători
1. Răzvan Vladimir Ghițun
2. Andreea Mihăescu
3. Sorin Păduraru

windsurfing
1. Sorin Vladimir Hurmuzache
2. Vladimir Rojco
3. Ion Dumitrașcu

kiteboarding
1. Andrei Precup
2. Dorel Aciobăniței
3. Adrian Constantinescu

trasul de parâmă (tug of war)
1. Cristian Priboi, George Trifu, Bogdan Cocârcău, Adrian Croitoru, Claudiu Cristache, Cristina Coman, Aurelia Ilie, Argentina Osman, Florentina Gâscă
2. Marian Ivan, Amet Uța, Alexandru Dinu, Valentin Marin, Erdan Cheazim, Marian Chirea, George Ursan, Alexandru Ion
3. Marcel Iordan, Radu Nazîru, Vasile Lascar, Ionuț Anton, Manuel Croitoru, Răzvan Checba, Bogdan Mustață.

baterea bandulei la punct fix:
1. Elisabeta Dedu
2. Marian Gurăroșie
3. Dragoș Dedu

caiac:
Juniori
1. Anastasia Arnăutu
2. Izabela Miu
3. Eric Melinte Moraru

Seniori
1. Vladimir Ghițun
2. Sorin Păduraru
3. Răzvan Miu

Volei pe plajă:
Profesioniști
1. Mădălina Vintilă/Cristina Poncea
2. Alexandra Spânoche/Andrada Albu
3. Anca Mănuc/Silvia Coman

Amatori
1. Răducan/Paraschiv
2. Asantei/Popescu
3. Vasilescu/Pasmangiu

badminton:
1. Paul Greavu
2. Robert Otoman
3. Aurelian Sârbu

aquathlon:
Fete
1. Ioana Badea
2. Alexandra Iofciu
3. Iuliana Nadolu

Băieți 9-12 ani
1. Darius Marinescu
2. Carol Popa
3. Rareș Badea

Băieți 14-16 ani
1. Cristian Tranulea
2. Răzvan Constantin
3. Mihai Popescu

Seniori
1. Sorin Păduraru
2. Vasile Apetroaiei
3. Florin Oană

Vineri începe ultima etapă a turului din Superliga
Sport vineri, 6 noiembrie 2026, 10:59

Vineri începe ultima etapă a turului din Superliga

Primele meciuri din etapa a 15-a (ultima a turului) în Superliga de fotbal sunt programate vineri. Vineri, 6 noiembrie Ora 17.30 UTA Arad –...

Vineri începe ultima etapă a turului din Superliga
Meci dificil pentru voleibalistele de la CSM Constanța
Sport vineri, 6 noiembrie 2026, 10:27

Meci dificil pentru voleibalistele de la CSM Constanța

Echipa feminină de volei CSM Constanța va juca vineri, 6 noiembrie, meciul din etapa a cincea a Diviziei A1, în deplasare cu CSO Voluntari 2005,...

Meci dificil pentru voleibalistele de la CSM Constanța
Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League
Sport vineri, 6 noiembrie 2026, 09:56

Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League

Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu  2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, în...

Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League
Înfrângere pentru handbaliștii tricolori în preliminariile Campionatului European
Sport vineri, 6 noiembrie 2026, 08:27

Înfrângere pentru handbaliștii tricolori în preliminariile Campionatului European

Naţionala României a fost învinsă de echipa Franţei, cu 34-27 (15-13), joi seara, la Aix-en-Provence, în primul său meci din Grupa a 6-a a...

Înfrângere pentru handbaliștii tricolori în preliminariile Campionatului European
Sport joi, 5 noiembrie 2026, 18:49

Aur pentru Daria Silișteanu de la CSM Constanța la Jocurile Olimpice de Tineret

Parcursul excepțional al înotătoarei Daria Silișteanu (CSM Constanța) la competiția desfășurată sub semnul cercurilor olimpice a culminat...

Aur pentru Daria Silișteanu de la CSM Constanța la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport joi, 5 noiembrie 2026, 11:36

Meci dificil pentru handbaliștii tricolori

Naţionala de handbal masculin a României va juca primul meci din grupa a 6-a preliminară a Campionatului European, în deplasare, cu multipla...

Meci dificil pentru handbaliștii tricolori
Sport joi, 5 noiembrie 2026, 09:41

Amalia Maria Niță și Alexandru Buleu de la CSM Constanța se pregătesc intens pentru Europene

Doi sportivi de la CSM Constanța vor face parte din loturile României, care vor participa la Campionatul European de box pentru seniori U23,...

Amalia Maria Niță și Alexandru Buleu de la CSM Constanța se pregătesc intens pentru Europene
Sport joi, 5 noiembrie 2026, 08:48

Meci important pentru Universitatea Craiova în Conference League

Echipa de fotbal Universitatea Craiova va întâlni formaţia albaneză Egnatia, joi seară, de la ora 22, în direct la Digi Sport 1, pe Stadionul...

Meci important pentru Universitatea Craiova în Conference League