Ascultă Radio România Constanța Live

FITIC a făcut revoluție culturală la CONSTANȚA

FITIC a făcut revoluție culturală la CONSTANȚA

Publicat de , 7 septembrie 2016, 19:25

Un fenomen nemaiîntâlnit are loc, de câteva seri, în Constanţa, spărgând mitul „la Constanţa nu există public de cultură”. Dimpotrivă, experimentul Festivalului Internaţional de Teatru Independent – Blue Theatre, aflat la prima ediţie, a demonstrat că, la malul mării, mii de constănţeni, din toate categoriile sociale şi de vârstă, vor să vadă spectacole de teatru, indiferent de zi sau oră. Sute de oameni iau cu asalt în fiecare seară sala Teatrului de Stat (270 de locuri) din oraşul nostru, în încercarea de a vedea spectacolele Festivalului Internaţional de Teatru Independent. Din păcate, nu toţi pot să facă asta, iar organizatorii au încercat să găsească soluţii pentru a mulţumi pe cât mai mulţi, se arată într-un comunicat de presă.

Luni seara, peste 600 de persoane s-au strâns în faţa teatrului, protestând împotriva sistemului “primul venit, primul servit”, cum s-a intamplat de sambata. Marţi, situaţia s-a repetat, cu peste 800 de persoane doritoare de cultură, care doreau să intre în sala neîncăpătoare a teatrului. Văzând mulţimea adunată şi care, în mod evident, nu avea cum să intre, Claudiu Bleonţ, binecunoscutul actor care a venit în festival cu “Un bărbat şi mai multe femei”, spectacol în off, a iniţiat o propunere extraordinară, pe care a şi anunţat-o publicului. Ajutat de bodyguarzi, s-a urcat pe un scaun şi a declarat: “Spectacolul se va juca de două ori”! Şi aşa s-a întâmplat. Cu doar o pauză de 10 minute, Claudiu Bleonţ şi Magda Catone (foto) au semnat o premieră în experienţa lor de decenii de scenă. Un spectacol după celălalt, cu sala full, cu un public extraordinar, cu o energie debordantă, cu multă improvizaţie şi umor, o adevărată lecţie de interpretare actoricească, de joc, dăruire şi pasiune pentru teatru. Actorul a declarat, după terminarea reprezentanţiilor: “Nu mi s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva. Este o premieră pentru mine. În întreaga mea carieră nu am întâlnit o asemenea situaţie şi un asemenea public. Mulţumesc Constanţei şi constănţenilor pentru această sublimă experienţă”.

Doritori să iasă în întâmpinarea publicului iubitor de teatru şi pentru că spaţiul nu le-a permis o altă variantă, organizatorii au propus un nou experiment: Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa – Blue Theatre se va încheia în stradă, în faţa Teatrului de Stat! Protagonistul evenimentului este Horaţiu Mălăele, cel care a fost de acord ca acest lucru să se întâmple, fiind mai mult decât încântat de fenomenul de la Constanţa.

În acest context, celebrul actor a acceptat să scoată spectacolul său, “Sunt un orb” (sâmbătă, 10 septembrie 2016, ora 20.00), din sală în stradă, pentru ca toţi constănţenii care doresc să devină public şi să ia parte la un adevărat regal actoricesc să poată face asta. “Toţi oamenii trebuie să poată vedea un spectacol de teatru dacă îşi doresc. Este foarte important ca, dacă putem crea premizele pentru ca acest lucru să se întâmple, să o facem!”, au declarat organizatorii.

Programul poate fi consultat pe site-ul festivalului, www.fitic.ro.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul interzis copiilor. Evenimentul este susţinut de Primăria Municipiului Constanţa.

La Constanța, a fost inaugurat Centrul Cultural Armean
Cultură duminică, 25 octombrie 2026, 06:55

La Constanța, a fost inaugurat Centrul Cultural Armean

În prezența reprezentanților mai multor etnii din Constanța, precum și a unor autorități locale și centrale, sâmbătă a fost inaugurat...

La Constanța, a fost inaugurat Centrul Cultural Armean
Marica Pitu, prima interpretă profesionistă de folclor din Dobrogea, readusă în memoria publicului printr-un festival la Constanța
Cultură joi, 22 octombrie 2026, 16:09

Marica Pitu, prima interpretă profesionistă de folclor din Dobrogea, readusă în memoria publicului printr-un festival la Constanța

Sunt cântece care fac parte din memoria noastră. Sunt voci care fac parte din istoria cântecului dobrogean. Este și cazul primei interprete...

Marica Pitu, prima interpretă profesionistă de folclor din Dobrogea, readusă în memoria publicului printr-un festival la Constanța
AUDIO | „Nu știam că vreau să fiu actor, nici nu fusesem vreodată la teatru”. Cum și-a descoperit Marian Adochiței vocația și ce mesaj le transmite tinerilor indeciși, aflăm duminică, la „Povești din Dobrogea”
Cultură joi, 22 octombrie 2026, 09:28

AUDIO | „Nu știam că vreau să fiu actor, nici nu fusesem vreodată la teatru”. Cum și-a descoperit Marian Adochiței vocația și ce mesaj le transmite tinerilor indeciși, aflăm duminică, la „Povești din Dobrogea”

Când am dat la facultate eu nu știam că vreau să fiu actor, nici nu fusesem vreodată la teatru, nu cunoșteam sentimentul pe care poate să...

AUDIO | „Nu știam că vreau să fiu actor, nici nu fusesem vreodată la teatru”. Cum și-a descoperit Marian Adochiței vocația și ce mesaj le transmite tinerilor indeciși, aflăm duminică, la „Povești din Dobrogea”
„Viață în lucru”, spectacolul în care Alex Bogdan își spune povestea celor 16 ani de dependență de jocuri de noroc, revine la Teatrul de Stat Constanța
Cultură joi, 22 octombrie 2026, 08:45

„Viață în lucru”, spectacolul în care Alex Bogdan își spune povestea celor 16 ani de dependență de jocuri de noroc, revine la Teatrul de Stat Constanța

După prezentarea în format spectacol-lectură, în cadrul SEAS 2026, „Viață în lucru”, un one-man show scris și interpretat de Alex Bogdan,...

„Viață în lucru”, spectacolul în care Alex Bogdan își spune povestea celor 16 ani de dependență de jocuri de noroc, revine la Teatrul de Stat Constanța
Cultură joi, 22 octombrie 2026, 08:35

 Cazino Music Festival: O călătorie muzicală de la Viena la Buenos Aires, cu Eddie Luis 5

Jazz, muzică clasică, melodii tradiţionale şi ritmuri de pe mai multe continente se întâlnesc într-un singur program, printr-o călătorie...

 Cazino Music Festival: O călătorie muzicală de la Viena la Buenos Aires, cu Eddie Luis 5
Cultură miercuri, 21 octombrie 2026, 18:28

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026

Premiile Muzicale Radio România vor avea loc luni, 2 noiembrie 2026, la Sala Radio, începând cu ora 19:00. Evenimentul reuneşte cei mai...

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026
Cultură miercuri, 21 octombrie 2026, 17:24

Corul Madrigal aduce magia Crăciunului în Dobrogea: Spectacole la Constanța și Tulcea, în cadrul turneului național din decembrie

În cadrul turneului național „Madrigal de Crăciun”, desfășurat în luna decembrie 2026, prestigiosul Cor Național de Cameră „Madrigal...

Corul Madrigal aduce magia Crăciunului în Dobrogea: Spectacole la Constanța și Tulcea, în cadrul turneului național din decembrie
Cultură miercuri, 21 octombrie 2026, 17:24

Lansarea volumului „Comunismul în România. Paradox şi degenerare”, semnat de istoricul Dennis Deletant, la Cazinoul din Constanța

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, organizează marţi, 27 octombrie 2026, lansarea...

Lansarea volumului „Comunismul în România. Paradox şi degenerare”, semnat de istoricul Dennis Deletant, la Cazinoul din Constanța