Ascultă Radio România Constanța Live

Consilier judeţean tulcean, victima unui accident de circulaţie

Consilier judeţean tulcean, victima unui accident de circulaţie

Publicat de irinel.calin, 1 septembrie 2016, 08:43

În seara zilei de joi, 31 august, în jurului orei 20.00, între localităţile Cerna şi Mircea Vodă, a avut loc un accident de circulaţie cumplit, în care au fost implicate un autoturism şi un TIR, ce a provocat decesul unuia dintre aleşii judeţeni tulceni.

Este vorba despre consilierul judeţean Costel Cabaua din Măcin (36 de ani) care se afla în autoturism şi pentru care reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă au încercat aproape o oră resuscitarea sa. În autoturism se mai afla o persoană care a fost rănită grav. Reprezentanţii Poliţiei efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care a avut loc accidentul, cauza cea mai probabilă fiind angajarea într-o depăşire în urma căreia s-a pierdut controlul autoturismului ce a colizionat apoi cu un arbore de pe marginea drumului. Vom reveni.

CONSTANȚA: Cazino Music Festival continuă. Managerul Cazinoului, Anamaria Mișa, ne povestește care a fost atmosfera din primul weekend dedicat acestui festival
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 11:57

CONSTANȚA: Cazino Music Festival continuă. Managerul Cazinoului, Anamaria Mișa, ne povestește care a fost atmosfera din primul weekend dedicat acestui festival

Sezonul estival s-a încheiat, turiștii s-au întors acasă, hotelierii își fac de zor socotelile, însă sezonul cultural, la țărmul mării, nu...

CONSTANȚA: Cazino Music Festival continuă. Managerul Cazinoului, Anamaria Mișa, ne povestește care a fost atmosfera din primul weekend dedicat acestui festival
Tenis: România a învins Indonezia (4-0), în Cupa Davis
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 11:19

Tenis: România a învins Indonezia (4-0), în Cupa Davis

Echipa masculină de tenis a României a învins Indonezia cu 4-0, sâmbătă, la Jakarta, în primul tur al Grupei Mondiale II a Cupei Davis, după...

Tenis: România a învins Indonezia (4-0), în Cupa Davis
VALU LUI TRAIAN: Distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 10:35

VALU LUI TRAIAN: Distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni

Primăria comunei Valu lui Traian anunță că distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni, 21 septembrie. Pubelele vor putea fi...

VALU LUI TRAIAN: Distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni
Cazino Music Festival continuă cu unul dintre marile nume ale muzicii de cameră italiene
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 10:20

Cazino Music Festival continuă cu unul dintre marile nume ale muzicii de cameră italiene

După energia și libertatea creativă a Janoska Ensemble, Cazino Music Festival continuă pe 19 și 20 septembrie cu unul dintre marile nume ale...

Cazino Music Festival continuă cu unul dintre marile nume ale muzicii de cameră italiene
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 10:19

Vrei o carieră militară? 850 de locuri disponibile la Școlile Militare de Subofițeri de Jandarmi

În perioada 15 septembrie – 4 octombrie 2026, candidații interesați de o carieră militară se pot înscrie pentru admiterea la Școlile...

Vrei o carieră militară? 850 de locuri disponibile la Școlile Militare de Subofițeri de Jandarmi
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 09:40

Festivalul Internațional KURULTAI. Eveniment dedicat patrimoniului cultural imaterial și dialogului intercultural

Uniunea Democrată Tătară organizează, în perioada 21–27 septembrie 2026, la București, cea de a XI a ediție a Festivalului Internațional...

Festivalul Internațional KURULTAI. Eveniment dedicat patrimoniului cultural imaterial și dialogului intercultural
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 09:27

19 Septembrie – Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene

La 19 septembrie este celebrată Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene. În 1916, în Primul Război Mondial, în cadrul manevrei militare de la...

19 Septembrie – Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 08:59

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul sitoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric