Ascultă Radio România Constanța Live

Zece secții ale Spitalului Județean Constanța, în pericol să intre în criză

Zece secții ale Spitalului Județean Constanța, în pericol să intre în criză

Publicat de Bogdan Comșa, 10 august 2016, 13:23

Medicii din municipiul Constanţa mai au timp până la finele lunii pentru a decide unde vor să lucreze: la stat sau la privat.

Asta, după ce o comisie mixtă a stabilit că municipiul nu mai este zonă deficitară din punct de vedere al specialiştilor și, ca urmare, medicii nu mai pot lucra şi la stat şi la privat.

Au fost stabilite două excepţii: gărzile şi secţiile de terapie intensivă, spune preşedintele CJAS, George Mirel Cristescu:

”Dacă nu se permitea acest lucru, însemna să distrugem, efectiv, liniile de gardă ale spitalelor, în special ale Spitalului Județean, cu implicații multiple, inclusiv pierderea clasificării. De asemenea, specialitatea de ATI a fost permisă, deoarece este o specialitate deficitară”.

Exceptate de la regulă ar putea fi şi cadrele universitare, care au contract la facultate şi lucrează cu jumătate de normă într-un spital public.

Una dintre unităţile medicale cele mai afectate este Spitalul Judeţean, care deja a făcut demersuri ca regula CAS să nu se aplice aici, spune managerul Cătălin Grasa:

”Dacă îi obligă să aibe un singur contract, atunci avem toate șansele ca unii dintre medicii titulari ai noștri să aleagă zona privată, ceea ce ne va destructura, cumva. Din punct de vedere funcțional vom avea probleme. Cele mai mari probleme ar fi la neurochirurgie, oftalmologie, chirurgie pediatrică, anestezie terapie intensivă, ORL, psihiatrie, chiar și zona chirurgicală. Apoi, dializa ar putea să fie afectată, nefrologia, de asemenea…”

Regula le permite, totuşi, medicilor, să facă naveta către spitalele din localităţile învecinate, care duc lipsă de specialişti.

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 15:19

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol

Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de...

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 15:02

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni

Polițiștii constănțeni s-au aflat la datorie pe șoselele din județ și în acest weekend. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul...

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 14:04

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători

La Constanța a început montarea luminițelor de sărbători. Până acum au fost montate instalații pe bulevardul Aurel Vlaicu, între cartierele...

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 13:28

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare

Polițiștii Secției 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați sâmbătă de trei persoane cu privire la profanarea unor...

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea

Cea mai mică temperatură din țară duminică dimineață s-a înregistrat la stația meteorologică Miercurea-Ciuc, de -10,5 grade Celsius, sub...

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 12:21

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a atins astăzi, duminică, 8 noiembrie 2026, la ora 10.07, puterea nominală, după...

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 17:16

CONSTANȚA: Foc de armă tras accidental în sediul Poliției Locale

La data de 5 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 au fost sesizați cu privire la faptul că,...

CONSTANȚA: Foc de armă tras accidental în sediul Poliției Locale
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 16:22

CERNAVODĂ: Repornită ieri, Unitatea 1 a Centralei va avea nevoie de o oprire pentru retehnologizare

Reconectată recent la Sistemul Energetic Național, Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va avea nevoie de o oprire pentru...

CERNAVODĂ: Repornită ieri, Unitatea 1 a Centralei va avea nevoie de o oprire pentru retehnologizare