Ascultă Radio România Constanța Live

Update – AUTORITĂȚI: Copiii cazați la Hotelul Mera din VENUS nu ar suferi de toxiinfecție alimentară

Update – AUTORITĂȚI: Copiii cazați la Hotelul Mera din VENUS nu ar suferi de toxiinfecție alimentară

Publicat de , 2 august 2016, 07:37 / actualizat: 2 august 2016, 8:43

Apar noi informaţii în cazul suspiciunii de toxiinfecţie alimentară de la hotelul Mera din staţiunea Venus. Inspectorii Direcției de Sănătate Publică spun că au făcut verificări și că cei șase copii ajunşi la Spitalul din Mangalia, după ce au mâncat la restaurantul hotelului, nu au fost diagnosticaţi cu toxiinfecţie alimentară.

Copiii aveau simptomele unor boli digestive, dar în urma examenului clinic, diagnosticul a fost de limfo-adenită la patru dintre ei, iar la ceilalţi doi – faringită, respectiv faringo-amigdalită şi enterocolită. Mai mult, inspectorii DSP spun că nu au găsit neconformităţi la normele de igienă în restaurantul hotelului, dar că unitatea va fi supravegheată zilnic de inspectorii DSP.

dsp-mara

În cazul focarului de toxiinfecţie din 20 iulie, când 15 turişti au ajuns la spital, concluziile vor fi analizate după primirea tuturor rezultatelor la recoltele efectuate. În acest caz, hotelul a fost sancţionat cu 5.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor impuse de DSP.

UPDATE

Redăm, mai jos, comunicatul de presă INTEGRAL remis redacției, marți dimineața, de către directorul executiv al MERA RESORT, Mhaela Surin

Toxiinfecțiile alimentare nu au legătură cu activitatea hotelieră a complexului Mera Resort din stațiunea Venus

În urma celor mai recente apariții din mass-media, legate de existența unui al doilea focar de toxiinfecție în interiorului complexului hotelier Mera Resort, suntem în măsură să facem cunoscute opiniei publice următoarele informații de interes general:
În data de 31 iulie 2017, Direcția de Sănătate Publică Constanța a efectuat un amplu control igienico-sanitar în cadrul complexului nostru, iar în urma acestuia nu s-au constatat neconformități la normele de igienă și sănătate publică. Din acest motiv, DSPJ Constanța monitorizează cazurile prezentate la Spital Municipal Mangalia – Compartiment Primiri Urgențe și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, pentru a putea identifica cauza îmbolnăvirilor.

Amintim, de asemenea, faptul că directorul general al ANPC, a revenit în data de 31 iulie, asupra declarațiilor făcute la data de 21 iulie a.c., când a declarat presei faptul că la complexul Mera Resort s-a descoperit primul focar de toxiinfecție alimentară al sezonului 2016, deși acest fapt nu era confirmat de analizele medicale și de laborator. De asemenea, DSP și DSV au revenit ulterior prin comunicate de presă, arătând că la complexul Mera Resort nu se poate proba existența unui pericol de contaminare.

Reprezentanții Mera Resort regretă situația în care se află unii dintre turiștii care s-au îmbolnăvit în ultimele două săptămâni. Dorința noastră este aceea de a oferi servicii hoteliere la cel mai înalt nivel și nu aceea de a propaga sau întreține o stare de tensiune și de incertitudine care nu este daunătoare doar oaspețților nostri ci tuturor turistilor prezenti pe litoral în acest sezon, familii cu copii, tineri și vârsnici deopotrivă, ce merita sa se bucure in conditii civilizate de o binemeritata vacanta. Tocmai din acest motiv, ne asigurăm toți clienții și partenerii că am luat toate măsurile necesare pentru înlăturarea posibilor factori de risc și că lucrăm împreună cu Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar Veterinară și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului la depistarea cauzelor tuturor situațiilor de îmbolnăvire a clienților noștri, chiar si dacă nu sunt corelate direct cu activitatea noastră hotelieră.

Mai mult, conducerea Mera Resort, înțelegând stresul prin care a trecut o parte dintre cei ce au reclamat probleme ale aparatului digestiv, atât la nivel fizic, cât și emoțional, cauzate de mesajele iresponsabile propagate în mediile de comunicare publică, a decis ca, indiferent de natura sau cauza generatoare, imputabilă sau nu Mera Resort, să intervină, la nivel uman și instituțional în sprijinul acestora, restituind celor afectați, în intervalul 19-30 iulie 2016, sumele aferente sejurului neefectuat, astfel încât turiștii să se poată ocupa în liniște de refacerea celor dragi.

În același timp, vă informăm că în complexul Mera Resort se află zilnic peste 1.300 de turişti și personalul angajat. Complexul Mera Resort pune la dispoziția oaspeților săi, gratuit, servicii medicale care oferă consultaţii în program prelungit.

Totodată, dorim să vă informăm, cu această ocazie, că încă de la primele sesizări din data de 19 iulie și înainte de a fi comunicate rezultatele analizelor prelevate din blocul alimentar, Mera Resort a intensificat procedurile de igenizare și de dezinfectare, atât a spațiilor de producție cât și a celor publice, impunând măsuri extreme ce au dus până la înlocuirea integrală a ustensilelor din bucătarie, scoaterea din producție a întreg stocului de marfă existent la acea dată, deși aflat in termen de valabilitate, schimbarea unor furnizori importanți de materie primă, precum și triplarea procedurilor de dezinfectare a tuturor suprafețelor, atât din zona de lucru, cât și din cea de servire a mesei. De asemenea, s-au impus verificări zilnice ale stării generale de sănătate a personalului și efectuarea de analize săptămânale, au fost trimiși în concediu medical trei angajați care prezentau unele simptome care ar fi putut afecta siguranța turiștilor în interiorul complexului, fiecăre angajat din zona de servire a restaurantului a fost dotat și instruit sa folosească frecvent soluții specifice dezinfectante pentru suprafețele de servire a mesei, suplimentarea numărului de dispensere automate pentru dezinfectarea mâinilor în zona de restaurant, piscina și toalete publice și ajungând până la prelevarea de probe pentru analiza băuturilor alcoolice și non-alcoolice, precum și a apei potabile din spațiile publice, a apei mării și a piscinelor din incinta complexului.

Acuzațiile care au fost aduse complexului nu sunt susținute, până în acest moment, de probe care să ateste prezența unui virus sau a unei bacterii care ar fi putut provoca toxiinfecții alimentare, iar cazurile care au fost analizate de personalul medical în incinta complexului, la Serviciul de Ambulanță sau la spitalele din județ nu confirmă contaminarea în interiorul complexului Mera Resort.

În data de 31 iulie 2016 am fost informaţi oficial de către autorităţile abilitate (ANPC, DSV, DSP) că, în urma investigațiilor și a analizelor de laborator, efectuate in perioada 20-31 iulie 2016, s-a constatat că nu există un focar de toxiinfecție alimentară în interiorul complexului Mera Resort.

În toată această perioadă, echipa Mera Resort a fost permanent la dispoziția clienților săi sau a viitorilor clienți, în măsura în care aceștia au luat legătura cu reprezentanții complexului hotelier și nu s-au informat din surse alternative, surse care pot denatura realitatea, în mod voluntar sau sub presiunea unui factor subiectiv.

Asigurăm, pe această cale, încă o dată, publicul larg, de întreaga noastră transparență și de angajamentul total al conducerii Mera Resort pentru respectarea valorilor sale profunde, de respect, onestitate și dedicare pentru oferirea serviciilor turistice la cele mai înalte standarde de siguranță și de calitate.

A fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu
Știrile Dobrogei marți, 17 martie 2026, 16:01

A fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu

Noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța a fost inaugurat. Lucrările au durat mai bine de trei...

A fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu
Operatorii de plajă din nordul litoralului avertizează: noul sezon estival ar putea avea un start întârziat
Știrile Dobrogei vineri, 13 martie 2026, 08:36

Operatorii de plajă din nordul litoralului avertizează: noul sezon estival ar putea avea un start întârziat

Operatorii de plajă din nordul litoralului avertizează: noul sezon estival ar putea avea un start întârziat. Pentru 58 de subsectoare de plajă...

Operatorii de plajă din nordul litoralului avertizează: noul sezon estival ar putea avea un start întârziat
Spectacolul dobrogean „Pădurea Mireselor din Canarale”, în finala celui mai important festival internațional de teatru radiofonic din Europa
Știrile Dobrogei vineri, 20 februarie 2026, 14:30

Spectacolul dobrogean „Pădurea Mireselor din Canarale”, în finala celui mai important festival internațional de teatru radiofonic din Europa

Spectacolul dobrogean „Pădurea Mireselor din Canarale”, în finala celui mai important festival internațional de teatru radiofonic din Europa....

Spectacolul dobrogean „Pădurea Mireselor din Canarale”, în finala celui mai important festival internațional de teatru radiofonic din Europa
Statul vrea o evidență strictă a camerelor și apartamentelor de închiriat de pe litoral
Știrile Dobrogei joi, 19 februarie 2026, 14:38

Statul vrea o evidență strictă a camerelor și apartamentelor de închiriat de pe litoral

Ministerul Economiei Dezvoltării, Antreprenoriatului și Turismul lucrează la un regulament ce vizează conformarea apartamentelor și camerelor de...

Statul vrea o evidență strictă a camerelor și apartamentelor de închiriat de pe litoral
Știrile Dobrogei joi, 19 februarie 2026, 09:53

AUDIO/TULCEA: Batogul de sturion, produs românesc recunoscut şi înregistrat la nivel european

Comisia Europeană a aprobat, miercuri, adăugarea produsului ‘Batog de sturion’ din România în registrul său de indicaţii geografice...

AUDIO/TULCEA: Batogul de sturion, produs românesc recunoscut şi înregistrat la nivel european
Știrile Dobrogei marți, 17 februarie 2026, 10:12

AUDIO | Gardurile electrice din Delta Dunării. Guvernatorul ARBDD, Bogdan Bulete: “Din ce știu eu, nu am dat niciun aviz pentru gard electric. Dacă vine cineva și cere acest lucru, va fi tratat ca și o construcție temporară”

Episodul cu caii liberi de pe grindul Dranov a scos la iveală o problemă cel puțin la fel de stringentă: gardurile electrice din Delta Dunării...

AUDIO | Gardurile electrice din Delta Dunării. Guvernatorul ARBDD, Bogdan Bulete: “Din ce știu eu, nu am dat niciun aviz pentru gard electric. Dacă vine cineva și cere acest lucru, va fi tratat ca și o construcție temporară”
Știrile Dobrogei vineri, 13 februarie 2026, 15:13

Portul CONSTANȚA va prelua Portul Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova

Portul Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova va ajunge în proprietatea Administrației Porturilor Maritime Constanța. Banca...

Portul CONSTANȚA va prelua Portul Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova
Știrile Dobrogei joi, 12 februarie 2026, 16:21

Vasile Canarache, unul dintre fondatorii muzeografiei și arheologiei dobrogene moderne, omagiat la 130 de ani de la naștere

„Muzeografia dobrogeană, de la începuturi la prezent. Vasile Canarache, un destin sub lupa timpului” este titlul evenimentului organizat de...

Vasile Canarache, unul dintre fondatorii muzeografiei și arheologiei dobrogene moderne, omagiat la 130 de ani de la naștere