Ascultă Radio România Constanța Live

Medic psihiatru din Constanța, cercetat sub control judiciar. Prejudiciul creat este URIAȘ

Medic psihiatru din Constanța, cercetat sub control judiciar. Prejudiciul creat este URIAȘ

Publicat de , 21 iulie 2016, 09:18

Polițiștii de investigare a criminalității economice și procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cercetează, sub control judiciar, un medic psihiatru din Constanța, care ar fi eliberat 136 de rețete medicale false, cauzând astfel un prejudiciu de 124.000 de lei.

Față de cel în cauză a fost dispusă interdicția de a fi medic psihiatru într-o unitate spitaliceasca de stat, totodată fiind instituite măsuri asiguratorii cu privire la 2 imobile si la conturile bancare ale acestuia.

În perioada 19 – 20 iulie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat acte de urmărire penală față de un medic psihiatru, din Constanța.

Activitățile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de cel în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu, luare de mită și dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals.

În fapt, medicul este bănuit că, în perioada 2008-2012, ar fi eliberat peste 136 de rețete medicale, compensate integral, pe numele mai multor persoane care în realitate nu beneficiau de aceste servicii medicale, nefiind luate în evidențele medicului.

Din cercetări a reieșit că persoanele respective nu sufereau de afecțiuni psihice sau erau decedate chiar și cu 10 ani înainte de eliberarea prescripției pe numele lor.

După emiterea prescripțiilor respective, acestea au fost înmânate reprezentanților farmaciilor de pe raza județului Constanța, cu care medicul colabora, direct sau prin intermediul altor persoane.

Prezent la Baza Militară de la Kogălniceanu, ambasadorul SUA în România a vorbit despre angajamentul față de NATO
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 20:08

Prezent la Baza Militară de la Kogălniceanu, ambasadorul SUA în România a vorbit despre angajamentul față de NATO

Aflat la Constanța, ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, a vizitat Baza Militară Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. În timpul...

Prezent la Baza Militară de la Kogălniceanu, ambasadorul SUA în România a vorbit despre angajamentul față de NATO
TULCEA: Doar 6 pomicultori au cerut sprijin financiar după îngheţul târziu din primăvara anului trecut
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 19:28

TULCEA: Doar 6 pomicultori au cerut sprijin financiar după îngheţul târziu din primăvara anului trecut

Doar şase producători agricoli din sectorul pomicol tulcean au depus cereri la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pentru...

TULCEA: Doar 6 pomicultori au cerut sprijin financiar după îngheţul târziu din primăvara anului trecut
A încetat din viață un fost primar al municipiului Constanța
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 19:20

A încetat din viață un fost primar al municipiului Constanța

Fostul primar Gheorghe Mihăieși a încetat din viață, la vârsta de 80 de ani. „Cu durere în suflet, familia anunță trecerea la cele...

A încetat din viață un fost primar al municipiului Constanța
Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 17:46

Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

Astăzi, Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, însoțit de atașatul pentru apărare al SUA, colonelul Robert Kammerer, de...

Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 17:07

FOTO CONSTANȚA: Control în târgul de pe Varianta Ovidiu. Sute de kilograme de produse, confiscate

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Constanța,...

FOTO CONSTANȚA: Control în târgul de pe Varianta Ovidiu. Sute de kilograme de produse, confiscate
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 16:43

FOTO TULCEA: Garda de Mediu a confiscat 500 de kilograme de somn, importat din Italia

În data de 01.04.2026, în cadrul unei acțiuni desfășurate împreună cu reprezentanții IPJ Tulcea, la punctul fix de control din localitatea...

FOTO TULCEA: Garda de Mediu a confiscat 500 de kilograme de somn, importat din Italia
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 16:24

Escală în portul Constanța a navei de pasageri River Adagio

Nava fluvială de pasageri River Adagio, sub pavilion Malta, a ajuns astăzi în portul Constanța, informează APMC. După escale la Budapesta, Novi...

Escală în portul Constanța a navei de pasageri River Adagio
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 16:19

TULCEA: O nouă o acțiune de îndepărtare a materialului lemnos de pe canalele Deltei Dunării

Astăzi, 1 aprilie, inspectorii ecologi din cadrul Serviciului de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică Murighiol – Sf. Gheorghe au...

TULCEA: O nouă o acțiune de îndepărtare a materialului lemnos de pe canalele Deltei Dunării