Ascultă Radio România Constanța Live

Protest în CONSTANȚA. Făgădău, ÎNAINTE de alegeri: ”EXCLUS să se mai construiască pe spațiile verzi!”

Protest în CONSTANȚA. Făgădău, ÎNAINTE de alegeri: ”EXCLUS să se mai construiască pe spațiile verzi!”

Publicat de Bogdan Comșa, 14 iulie 2016, 19:30

Un nou protest împotriva construirii de blocuri pe spaţiile verzi are loc joi seară la Constanţa.

În jur de 50-60 de constănţen au ieșit în stradă, nemulţumiţi de proiectul de construire a două imobile de câte 6 etaje pe spaţiul verde de lângă staţia de autobuz Suceava, vis-a-vis de Parcul Tăbăcăriei.

Protestul a fost anunţat pe o reţea de socializare de avocatul Cristian Ion.

Cei mai mulți protestatari sunt locatari ai blocurilor din zona, însă a fost prezent și un constănțean care locuiește într-un imobil în fața căruia a fost ridicat un bloc de acest fel. Persoana în cauză spune că simularea care le-a fost prezentată este diferită de realitate și că, acum, poate să citească de la fereastră subtitrarea de pe televizoarele din casele noilor vecini.

Terenul respectiv, de lângă sediul Camerei de Comerț, este proprietate privată și a fost atribuit unei persoane fizice în compensare pentru o parcelă care nu a putut fi retrocedată în natură. Pentru ridicarea celor două blocuri, ar urma să fie doborâți doi stejari impunători.

Prezent în luna februarie într-o emisiune la Radio Constanţa, moderată de Dana Lebed, actualul primar Decebal Făgădău, declara că în municipiul Constanţa nu se va mai construi pe spaţiul verde:

Reporter: Construim pe spațiul verde?
Decebal Făgădău: EXCLUS!
Reporter: Promisiune?
Decebal Făgădău: Da!
Reporter: Chiar dacă vă obligă instanța să realizați PUZ-uri pentru spațiul verde?
Decebal Făgădău: Eu sunt obligat să inițiez planul urbanistic zonal. Consiliul Local, în schimb, nu este obligat să îl aprobe.

Vineri, începând cu ora 10.00, în sala de şedinţe a Primăriei Constanţa este organizată dezbaterea publică referitoare la acest proiect imobiliar. Protestatarii spun că sunt deciși să ajungă în instanță, dacă autoritățile vor merge înainte cu acest plan.

Asaltul betoanelor asupra orașului putea fi oprit, dacă Primăria Constanța respecta legea și realiza un document care ar fi făcut imposibilă construirea pe spațiile verzi. Este vorba despre Registrul spațiilor verzi, care trebuia întocmit încă din anul 2011, așa cum impune Legea 24 din 2007, cunoscută ca Legea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor.

Primăria Constanța nu s-a conformat acestei obligații și, ca urmare, a fost amendată de două ori, în ultimii doi ani, de către Garda de Mediu.

În urma unei solicitări adresate Comisariatului Judeţean de Mediu, am fost informaţi că administraţia locală a fost sancţionată cu sume cuprinse între 100.000 şi 200.000 de lei.

Așa cum am precizat, sub protecția acestui registru, spaţiile verzi, inventariate astfel, nu ar mai fi fost ocupate de imobile.

În ultimii ani, Constanţa a fost împânzită de clădiri apărute pe orice fâşie de spaţiu verde din jurul blocurilor, stârnind protestele constănţenilor.

Decebal Făgădău mai declara, în emisiunea de la Radio Constanța, că anul trecut a fost organizată o licitație pentru desemnarea firmei care să realizeze registrul spațiilor verzi, însă nu s-a prezentat niciun agent economic.

În aceste condiții, urma să fie organizată o nouă licitaţie, astfel încât, până la încheierea mandatului fostului Consiliu Local, să existe un contract pentru realizarea Registrului spaţiilor verzi.

Aproape de termenul menționat de Făgădău, i-am cerut să ne prezinte în ce stadiu se află Registrul promis al spațiilor verzi, însă nu am primit nici un răspuns.

Trăgând, însă, linie, se poate constata un lucru pentru care nimeni nu pare să răspundă: de 5 ani, de când au intrat în vigoare prevederile Legii 24 din 2007, Primăria nu a fost capabilă să organizeze o licitație care să ducă, în final, la realizarea acestor registre speciale și la protejarea spațiilor verzi.

În schimb, în intervalul 2014-2015, constănțenii au plătit, prin bugetul local pe care îl alimentează din taxe și impozite, amenzi de cel puțin 44.000 de euro către Garda de Mediu. Suma exactă nu este cunoscută, întrucât reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Constanța, au refuzat să ne furnizeze aceste date.

La umbra acestor sancțiuni, protejați, probabil, și de dezinteresul, incompetența sau poate chiar complicitatea administrației locale, betoanele au acaparat aproape orice colțișor de grădină dintre blocuri.

Dezvoltatorii imobiliari sunt mai bogați cu niște milioane bune de euro, în timp ce constănțenii conduși de echipa Mazăre/Făgădău și de urmașii ei sunt mai săraci nu doar cu zecile de mii de euro plătite ca amenzi, ci și cu spațiile verzi atât de necesare sănătății orașului, pe care nu le vor mai vedea niciodată.

TULCEA: O petiţie online le cere autorităţilor să controleze populaţia de cormorani
Știrile Dobrogei sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 15:25

TULCEA: O petiţie online le cere autorităţilor să controleze populaţia de cormorani

O petiţie online le cere autorităţilor să controleze numărul cormoranilor care afectează pescuitul şi echilibrul ecosistemelor acvatice, iar...

TULCEA: O petiţie online le cere autorităţilor să controleze populaţia de cormorani
Aici Radio Constanța! De 36 de ani în spatele microfonului, acum și pe ecran: RADIO CONSTANȚA. POVESTEA, un film de Marian Cosor | VIDEO
Știrile Dobrogei miercuri, 21 ianuarie 2026, 07:18

Aici Radio Constanța! De 36 de ani în spatele microfonului, acum și pe ecran: RADIO CONSTANȚA. POVESTEA, un film de Marian Cosor | VIDEO

Radio Constanța. Povestea este titlul filmului realizat de colegul nostru Marian Cosor. O producție în care amintirile începutului prind glas,...

Aici Radio Constanța! De 36 de ani în spatele microfonului, acum și pe ecran: RADIO CONSTANȚA. POVESTEA, un film de Marian Cosor | VIDEO
Radio Constanța, primul radio din Dobrogea, împlinește 36 de ani
Știrile Dobrogei miercuri, 21 ianuarie 2026, 06:54

Radio Constanța, primul radio din Dobrogea, împlinește 36 de ani

În urmă cu 36 de ani, pe 21 ianuarie 1990, Studioul Radio Constanţa, al Societății Române de Radioteleviziune, era cel dintâi post de radio...

Radio Constanța, primul radio din Dobrogea, împlinește 36 de ani
TULCEA: Fibra optică ajunge anul acesta în Delta Dunării
Știrile Dobrogei marți, 20 ianuarie 2026, 18:05

TULCEA: Fibra optică ajunge anul acesta în Delta Dunării

Procesul de aducere a fibrei optice în comunitățile înconjurate de ape din Rezervația Biosferei Delta Dunării va începe anul acesta, în...

TULCEA: Fibra optică ajunge anul acesta în Delta Dunării
Știrile Dobrogei vineri, 9 ianuarie 2026, 19:18

TULCEA: Arheologii doresc susţinere pentru restaurarea primară a cetăţilor din nordul Dobrogei

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ‘Gavrilă Simion’ (ICEM) doreşte ca anul acesta autorităţile să asigure finanţare pentru...

TULCEA: Arheologii doresc susţinere pentru restaurarea primară a cetăţilor din nordul Dobrogei
Știrile Dobrogei marți, 6 ianuarie 2026, 15:00

TULCEA: Operatorii turistici din municipiu cer dialog pe tema mesajelor Ro-Alert

Organizaţia de Management al Destinaţiei Turistice (OMD) Municipiul Tulcea a transmis, luni, o scrisoare oficială către Instituţia Prefectului...

TULCEA: Operatorii turistici din municipiu cer dialog pe tema mesajelor Ro-Alert
Știrile Dobrogei sâmbătă, 3 ianuarie 2026, 14:52

TULCEA: Numărul contractelor ICEM de cercetare arheologică preventivă s-a triplat anul trecut

Numărul contractelor de cercetare arheologică preventivă încheiate anul trecut de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ‘Gavrilă...

TULCEA: Numărul contractelor ICEM de cercetare arheologică preventivă s-a triplat anul trecut
Știrile Dobrogei miercuri, 31 decembrie 2025, 14:58

TULCEA: Pregătiri pentru Aegyssus Sport Fest și Maratonul internațional de vâslit Ivan Patzaichin

Primăria municipiului Tulcea a început pregătirile pentru cel mai important eveniment sportiv pe care-l organizează anual, Aegyssus Sport Fest,...

TULCEA: Pregătiri pentru Aegyssus Sport Fest și Maratonul internațional de vâslit Ivan Patzaichin