Ascultă Radio România Constanța Live

VIDEO: Radu Voina – Campionul din Cetate

VIDEO: Radu Voina – Campionul din Cetate

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 iunie 2016, 08:08

Povestea lui Radu Voina începea la Sighişoara, în cel mai frumos oraş, după cum chiar campionul susţine. S-a născut în 1950, iar pe la 12 ani a început să joace handbal, un sport foarte popular în vechiul burg, încurajat fiind de profesorii Lucian Albu, familia Ion Buiuc şi profesorul Berghian , la Clubul Voinţa Sighişoara. Paşii înainte pe acest drum l-au dus din Ardeal în Capitală, la Universitatea Bucureşti, în 1969, mai apoi la Steaua Bucureşti, din 1973.

Nu întâmplător a ales handbalul, iar generaţia pe care o reprezintă, alături de colegii săi, este una de excepţie. A trăit emoţii puternice pentru că a câşigat tot ce se putea câştiga în acest sport. Mai puţin, cea mai strălucitoare medalie olimpică. Argintul câştigat la Montreal trecea drept un insucces în ’76. Cu doi ani mai devreme, însă, în 1974, Radu Voina devenea campion mondial cu echipa după un meci de povestit nepoţilor în faţa Germaniei de Est, scor 14 la 12.

”Eu am făcut parte dintr-o generaţie de excepţie, nu neapărat o singură generaţie, şi generaţia dinaintea mea când handbalul românesc a dominat handbalul în lumea întreagă. Au fost perioade când am fost eu jucător în care, dacă nu mă înşel, pe o perioadă de trei ani noi n-am cunoscut înfrângerea. S-au câştigat nişte titluri mondiale pe care fiecare practicant al acestui sport sau al sportului, în general, şi le doreşte. Am câştigat aproximativ tot ce se putea câştiga, mai puţin Jocurile Olimpice, unde eu am participat de trei ori ca jucător şi o dată ca antrenor, dar niciodată nu am putut merge mai sus de medalia de argint.”

Vezi continuarea aici

Vremea se încălzește, în Dobrogea și pe litoral
Ştiri miercuri, 11 februarie 2026, 07:57

Vremea se încălzește, în Dobrogea și pe litoral

Meteorologii anunță vreme mai caldă decât în mod obișnuit, în următoarele zile, în Dobrogea și pe litoral. Astăzi, vremea se va încălzi,...

Vremea se încălzește, în Dobrogea și pe litoral
Accident rutier în Mamaia Sat. O mașină a lovit un parapet și a avariat un stâlp de electricitate
Ştiri miercuri, 11 februarie 2026, 07:43

Accident rutier în Mamaia Sat. O mașină a lovit un parapet și a avariat un stâlp de electricitate

Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe strada D25, în Mamaia Sat, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un parapet,...

Accident rutier în Mamaia Sat. O mașină a lovit un parapet și a avariat un stâlp de electricitate
CONSTANȚA: Casă distrusă de incendiu în Palazu Mare. 8 persoane s-au autoevacuat
Ştiri miercuri, 11 februarie 2026, 07:27

CONSTANȚA: Casă distrusă de incendiu în Palazu Mare. 8 persoane s-au autoevacuat

Un incendiu violent a izbucnit azi-noapte la o casă situată pe strada Alexandru Sahia, nr. 22, din cartierul Palazu Mare din Constanța....

CONSTANȚA: Casă distrusă de incendiu în Palazu Mare. 8 persoane s-au autoevacuat
Temperaturile cresc miercuri, în Dobrogea și pe litoral
Ştiri marți, 10 februarie 2026, 21:03

Temperaturile cresc miercuri, în Dobrogea și pe litoral

Temperaturile cresc miercuri, în Dobrogea, până la 9 grade, iar izolat, va fi ceață. Cerul va fi variabil, mai noros în prima parte a zilei și...

Temperaturile cresc miercuri, în Dobrogea și pe litoral
Ştiri marți, 10 februarie 2026, 20:17

Sindicaliștii din Sănătate au notificat Guvernul privind intenția de a declara GREVA GENERALĂ în sectorul sanitar

Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România, întrunit în data de 09 februarie 2026, a decis Notificarea...

Sindicaliștii din Sănătate au notificat Guvernul privind intenția de a declara GREVA GENERALĂ în sectorul sanitar
Ştiri marți, 10 februarie 2026, 19:29

Un judecător CCR a intrat în concediu; decizia pe legea pensiilor magistraţilor s-ar putea amâna din nou(surse)

Unul dintre judecătorii de la Curtea Constituţională a intrat în concediu pentru zece zile, astfel încât CCR va fi nevoită miercuri să amâne...

Un judecător CCR a intrat în concediu; decizia pe legea pensiilor magistraţilor s-ar putea amâna din nou(surse)
Ştiri marți, 10 februarie 2026, 17:37

CONSTANȚA: PUZ-ul blocurilor de 24 de etaje va fi contestat

Consilierul local independent Felicia Ovanesian a anunțat, marți, că asociația pe care o coordonează – Acțiunea Civică pentru Constanța –...

CONSTANȚA: PUZ-ul blocurilor de 24 de etaje va fi contestat
Ştiri marți, 10 februarie 2026, 16:25

CONSTANȚA: A fost avansat un nou termen pentru finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă

Lucrările la Sala Polivalentă din Constanța, începute în anul 2020, au fost sistate în urmă cu câțiva ani. Deși pe ordinea de zi a...

CONSTANȚA: A fost avansat un nou termen pentru finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă