Foto – CONSTANȚA. „Leonce şi Lena”, în Piața Ovidiu
Publicat de , 21 iunie 2016, 16:56
Luni seară a început Festivalul Internaţional „Miturile cetăţii”, o continuare a ideii de teatru antic, aici, la malul mării, cu emoţiile şi stângăciile oricărui început, deşi suntem, totuşi, în anul 2016, iar exemplul festivalurilor de teatru din alte oraşe mari ar fi trebuit să ne mobilizeze mai demult.
Ieri seară a urcat pe scena mobilă din Piaţa Ovidiu trupa Zorozora din Franţa, cu piesa ”Homocordus”. Organizatorii ne-au precizat: „Regăsim energia și nebunia trioului care povestește o istorie a muzicii, propria lor istorie a muzicii. De la oamenii din peșteri până azi, cei trei artiști care cântă la mai multe instrumente, abordează stiluri și epoci diferite, depășind prin virtuozitate și umor limitele înguste impuse de un gen anume: o piesă de teatru ,un concert sau o conferință toate la un loc. Irezistibili, satirici, virtuoși ei sunt imposibil de încadrat într-un gen anume, muzica ne propulsează în istorie, la ani lumină de ceea ce credeam că am înțeles inițial despre originea instrumentelor muzicale”.
Marți seară, la ora 21.30, în Piaţa Ovidiu, se joacă „Leonce şi Lena”, o piesă a Teatrului Regina Maria din Oradea, iar mâine seară, tot acolo, „Antigona” de Matei Vişniec, după povestea lui Sofocle.
Despre Leonce şi Lena, organizatorii au spus: „ Piesa oferă mare libertate artistică regizorilor şi este transformată de către Mihai Măniuţiu şi echipa sa, formată din Ada Milea şi Anca Hanu (scenariu, muzică), Adrian Damian (scenografia) şi Vava Ştefănescu (coregrafia), într-o delectare vizuală şi auditivă. Spectacolul lui Măniuţiu este o reinterpretare a textului original, scenariul fiind aproape în totalitate rescris de către regizor şi Ada Milea. Rezultatul este un spectacol muzical plasat într-un decor hippie din anii ‘70 şi cu o vestimentaţie ce respectă această plasare temporală. Povestea piesei ,,Leonce şi Lena” este redată de Mihai Măniuţiu ca o piesă în piesă, fapt ce subliniază ideea că arta este un artificiu.
În plus, spectacolul are puternice elemente de commedia dell’arte, prin alegerea unui decor ce imită un spaţiu exterior, prin ocazionala introducere a măştilor ce subliniază lipsa de umanism a protagoniştilor, dar şi prin exagerarea personajelor care uneori ajung să fie doar expresia unei dispoziţii, cum e epuizarea melancolică a pesimistului Leonce sau lenea şi atitudinea de bon vivant a lui Valerio.
Câteva cuvinte despre piesa Antigona, de Matei Vișniec: „Antigona este un stâlp al civilizației noastre. Este o poveste pe care oamenii trebuie să o cunoască, chiar și numai pentru a-și aminti că indignarea este la fel de veche ca și umanitatea. Că avem dreptul, datoria, de a spune “nu”, chiar și cu prețul vieții. Antigona este mama tuturor revoltatelor, sora tuturor militantelor, prietena tuturor femeilor care consideră că pretinsa lor fragilitate fizică nu le interzice să se bată, să ceară și, uneori, să obțină. Evident, numele Antigona evocă toate aceste lucruri. Totuși, atunci când lucrezi pe text, lucrurile nu sunt la fel de simple. Dreptatea nu e întotdeauna acolo unde te-ai aștepta. Asta este viața ! Asta este Istoria ! Asta este o operă majoră ! Ea trebuie să fie complexă, neașteptată și incitantă”, spune Jean Raymond.
