Ascultă Radio România Constanța Live

„RESPECT“: Se distribuie tichetele pentru pensionari

„RESPECT“: Se distribuie tichetele pentru pensionari

Publicat de Adrian Băncilă, 14 iunie 2016, 09:55

Primăria municipiului Constanța anunță beneficiarii programului „RESPECT ” că, începând cu 14 iunie, odată cu primirea pensiei, vor primi câte un plic care conține 4 tichete valorice, reprezentând tranșa a 4-a.

Reamintim că valoarea unui tichet este de 10 lei, este valabil până la data de 31.12.2016 și se distribuie numai pe baza actului de identitate în original.

Beneficiarii care nu vor fi găsiți la domiciliul, reședință sau adresa de corespondență declarată în cererea completată la înscrierea în Program, vor primi un aviz în care sunt înscrise adresa subunității de distribuire, intervalul orar și data până la care își pot ridica plicul cu tichete valorice.

După această perioadă, plicurile cu tichete valorice pot fi ridicate de la sediul Direcției Asistență Persoane Vârstnice și Nevoiașe situat pe strada Unirii, nr. 104 (în spatele Căminului pentru Bătrâni).

Lista cu magazinele la care se pot utiliza tichetele valorice poate fi consultată pe site-ul www.primaria-constanta.ro și la pavilioanele de vară pentru pensionari.

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava
Actualitate duminică, 2 august 2026, 20:08

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava

O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, în această după-amiază, a evoluat 20 de minute în zona Sulina, după care a trecut în...

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava
Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord
Actualitate duminică, 2 august 2026, 18:07

Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord

Echipajele medicale ale ISU Dobrogea intervin, duminică seara, la un caz de înec în zona Belona din Eforie Nord. O persoană inconștientă a fost...

Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord
Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:50

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2, la kilometrul 203, pe sensul de mers spre...

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:08

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august

Persoanele interesate mai pot obține, pe ultima sută de metri, bilete de tratament balnear din seria cu prezentare în stațiuni în data de 5...

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:57

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie

În primele două săptămâni de la lansarea campaniei, aproape 50 de căței cu stăpân au fost sterilizați. Campania, desfășurată de...

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:35

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU

Asociația Caravana cu Medici continuă campania HPV FREE City la K‑Pop Days, pe 1-2 august, la Costinești, cu un concept interactiv care...

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
Actualitate duminică, 2 august 2026, 15:58

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine

UPDATE: O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, duminică după-amiază, a informat MApN. Ținta a evoluat 20 de minute deasupra țării...

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:50

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă

Ministerul Apărării Naționale participă la misiunea de amenajare a unui prag submers pe Brațul Bala, pentru asigurarea debitului de apă necesar...

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă