Ascultă Radio România Constanța Live

Un fost procuror de la Parchetul Tribunalului Constanța, sub control judiciar

Un fost procuror de la Parchetul Tribunalului Constanța, sub control judiciar

Publicat de Adrian Băncilă, 31 mai 2016, 09:05 / actualizat: 31 mai 2016, 17:57

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar, a inculpatului BALAICAN VASILE, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, la data faptei, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influență
și în stare de libertate, a inculpatului DIMOFTACHE RĂZVAN, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La datele de 10 februarie 2012 şi 5 martie 2012, inculpatul Balaican Vasile a primit de la inculpatul Dimoftache Răzvan suma totală de 500 de euro în două tranşe, de 200 euro şi respectiv 300 de euro, pentru a-şi trafica influenţa pe lângă procurorul de caz dintr-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, dosar în care inculpatul Dimoftache Răzvan era cercetat pentru comiterea unei infracţiuni la regimul circulației, promiţându-i că îl va influenţa pe procurorul de caz astfel încât acesta să dispună faţă de Dimoftache Răzvan o soluţie favorabilă.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Constanța, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni