Ascultă Radio România Constanța Live

Negocieri eșuate între sindicaliștii din educație și guvern

Negocieri eșuate între sindicaliștii din educație și guvern

Publicat de Adrian Băncilă, 24 mai 2016, 15:05 / actualizat: 24 mai 2016, 16:36

Sindicaliştii vor încerca din nou, joi, să-i convingă pe guvernanţi să aloce, încă de anul acesta, bani pentru corecţiile salariale.

Ei spun că dacă nu ajung la un acord, pe 1 iunie, ies în stradă, în capitală.

Proteste sunt anunţate şi la Constanţa, chiar mai devreme.

Potrivit unui comunicat primit la redacţie, Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa recomandă profesorilor să se alăture protestului anunţat deja de asociaţiile de elevi şi părinţi.
La acțiuni vor participa organizațiile reprezentative ale elevilor, profesorilor și părinților:
– Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret.

Pe 25 şi 27 mai, în toate şcolile din Constanţa, toţi profesorii şi elevii vor ieşi în curtea şcolii, în pauza mare, iar clopoţelul va suna neîntrerupt.
Pe 31 mai vor fi organizate proteste de stradă în întreaga țară, cu excepția municipiului București.
Pe 1 iunie va avea loc un marș de protest în Capitală.

afis tabla neagra vineri

afise color (1)

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 10:04

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei

În perioada 12 – 13 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, se alătură...

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:33

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina

Primăria Lumina a cerut sprijinul Poliției Rutiere, după ce localnicii au reclamat numeroase abateri în trafic. În perioada următoare, echipaje...

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:11

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament

Piloții militari români au început ieri o nouă serie de zboruri de antrenament. Forțele Aeriene Române anunță că, până pe 16 iunie, vor...

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:56

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie

Vespa Club Constanța organizează în data de 13 iunie, „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026”, în Constanța. „Evenimentul realizat cu...

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:10

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța

Lucrează de 40 de ani în sistemul sanitar din România. A experimentat și munca în spitale din Franța, după criza din 2008, când salariul i-a...

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 06:49

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba...

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
Actualitate marți, 9 iunie 2026, 19:56

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine la Constanța pentru instalarea noii conduceri a TNOB

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine miercuri, 10 iunie, la Constanța, pentru instalarea noului manager interimar al...

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine la Constanța pentru instalarea noii conduceri a TNOB
Actualitate marți, 9 iunie 2026, 19:44

Bugetul programului Rabla, majorat cu 100 de milioane de lei

Programul Rabla beneficiază în acest an de un buget majorat la 300 de milioane de lei, iar autovehiculele eligibile în cadrul acestuia sunt cele...

Bugetul programului Rabla, majorat cu 100 de milioane de lei