Pe urmele istoriei, la Câmpulung Muscel

Publicat de , 15 mai 2016, 22:33 / actualizat: 16 mai 2016, 6:34

8 Mai, 2016, Mânăstirea ”Negru Vodă”
Câmpulung Muscel

După mai mulți ani în care am auzit lucruri minunate despre manifestările pe care le organizează familia Emil și Mihaela Hagi, în orașul Câmpulung, reușim să ajungem și noi, în aceast loc splendid.
Am venit pentru a asista la un eveniment extrem de interesant, care a debutat în anul 2011, un dialog român–aromân, construit pe structurile civilizației montane, asemănătoare atât în Pind, Grecia, cât și în Carpați, zona Muscel. O manifestare organizată, cum spunea domnul Hagi într-un articol: ”în spiritul calendarului pastoral, comun atât la musceleni, cât şi la aromâni, când de Sf. Gheorghe urcau oile la munte, iar la Sf. Dumitru reveneau, acestea reprezentând repere majore în viaţa comunităţilor de păstori.”
Evenimentul se intitulează ”Civilizaţie Montană – tradiţii, obiceiuri şi folclor în munţi”, organizat de Asociatia Multiculturală ”Nicu Hagi”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Editura Ars Docendi – Universitatea din București și Societatea Culturală Aromână – Bucuresti.

La intrare, în poarta Mănăstirii, domnul Hagi își primește oaspeții: armâni din București, din Constanța și Tulcea și de peste hotare, din Macedonia. Este îmbrăcat în tradiționalul port popular armânesc, sobru, de o eleganță simplă.

Trecem pe lângă construcția impunătoare a bisericii mari de unde se aude slujba din Duminica Tomii și ne îndreptăm spre extremitatea estică. Aici se află biserica bolniță (lăcaș ce se construia odinioară în preajma spitalelor) cu hramul ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, zidită de descendenții familiei Brâncoveanu, la anul 1718. De proporții reduse, dar cu o frumoasă arhitectură, biserica adăpostește o valoroasă pictură realizată de Gheorghe Tattarăscu, în anul 1856, amănunt necunoscut vizitatorilor care sunt copleșiți de bucuria de a asista la o slujbă în armânește, ținută de preotul Gheorghe Ploscaru din Constanța căruia i s-a alăturat ca ”psaltu”( ca dascăl) domnul Nicolae Racu, tot din Constanța. Am aflat că biserica este deschisă doar o dată pe an, fiind monument istoric, dar prin bunăvoința Arhiepiscopiei Argeșului, a fost deschisă acum pentru aromâni.

Biserica e plină. Se aude glasul puternic al psaltului interpretând vechi cântece liturgice, i se alătură un foarte iubit artist armân din Macedonia, Pero Tsatsa și membrii grupului ”Boatsea Pindului” din București.
Rostim toți ”Tatăl nostru” în aromână. Am sentimentul că mă întorc în timp, la momentul acela miraculos al trezirii conștiinței naționale, pe când marele bard Costa Belimace compunea ”Pârinteasca dimândari”.

De ceva vreme la Constanța, cu binecuvântarea Înalt Preasfinției Sale, Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena se țin săptămânal astfel de slujbe iar interesul armânilor este din ce în ce mai mare.
Însă aici, la Câmpulung, am sentimentul că, prin glasurile care răsună în sfântul lăcaș, recuperez o istorie neștiută și sunt mai aproape de amintirea unor aromâni care s-au stabilit pe aceste meleaguri cu mai multă vreme în urmă: Nicu Hagi, tatăl domnului Emil, venit aici în anii ‘40 la studii, din Veria, Grecia , devenit o personalitate a locului sau medicul Teja Papahagi, dobrogean, care a întemeiat un spital în localitatea Domnești.
Slujba ia sfârșit și doamna Mihaela Hagi, o persoană distinsă și discretă, ne omenește, simbolic, cu un ou roșu și un covrigel, simbol al cununei de spini a Domnului Nostru Iisus Hristos.

Ne îndreptăm toți spre Centrul Cultural ”Apa sărată” din Câmpulung, unde va avea loc spectacolul, conceput ca un dialog artistic între formații și intepreții musceleni și cei aromâni.

Mai întâi, are loc o prezentare extrem de interesantă pentru mine, a unui mare poet român. Cine nu a auzit de Ion Barbu/Dan Barbilian, poetul matematician? Este cel care, cu al său ”Joc secund”, a creat insomnii liceenilor la Bacalaureat dar și prilej de satisfacții împătimiților de poezie încifrată, accesibilă doar celor inițiați. Știam că s-a născut la Câmpulung, dar nu știam că avea origini aromâne. L-aș fi studiat cu mult mai mult interes, recunosc. Oricum, nu-i târziu nici acum.

Urcă apoi pe scenă un ansamblu de tineri musceleni îmbrăcați în splendide costume populare. Este Ansamblul ”Carpați și Pind”. Inspirată alegerea momentului, copiii aceștia minunați dansează pe ritmul creat din lovirea a două bețe. Nimic mai simplu, dar atât de ingenios! Dansează sincronizat, cu pasiune, și mă gândesc, privindu-i, că niciun fel de globalizare nu poate distruge sentimentul național pe care ei îl poartă în ADN! Nu am reținut numele instructorului. Oricum, felicitări!

Se întâmplă la fel când ascult melodiile interpretate de ”Boatsea Pindului”, grup care a urcat și el pe scena Căminului Cultural ”Apa sărată”. Sunt convinsă că oamenii aceștia, ajunși la vârsta a III-a, nu vor renunța nicio secundă la determinarea pe care o au în promovarea cântecelor armânești. Nu îi vor obosi nici drumurile, nici nepăsarea unora, nici lipsurile, vor continua să ne arate nouă, celor tineri, ce comori putem pierde prin indiferență. La vârsta lor sunt încă un exemplu de viață!

Ar fi multe de spus despre spectacol. Au urcat pe scenă și Rodica Voicu, Grupul Vocal Miorita – Jugur, Gogu Vanghele, Elena Granzulea, Cristi Andon, Camelia Bizdu. Am ascultat cu emoție fiecare interpretare. Nu pot însă să nu remarc impresionanta performanță a Mădălinei Lupu, pentru care instrumentele de suflat, de la ocarină la nai, nu mai au niciun secret.

Evident emoția i-a cuprins pe cei prezenți ascultând interpretările a doi artiști armâni foarte cunoscuți și iubiți astăzi: Corina Elena Badea și Pero Tsatsa. Și interpretările lor individuale și duetele au fost remarcabile, ridicându-i pe spectatori de pe scaune. Prezența domnului Pero Tsatsa are o semnificație aparte, el venind din Macedonia, acolo unde imaginea eroului armân Pitu Guli (cu care se aseamănă prin port) este un simbol național.

Înainte de începerea spectacolului, domnul Emil Hagi mi-a povestit despre activitățile pe care tatăl său, Nicu Hagi, aromân din regiunea Veriei, Grecia, le organiza periodic aici. Pe scena acestui cămin cultural au urcat, de-a lungul timpului, actori de renume din București, s-au produs reprezentații teatrale interesante, a fost o viață culturală bogată. Într-o clădire cu o arhitectură specifică locului, familia Hagi a realizat un muzeu impresionant cu obiecte minunate, costume populare, podoabe, fotografii, unelte de gospodărie, care reconstituie o lume pierdută. Despre colecția de mașini ARO a domnului Hagi, ce să mai vorbim. A fost un subiect interesant prezentat pe larg de media națională.

Aș fi dorit la finalul acestui articol să vă spun câteva cuvinte și despre ținutul Muscelului, un loc fermecător, cu dealuri molcome peste care se văd vârfurile înzăpezite ale munților, cu un aer pur, cu oameni gospodari, cu case solide și gospodării așezate. Un oraș cu clădiri de epocă RENOVATE, nu știu prin ce minune, poate administrația din Câmpulung oferă rețeta și administrației constănțene.

Aș fi vrut să vă povestesc mai mult și despre scrisoarea lui Neacșu din 1521, cel mai vechi document păstrat scris în limba română sau despre Mănăstirea Corbii de Piatră, săpată în stâncă, un ansamblu rupestru din secolul XIV, reînființat în perioada domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521). Cel care era ghid stătea liniștit la intrarea în capelă, la trapeza despre care se spune că este acolo de pe vremea domnitorului și părea că nimic nu-i poate zdruncina încrederea că aparține unui ținut încărcat de istorie.

Dar cred că am să închei cu o scurtă menționare a unei doamne, Elena Ion, născută Arnăuțoiu, prezentă la spectacol. Dintr-o familie de dascăli, din celebra comună Nucșoara, punct de rezistență anticomunistă în anii 50, cu un frate ofițer, mort pe frontul de răsărit și un altul executat la Jilava, ea însăși făcând ani grei de temniță, doamna Elena, la 97 de ani e un exemplu de putere și dârzenie. Participă activ la viața culturală din zonă, e prezentă la fiecare manifestare organizată de familia Hagi și are o limpezime a gândului care te uluiește.
Privirea ei clară și directă și ținuta mândră în scaun, preț de 3 ore cât a durat spectacolul, sunt de neuitat. I-am citit povestea într-un articol publicat pe site-ul historia.ro. E uluitoare!

Am plecat din Câmpulung cu părerea de rău că noi, românii, nu prea știm să descoperim minunatele noastre locuri.
Vă recomand ca, în drumurile dumneavoastră , să prindeți pe GPS și această zonă. Nu veți regreta, cu siguranță!

Steliana Bajdechi