Ascultă Radio România Constanța Live

Ajutați TULCEA să intre în CARTEA RECORDURILOR

Ajutați TULCEA să intre în CARTEA RECORDURILOR

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 mai 2016, 13:00

În Noaptea Muzeelor, pe 21 mai, tulcenii sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare la realizarea unei picturi uriaşe, pe o temă deltaică.

Organizatorii au publicat pe Facebook următorul anunț:

,,Acum aproape o lună, în curtea Casei Avramide s-a constituit la nivel informal CONSORȚIUL PENTRU PROMOVAREA MUNICIPIULUI ȘI JUDEȚULUI TULCEA. Structura, în forma sa inițială, este constituită din 15 instituții publice și organizații neguvernamentale care au ca obiect principal de activitate, printre altele, promovarea valorilor culturale.
Cu toții am căzut de acord că organizarea unor evenimente de anvergură, la care fiecare să-și aducă contribuția după posibilități, dar care să fie sprijinite necondiționat – dincolo de simpatii, antipatii sau orientări politice – de toți cei care iubesc municipiul și județul Tulcea, poate constitui o cale avantajoasă de promovare, dar în același timp de creștere a sentimentului de apartenență la o comunitate a tuturor celor implicați.
Primul proiect s-a numit ART CREATOR – TULCEA ÎN CARTEA RECORDURILOR.

Scurtă descriere
Evenimentul ar fi planificat să se desfășoare sâmbătă, 21 mai 2016, cu ocazia evenimentului internațional NOAPTEA MUZEELOR, în curtea Casei Avramide. Vizează realizarea unei lucrări de pictură de mari dimensiuni cu tema PEISAJ DIN DELTA DUNĂRII, la realizarea căreia vor fi invitate să contribuie cât mai multe persoane. Pentru detronarea actualului record, deținut de o instituție publică din Hong Kong, la lucrarea respectivă vor trebui să lucreze cel puțin 2.604 persoane.
Conform planificării generale realizate până în acest moment, intervalul orar de desfășurare a evenimentului este 10:00 – 24:00. Fiecare persoană va primi o diplomă de participare. În intervalul 10:00-13:00 vor picta elevi de la școlile din județ, în intervalul orar 13:00-17:00 elevi de la școlile din municipiu, iar în intervalul orar 17:00-24:00 toți vizitatorii Casei Avramide care doresc să-și aducă contribuția la reușita evenimentului.
Lucrarea realizată va fi expusă în Muzeu de Artă și va deveni un punct de atracție turistică.
Inițiativa urmăreşte în primul rând promovarea municipiului Tulcea și transformarea Casei Avramide în elementul central – la nivel național – în ceea ce privește atenția opiniei publice referitor la fenomenul internațional cunoscut sub denumirea de Noaptea Muzeelor.
Impactul major al evenimentului constă în faptul că municipiul Tulcea, prin cei ce vor participa la acest eveniment, va deveni singurul oraș din lume în care, prin contribuții individuale la o lucrare comună, un număr atât de mare de persoane vor realiza o astfel de lucrare artistică. Și aceasta va fi un peisaj din Delta Dunării.

Care sunt costurile
Sintetic, costurile evenimentului, la nivel minim, ar fi următoarele:
– cca. 45.000 lei (6.500 lire sterline + TVA) – costurile de omologare în baza ofertei primită de la reprezentanții Guiness Book;
– cca. 4.000 lei – costurile de transport, cazare și masă ale reprezentantului G.B. pentru perioada 20 – 23 mai;
– cca. 7.000 – 10.000 lei – costurile cu materialele necesare (pânze pe șasiu, tempera, pensule, alte materiale consumabile necesare evenimentului);
– tuturor acestor cheltuieli li se adaugă (necuantificat, întrucât vorbim de voluntariat) contribuția tuturor membrilor CONSORȚIULUI și a celor cel puțin 40 de voluntari care vor fi implicați în organizarea evenimentului.

Ce avem
Avem 40.000 lei (cea mai mare parte a costurilor pentru asigurarea taxei de omologare) de la Primăria Municipiului Tulcea. Mulțumim!
Avem cca. 7.000 – 10.000 lei (sau mai puțin, în funcție de devizul final) asigurați de Consiliul Județean Tulcea prin Centrul Cultural „Jean Bart”. Mulțumim!

Ce nu avem
Nu avem cca. 9.000 lei (plafon maxim), sumă ce reprezintă diferența de 5.000 lei necesară pentru plata taxei de omologare, și cei 4.000 lei (plafon maxim) necesari transportului (bilet de avion – suma este maximală, întrucât nu cunoaștem în acest moment tipul de cursă aeriană și locul de unde vine juratul G.B.).
Îndrăznim, astfel, să inițiem în acest moment o campanie de strângere de fonduri pentru asigurarea diferențelor necesare. Invităm oameni de afaceri tulceni care sunt apropiați fenomenului cultural local să-și prezinte, prin mesaj privat, în situația în care există, intenția de sponsorizare și suma pe care ar putea să o pună la dispoziția proiectului nostru!
Sponsorizarea în bani se va realiza în baza unui contract ferm de sponsorizare în care se va prezenta scopul și destinația sumei respective, asigurând o transparență totală. Contractele se vor încheia cu Asociația de Dezvoltare Regională „Aegyssus” (A.D.R.A.), organizație neguvernamentală care sprijină evenimentele culturale organizate la Muzeul de Artă și Casa Avramide.
Luni, 16 mai, la ora 16:00, vom analiza dacă vom putea merge mai departe sau ne vom opri.
Nu am inițiat până acum campania de promovare întrucât o organizație din CHINA a încercat în data de 12 mai să doboare recordul stabilit anterior. Am fost nevoiți astfel, pentru că nu am avut la ce număr de participanți să ne raportăm, să amânăm până astăzi declanșarea campaniei. Cei din China au renunțat deocamdată, conform informațiilor transmise de reprezentantul GB. Deci ne raportăm tot la 2603 persoane (record stabilit în luna decembrie 2015 la Hong Kong).
Membrii consorțiului, în acest moment, sunt următorii: Asociația de Dezvoltare Regională Aegyssus (ADRA), Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Simion Gavrilă” prin Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean, Direcția Județeană pentru Cultură, Biblioteca Județeană ”Panait Cerna”, Centrul Cultural Jean Bart, Asociația Culturală În exil, Asociația Culturală Câinele Enot, Asociația La drum, Asociația ”Ivan Patzaichin-Mila 23”, Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Asociația pentru Transformarea prin Educație a Deltei Dunării, Asociația Valori Dobrogene, Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Tulcea, Grupul de Acțiune Locală Delta Dunării.

Invităm și alte organizații sau sponsori să se alăture inițiativei noastre.
HAI SĂ PICTĂM!
DISTRIBUIE ȘI TU!

Vezi și Tulcea vrea sa intre în CARTEA RECORDURILOR

Polițiștii au acționat în Mamaia și zona de sud a litoralului. Ce au descoperit în urma controalelor
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 16:24

Polițiștii au acționat în Mamaia și zona de sud a litoralului. Ce au descoperit în urma controalelor

În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat o acțiune de...

Polițiștii au acționat în Mamaia și zona de sud a litoralului. Ce au descoperit în urma controalelor
capusa
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 15:45

AUDIO | Medicii atrag atenția să fim atenți la căpușe

Suntem în sezonul ieșirilor la iarbă verde, iar medicii ne recomandă să fim atenți la căpușe. Pentru a preveni mușcăturile, trebuie să...

AUDIO | Medicii atrag atenția să fim atenți la căpușe
CERNAVODĂ: Apel umanitar pentru două campioane care au rămas fără casă în urma unui incendiu
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 14:58

CERNAVODĂ: Apel umanitar pentru două campioane care au rămas fără casă în urma unui incendiu

În după-amiaza zilei de vineri, 2 mai, în Cernavodă au ars trei case, iar într-una dintre ele locuiau Carazeanu Antonia-Georgiana (11 ani) și...

CERNAVODĂ: Apel umanitar pentru două campioane care au rămas fără casă în urma unui incendiu
TULCEA: Festivalul scrumbiei albastre a deschis sezonul turistic la Sulina
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 14:29

TULCEA: Festivalul scrumbiei albastre a deschis sezonul turistic la Sulina

Sute de persoane au participat, vineri, la Sulina, la Festivalul scrumbiei albastre, turiștii fiind încântați de eveniment, în ciuda zgomotelor...

TULCEA: Festivalul scrumbiei albastre a deschis sezonul turistic la Sulina
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 14:05

AUDIO | Autoarea Dora Alina Romanescu , invitată la emisiunea „Povești Din Dobrogea”

Autoarea Dora Alina Romanescu are o scriere explicită şi o disponibilitate narativă rar întâlnită. Ea promovează un dialog dinamic,...

AUDIO | Autoarea Dora Alina Romanescu , invitată la emisiunea „Povești Din Dobrogea”
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 13:53

Autoritatea Electorală Permanentă face apel la mass-media să nu prezinte sondaje înainte de încheierea votării

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) face un apel la mass-media (TV, radio, presă scrisă și online) ca, duminică, 4 mai a.c., să nu...

Autoritatea Electorală Permanentă face apel la mass-media să nu prezinte sondaje înainte de încheierea votării
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 13:26

FC Farul Constanța întâlnește Gloria Buzău în cadrul Campionatului Național de Fotbal Superliga 2024-2025. Meciul, supravegheat de jandarmi

Jandarmii Grupării Mobile Constanța vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe durata meciului, dintre FCV Farul Constanța şi...

FC Farul Constanța întâlnește Gloria Buzău în cadrul Campionatului Național de Fotbal Superliga 2024-2025. Meciul, supravegheat de jandarmi
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 13:17

AUDIO | Andra Jeler – Povestea unei studente de la Jurnalism care și-a transformat emoțiile în muzică

Andra Jeler, o tânără din Medgidia, studentă în anul III la Specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității...

AUDIO | Andra Jeler – Povestea unei studente de la Jurnalism care și-a transformat emoțiile în muzică