Ascultă Radio România Constanța Live

Unul dintre cei mai importanți lideri religioși care au condamnat terorismul islamic vine la Constanța

Unul dintre cei mai importanți lideri religioși care au condamnat terorismul islamic vine la Constanța

Publicat de Bogdan Comșa, 10 mai 2016, 17:38

Universitatea „Ovidius” din Constanţa, prin Institutul de Ştiinţă, Cultură şi Spiritualitate Dobrogeană şi Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-Canonice al celor Trei Religii Monoteiste (mozaică, creştină şi islamică), din cadrul Facultăţii de Teologie, îl are invitat de onoare pe prof. univ. dr. Şeic Abdullah Bin Abdulmohsen Al-Turki, Secretarul General al Ligii Musulmane Mondiale. Acesta, în ziua de 12 mai a.c., orele 11.00 – 14.00, va conferenţia în Aula Magna a Universităţii „Ovidius” din Constanţa (Bd. Mamaia), având ca subiect „Omul în concepţia religiei musulmane”.

Alături de cei 13 membri ai delegaţiei din Arabia Saudită, la Conferinţă vor participa invitaţi de onoare: ambasadori, responsabili ai Corpului Diplomatic acreditaţi la Constanţa, reprezentanţi ai Autorităţilor de stat şi locale, reprezentanți ai universităţilor din Constanţa, Arhiepiscopul Tomisului, Muftiul Cultului Musulman din România, reprezentantul Ligii Musulmane Mondiale din România, purtătorul de cuvânt al Clubului Româno-Arab de Cultură şi Presă, dar şi cadre didactice şi studenţi ai Universităţii „Ovidius”.

Participanţii la această conferinţă vor avea prilejul să cunoască una dintre principalele personalităţi ale lumii islamice mondiale, Excelenţa Sa, Şeicul Abdullah Bin Abdulmohsen Al-Turki, care, atât datorită activităţii sale didactice şi de cercetare (în domeniile Teologie islamică, Filosofie şi Drept, islamic şi internaţional), cât şi a poziţiei sale de lider al lumii islamice mondiale, va aduce Cetăţii tomitane şi Universităţii ovidiene un plus de afirmare şi de imagine în lumea islamică şi universitară mondială.

Excelenţa Sa, Şeic Abdullah Bin Abdulmohsen Al-Turki a deţinut portofoliul de Ministru al Arabiei Saudite pentru problemele religioase, astăzi fiind şi Preşedinte al Ligii Universităţilor Islamice, al Consiliului Islamic Mondial (Londra) şi al Consiliului Islamic Mondial pentru Salvare. Printre cărţile publicate de prof. univ. dr. Abdullah Bin Abdulmohsen Al-Turki, amintim următoarele titluri: „Cauzele diferenţelor în jurisprudenţa islamică”, „Familia în concepţia Islamului”, „Regatul Arabiei Saudite şi serviciile aduse de acesta Islamului şi lumii musulmane din Apus”, „Islamul şi Drepturile omului”.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni