Ascultă Radio România Constanța Live

START în campania electorală

START în campania electorală

Publicat de , 6 mai 2016, 07:46

De vineri începe campania electorală pentru alegerile locale din 5 iunie. După cum a anunţat vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, din seara de joi spre vineri, după miezul nopţii, nu mai sunt permise afişele, bannerele sau corturile aflate pe domeniul public altele decât cele prevăzute de lege.

„Începând cu ora 24:00, toate aceste materiale pe care le vedeţi în spaţiul public sunt interzise, permise fiind doar afişele electorale cu dimensiunile stabilite. Data de 6 mai este data-limită în care competitorii electorali îşi pot înregistra la Autoritatea Electorală Permanentă mandatarii financiari coordonatori, cât şi mandatarii financiari la nivelul judeţelor. Tot această dată este termenul-limită pentru deschiderea conturilor pentru efectuarea contribuţiilor şi a cheltuielilor pentru campania electorală”, a spus Constantin Mituleţu-Buică, citat de politicaromaesca.ro.

Ministrul de interne, Petre Tobă, dă asigurări că pregătirea alegerilor din 5 iunie se desfăşoară conform calendarului. El a mai precizat că sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului multiplu va fi supus unor teste suplimentare prin care să fie identificate eventuale vulnerabilităţi şi să fie luate măsuri pentru remediere a acestora.

Legea referitoare la campania electorală interzice competitorilor politici să utilizeze în campania electorală care debutează vineri bannere, mesh-uri, panouri publicitare, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, publicitate luminoasă, publicitate pe vehicule.

În campanie sunt permise afișe electorale cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură și 350 mm cealaltă latură; afișele electorale prin care se convoacă o reuniune electorală vor avea 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură și vor fi amplasate în locurile speciale pentru afișaj, materiale de propagandă electorală audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală, publicitate în presa scrisă, materiale de propagandă electorală online, broșuri, pliante și alte materiale tipărite.

Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, însă nu intră în această categorie bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.

În campania electorală, competitorilor electorali le este interzisă achiziționarea, oferirea, distribuirea sau darea, în mod direct sau indirect, a pixurilor, a cănilor, a ceasurilor, a tricourilor, a jachetelor, a gecilor, a impermeabilelor, a pelerinelor, a vestelor, a șepcilor, a căciulilor, a fularelor, a sacoșelor, a pungilor, a umbrelelor, a găleților, a brichetelor, a chibriturilor, a produselor alimentare, a produselor alcoolice, a țigărilor și a altor produse asemănătoare.

La alegerile locale din 5 iunie 2016 vom alege următoarele autorități ale administrației publice locale:

· consiliile locale, consiliile judeţene şi primarii, prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat;
· Consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale;
· Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.
· ”preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot indirect, de către consiliile judeţene”.
Au dreptul de a alege:
· cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor;
· cetățenii români care nu au fost puși sub interdicție sau cărora nu le-a fost interzisă exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă;
· cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România.
Nu pot alege:
· debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție;
· persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

…………………………………………
La nivelul județului Constanța sunt 554 de secții de votare. Acestea vor fi păzite de câte doi oameni ai legii în 2 schimburi. Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța a precizat că a fost primit, de la nivel ministerial, un Plan de măsuri integrat în care se regăsesc toate structurile: Poliție, Jandarmerie, Garda de Coastă și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Toate aceste structuri și-au împărțit, de la jumătatea lunii aprilie, paza secțiilor de votare din județul Constanța. Totodată oamenii legii au constituit echipe speciale pentru problemele și incidentele cu caracter electoral, atât pentru perioada campaniei electorale, pre-ziua votării dar și în ziua votului, până pe 6 iunie când vor fi predate buletinele de vot. Aceste echipe speciale vor acționa separat de ceilalți polițiști ce se vor ocupa cu problemele cotidiene. În această perioadă, polițiștii nu vor avea liber.

………………………………………………..

Contractul pentru tipărirea buletinelor de vot va fi semnat, la Constanța, pe data de 9 mai, prefectul Constanței precizând că aceasta este data la care expiră termenul pentru eventualele contestații la licitația organizată. Sunt 44 de tone de hârtie comandate în acest sens de la Rezervele statului, minsterul de resort urmând să facă o programare pentru ca aceasta să fie ridicată. Buletinele de vot trebuie tipărite până pe 26 mai. În județul Constanța vor fi tipărite 2,1 milioane de buletine de vot.
…………………………..

Județul Constanța înregistrează un deficit de experți electorali și operatori de calcul în mai multe localități. Oficialitățile județene au precizat că mai este nevoie de 39 de experți electorali în următoarele unități administrative teritoriale: Corbu (4), Lumina (9), Mihai Viteazu (4), Ovidiu (3), Pantelimon (1), Tortomanu (1), Tuzla (7), Bărăganu (1), Cerchezu (2), Ciobanu (1), Ciocârlia (1), Cogealac (2) și Seimeni (3). În același timp se înregistrează un deficit de 28 de operatori de calcul în secțiile de votare din: Amzacea (2), Cobadin (4), Dobromir (1), Lipnița (4), Oltina (1), Băneasa (2), Ostrov (3), Pantelimon (2), Peștera (1), Tortoman (1), Dumbrăveni (2), Istria (1), Techirghiol (1), Pecineaga (2) și Seimeni (1). Cei interesați să devină experți electorali sau operatori de calcul în secțiile de votare se pot înscrie la Autoritatea Electorală Permanentă.

Fenomen de „upwelling” pe litoralul Mării Negre. Temperatura apei poate scădea semnificativ
Știrile Dobrogei sâmbătă, 4 iulie 2026, 10:15

Fenomen de „upwelling” pe litoralul Mării Negre. Temperatura apei poate scădea semnificativ

Turiștii aflați pe litoralul românesc în această perioadă ar putea avea parte de o surpriză extrem de neplăcută la malul mării....

Fenomen de „upwelling” pe litoralul Mării Negre. Temperatura apei poate scădea semnificativ
De ce eșuează marsuinii și delfinii pe litoralul românesc? 160 de mamifere descoperite de la începutul anului
Știrile Dobrogei miercuri, 1 iulie 2026, 16:23

De ce eșuează marsuinii și delfinii pe litoralul românesc? 160 de mamifere descoperite de la începutul anului

În fiecare an, pe litoralul românesc sunt semnalate cazuri de delfini și marsuini eșuați, iar fenomenul este monitorizat de cercetători și de...

De ce eșuează marsuinii și delfinii pe litoralul românesc? 160 de mamifere descoperite de la începutul anului
Proiectul Neptun Deep: Un gigant al ingineriei marine ajunge în Marea Neagră
Știrile Dobrogei vineri, 26 iunie 2026, 16:51

Proiectul Neptun Deep: Un gigant al ingineriei marine ajunge în Marea Neagră

Neptun Deep, cel mai mare proiect offshore de gaze naturale din Uniunea Europeană (dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz), intră într-o fază...

Proiectul Neptun Deep: Un gigant al ingineriei marine ajunge în Marea Neagră
VIDEO: Legătura dintre explozia dronei maritime ucrainene din port și delfinii eșuați pe litoralul românesc
Știrile Dobrogei vineri, 26 iunie 2026, 15:49

VIDEO: Legătura dintre explozia dronei maritime ucrainene din port și delfinii eșuați pe litoralul românesc

În ultimele zile, Societatea de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin OCEANIC CLUB alături de Dsvsa Constanța și alți...

VIDEO: Legătura dintre explozia dronei maritime ucrainene din port și delfinii eșuați pe litoralul românesc
Știrile Dobrogei miercuri, 24 iunie 2026, 09:23

MANGALIA: Pădurea Comorova a fost salvată. 60 de hectare au fost trecute din domeniul privat în cel public

Pădurea Comorova a fost trecută oficial din domeniul privat în domeniul public al orașului Mangalia, printr-un proiect inițiat de consilierii...

MANGALIA: Pădurea Comorova a fost salvată. 60 de hectare au fost trecute din domeniul privat în cel public
Știrile Dobrogei duminică, 21 iunie 2026, 18:27

Povești din Dobrogea | Centrul Europe Direct Constanța, punct de legătură între cetățeni și instituțiile Uniunii Europene

La Constanța, funcționează, de la începutul anului, un centru de informare și educație civică europeană lansat de către Comisia Europeană....

Povești din Dobrogea | Centrul Europe Direct Constanța, punct de legătură între cetățeni și instituțiile Uniunii Europene
Știrile Dobrogei sâmbătă, 20 iunie 2026, 08:24

Protocol de colaborare pentru reintegrarea Vilei Regale a Reginei Maria din Mamaia în circuitul cultural

Ieri, 19 iunie 2026, a fost semnat un protocol de colaborare tripartit care marchează un nou pas în procesul de valorificare a patrimoniului...

Protocol de colaborare pentru reintegrarea Vilei Regale a Reginei Maria din Mamaia în circuitul cultural
Știrile Dobrogei vineri, 12 iunie 2026, 12:53

TULCEA: Cantităţile de peşte capturate în Razim-Sinoe s-au redus de zece ori în ultimii şapte ani

Cantităţile de peşte primite într-o zi de un punct de debarcare din complexul Razim-Sinoe, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, au scăzut de...

TULCEA: Cantităţile de peşte capturate în Razim-Sinoe s-au redus de zece ori în ultimii şapte ani